Introducere
Motivatia este una din problemele fundamentale ale psihologiei. Problematica motivatiei pleaca de la constatarea empirica a faptului ca orice comportament uman este directionat din interior, indiferent daca este vorba de actiune sau gândire, altfel spus, ca la baza conduitei umane se afla, întotdeauna, un ansamblu de mobiluri care sustin realizarea comportamentului uman.
De regula, când analizam activitatea unei persoane, ajungem în cele din urma la doua întrebari: de ce a ales aceasta persoana aceasta varianta si nu alta?; de ce persista aceasta persoana în varianta aleasa? Acestea sunt cele doua aspecte fundamentale ale analizei motivatiei: directia actiunii si persistenta actiunii.
Abordarea motivatiei începe, de regula, cu descrierea fortei existente în individ, care îl determina sa actioneze sau sa persiste în actiune. Este cu atât mai interesant când se constata ca doi indivizi aflati în situatii identice pot avea conduite diametral opuse sau chiar acelasi individ, în situatii identice, dar în momente diferite, poate avea reactii diferite.
Astfel, se pot distinge doua tipuri de forte: 1) forte pozitive, care îl atrag, îl împing pe individ spre o anumita actiune, manifestate sub forma dorintei, nevoii de a face ceva, de a actiona într-un anume fel; 2) forte negative, care îl resping, îl îndeparteaza pe individ de o anumita actiune, manifestate sub forma de teama, aversiune sau repulsie fata de un anumit comportament.
Ambele tipuri de forte au o trasatura comuna: declanseaza si sustin, întretin comportamentul individului. Din aceasta cauza cele doua forte sunt numite cu un singur cuvânt: motiv. Motivul apare astfel, ca “orice conditie interna a persoanei, care induce actiune sau gândire”.
Pe lânga conceptul de motiv apare si cel de cauza deoarece “comportamentul uman este întotdeauna cauzal”. Cauza este un element obiectiv, existent în structurile psihice ale individului, înnascut sau dobândit si stocat sub forma de instincte, trebuinte, obisnuinte, deprinderi, atitudini, convingeri sau prejudecati si altele. Toate aceste elemente, în ipostazele lor concrete, pot diferi de la o persoana la alta sub raportul continutului, cât si al modului de satisfacere.
Comportamentul uman este directionat spre un anumit obiectiv, care consta în satisfacerea trebuintei ce a generat actiunea. În functionarea sistemului motivational mai intervin si alte elemente, cum ar fi: oportunitatile (posibilitatile) de satisfacere a trebuintelor într-o circumstanta data, la un moment dat; asteptarile si experienta de viata ale persoanei; educatia, cultura si disponibilitatile sale.
Structura militara – caracteristici
Termenul de structura este o totalitate rezultata din relatiile de interdependenta dintre elementele componente. Constituirea colectivitatilor sociale relativ stabile este conditionata de cristalizarea unei anumite structuri. Pentru a supravietui si, mai ales, pentru a actiona ca entitate, orice grup uman are nevoie sa dezvolte un minimum de structurare sociala. Procesul cristalizarii unei structuri specifice constituie deci, o legitate pentru orice colectivitate si, prin urmare, pentru societate în întregul sau.
Dupa Jerzy J. Wiatr, trasaturile fundamentale ale armatei, ca organizatie sociala, sunt urmatoarele: a) armata este o organizatie în care relatia formala predomina asupra relatiei personale; b) armata este o institutie birocratica cu structura ierarhica; c) armata este un mediu social cu sistem propriu de stratificare; d) armata este un grup de lupta, organizat în vederea obtinerii victoriei în razboi.
Atunci când se afirma ca relatia formala predomina asupra relatiei personale se are în vedere cadrul formalizat, mult mai accentuat în care se desfasoara activitatea organizatiei militare, în comparatie cu alte tipuri de organizatii. Regulamentele militare circumscriu exact comportamentul oamenilor ce fac parte din aceasta structura, si aceasta nu numai în sfera relatiilor de serviciu, ci si în afara lor. Desigur, nu se poate nega existenta relatiilor informale, personale; dimpotriva, se poate sustine necesitatea acestor relatii. Incontestabil, când avem în vedere relatiile dintre niveluri diferite (grade sau functii diferite), ceea ce predomina par a fi relatiile ierarhice, formale, clar stabilite prin regulamente. Dar, structura militara are si relatii orizontale, între egali în cadrul grupurilor de lupta. Regulamentele militare prescriu norme de comportament ce asigura unitatea de actiune. Pentru ca structura militara sa actioneze ca un tot, ca un singur organism, ea are nevoie de coeziune, de unitate morala, lucru ce nu poate fi realizat numai prin prescriptii regulamentare, ci si prin stabilirea unor relatii interpersonale, directe, neformalizate, care sa creeze grupuri puternice, sudate moral, capabile sa lupte în conditiile grele ale câmpului de lupta. Relatiile personale, informale nu sunt disfunctionale si, deci, nici indezirabile, cu atât mai mult cu cât nici prescriptiile formalizate (regulamentele) nu exclud asemenea relatii, ci, dimpotriva, le stipuleaza necesitatea.
Motivatia între real si posibil
Rezervistul care opteaza pentru o cariera de militar mizeaza mai ales pe potentialitatile sale – nivelul de inteligenta, aptitudinile, „zestrea” din timpul stagiului militar, care pot sau nu sa se releve în viitoarea desfasurare a vietii lui concrete. Comportamentul, adecvat sau nu la situatia în care se plaseaza acesti tineri, exprima trasaturile de personalitate si sunt apreciate în functie de exigentele, normele si valorile sociale. La acesti tineri rezervisti, preocuparea pentru dobândirea unui nou statut este acuta si, uneori, dramatica. Multi sunt constienti de faptul ca ocupa statuturi de tranzitie, provizorii si fluctuante. Important este ca aceasta alegere, orientare si decizie sa fie rezultatul unei reflectii constiente, libere si responsabile asupra alternativelor de actiune. Aici îi regasim pe tinerii care au de la terminarea stagiului militar o perioada de unul pâna la cinci, chiar sase ani si care în viata civila s-au confruntat cu diferite situatii, cum ar fi:
– neacomodarea la un anumit loc de munca, ce a determinat schimbarea mai multor locuri de munca,
– imposibilitatea promovarii pe o noua functie ce poate avea diferite cauze: nivel de scolarizare scazut, incapacitatea efectuarii unor cursuri la locul de munca, incapacitatea personala de atingere a unor performante cerute unui post pe o treapta superioara,
– dezamagirea resimtita în urma unei retributii salariale neadecvate,
– dorinta de promovare si de afirmare a propriei personalitati,
– dorinta de a-si depasi statutul.
Aici, multi tineri rezervisti se confrunta cu o noua problema pe care nu o tratasera cu importanta cuvenita, si ma voi referi la dorinta lor de a-si depasi statutul. Apare neconcordanta între aspiratia spre o cariera militara si posibilitatea de a-si atinge acest scop. Este de remarcat din punct de vedere psihologic o autoevaluare la anumiti tineri la un nivel mult mai ridicat decât potentialul psihoaptitudinal cu care sunt înzestrati. Alt aspect legat de aceasta orientare neadecvata ar fi acela ca practic unii ignora un trecut legat de viata cazona, când au fost un an militari în termen. Au fost întâlnite frecvent situatii când documentele ce îl însotesc pe tânarul rezervist la terminarea stagiului militar atesta ca acesta a recurs la numeroase siretlicuri pentru a nu face paza, pentru a fi internat din diferite motive, dar nu vadite, si a beneficiat de mai multe concedii medicale în aceasta perioada. Un alt aspect, deloc de neglijat, este acela când documentele demonstreaza ca a avut un comportament neadecvat, neacordând importanta cuvenita nici ordinelor primite, nici vietii militare, având în toata perioada militara probleme legate de disciplina, de regulamente interioare, de subordonare dar chiar si de relationare.
Neacomodarea la un anumit loc de munca. Aici se întâlnesc situatii când un tânar dupa numai câtiva ani de lasare la vatra, si-a schimbat mai multe locuri de munca, motivând cu faptul ca era greu, era tinut peste program si în cele din urma ca la munca prestata nu era retribuit corespunzator. Aici se naste întrebarea daca viata de gradat profesionist va avea rolul de a-i oferi stabilitatea în cautarea careia este.
Retribuirea neadecvata. Aici un important aspect trebuie luat în vedere, si anume, modul de percepere fata de activitatea depusa, lipsa de consideratie fata de activitate, de unde si acest „du-te-vino” de la un loc de munca la altul. Aici pot fi întâlnite doua tipuri de comportamente, unul al celui care cedeaza si renunta la locul de munca întrucât nu întrevede nici o posibilitate a-si îmbunatati retributia si unul al celui inventiv, optimist, activ, care în limita posibilitatilor este dispus sa faca ore suplimentare, este dispus sa faca un curs de pregatire pentru a avansa profesional.
Motivatia pentru statutul profesional de gradat profesionist
Motivatia este, mai presus de toate, sursa de activitate si de directie. Motivarea este factorul principal care sustine comportamentul si activitatile unui tânar în vederea dobândirii unor noi statuturi, calitativ superioare celor existente. Procesul de edificare a personalitatii, efortul permanent de „a fi”, de „a deveni”, se exprima cel mai clar în aspiratia tânarului de a-si depasi statutul profesional. Din perspectiva acestor tineri, deciziile de alegere a unei cariere militare sunt determinate de nivelul de maturizare psihosociala si de nivelul de informare, de cunoastere asupra alternativelor la care se raporteaza. Deciziile acestora se prezinta ca o conjunctie între utilitatea scopului fixat si posibilitatea sa de realizare. Aspiratia se obiectiveaza în decizie, daca tânarul rezervist are constiinta potentialitatilor si posibilitatilor sale, daca are constiinta ca le poate valorifica si valoriza, daca investeste inteligenta, pasiune si vointa, deci desemneaza gradul angajarii personale în activitate. Motivatia si satisfactia în munca trebuie întelese ca niste componente ale întregii structuri motivationale si ale starii globale de satisfactie a personalitatii. Munca, activitatea constituie mijlocul principal de dezvoltare atât a nevoilor proprii, cât si a nevoilor celorlalti.
Una din principalele motivatii constatate la cei care vor sa devina gradati profesionisti este aceea a posibilitatilor bune de câstig. Dar nu trebuie sa ignoram importanta mare pe care o acorda motivatiilor morale, bazate pe valoarea activitatii, a profesiei, a calificarii. Munca apare ca o activitate capabila sa îndeplineasca functii multiple, tocmai prin satisfacerea unor cerinte interne de afirmare, de relationare, de stabilitate si stapânire de sine.
Activitatea, în ansamblu, da persoanei angajate posibilitatea de a-si pune în valoare valente ascunse. Trasaturi de personalitate ce converg pentru functia pe care o detine, sunt astfel scoase în evidenta. De asemenea, sentimentul de apartenenta la un grup devine mai accentuat si dezvolta astfel capacitatea de comunicare, de interrelationare. Este de remarcat relatia între dorintele, sub forma unui ideal, exprimate la începutul aderarii la statutul de gradat profesionist si realizarea unora dintre ele numai pe parcursul unui an. Integrarea în activitate a tânarului, îi ofera, pe lânga siguranta locului de munca echilibrul de care are nevoie si mai presus, capacitatea de a-si îndeplini dorintele. Gradul de satisfactie profesionala are implicatii pozitive si în viata extraprofesionala. Cu cât mai mult se implica în activitatea pe care o are de îndeplinit cu atât gradul de satisfactie personala creste. Integrarea tinerilor în activitate are ca rezultat tocmai socializarea acestora.
Tinerii rezervisti ce opteaza pentru a deveni gradati profesionisti, în mare masura sunt motivati de retributie, dar sunt destule cazuri în care, sustin ca viata organizata din armata le place. Pentru ca, înainte de toate aspectele care ar sta la baza motivatiei lor, daca nu ar fi placerea activitatii pe care urmeaza sa o execute, atunci nu s-ar mai justifica eforturile lor de obtinere a postului.
Moralul – factor esential în urmarirea scopului
Moralul, în complexitatea sa, se prezinta ca un factor important care favorizeaza obtinerea victoriei în lupta armata. În acest context, Napoleon, afirma ca ”în razboi moralul se afla fata de dotarea tehnica într-un raport de 3/1”.
În literatura de specialitate, moralul este definit de catre diversi autori în mod diferit. Astfel, Carl von Clausewitz afirma ca, “factorul moral ne pare a fi…, mijlocitorul indispensabil dintre potentialul si capacitatea combativa a unui luptator, unitati sau armate, elementul de care depinde transformarea posibilitatilor oferite de înzestrarea cu armament si tehnica de lupta, echiparea etc., în putere de lupta reala”.
Dupa dictionarul Webster, moralul este “… o conditie mentala si emotionala (cum sunt entuziasmul, încrederea, loialitatea) a unui individ sau a unui grup legata de functiile si sarcinile imediate…, un sentiment de cauza comuna cu un grup: spiritul de grup…, nivelul de stare psihologica individuala bazata pe factori cum ar fi sentimentul de scop si încrederea în viitor”.
Din punct de vedere al eficacitatii, moralul este vointa de a atinge obiectivul fixat. De asemenea, moralul apare ca un ansamblu de atitudini favorabile executarii unei sarcini. Totodata, moralul este considerat ca satisfactia individului sau a grupului implicat într-o situatie sau actiune.
Înainte de a realiza o definitie a moralului, este necesara o trecere în revista a unor concepte cu un caracter aparent complementar, prezente destul de des în încercarile de definire a întregului.
Starea morala este reflectata de nivelul de activare atins de catre factorul uman în domeniul militar. În consecinta, este influentata de încrederea militarilor în comandantul (comandantii) lor si de grija pe care acestia o manifesta fata de subordonati, de satisfactia pe care o au luptatorii fata de rezultatele obtinute pe câmpul de lupta, fata de conditiile de viata ce le-au fost oferite.
Relationând cele mentionate pâna în prezent, se poate concluziona ca MORALUL este vointa de a ajunge (atinge) la obiectivul fixat. Deci, o prima definire a MORALULUI poate fi: o stare complexa traita de catre individ sau grup, cu multiple determinari psihologice, psihosociale si sociale, ce influenteaza direct si concret comportamentul militarilor, atât în timp de pace cât si în timp de razboi.
Din definirea mentionata mai sus, se desprinde ideea existentei unor anumite niveluri de functionare a moralului în cadrul organismului militar.
Moralul la nivel individual se concretizeaza în modul în care un individ percepe lumea si, în acelasi timp, ce loc îsi stabileste/aloca la un moment dat, în anumite împrejurari, în cadrul acesteia. Acest nivel este complet dependent de valorile, aspiratiile si sperantele stabilizate în jurul vârstei de 20 de ani. În general, mediul militar care intervine exact în acest moment, încearca de multe ori cu succes, dar si fara succes, sa reorienteze aceste valori. Orientarea sau reorientarea lor poate duce la un moral pozitiv, concretizat pe o scala ca fiind ridicat, bun, foarte bun sau la un mod negativ, cuprins între scazut si foarte scazut.
Moralul la nivel de grup. În cazul organismului militar acesta se concretizeaza în moralul subunitatii, care este rezultanta moralului fiecarui militar din compunerea acesteia. Deci, considerând ca moralul individului este un vector, adica are marime, directie si sens, înseamna ca însumarea acestora da valoare, directie si sens marimii totale.
Trebuie retinut, în esenta, faptul ca nu este vorba de o simpla însumare cu caracter aritmetic (care în multe cazuri ar duce la o concluzie cel putin gresita), desi este evident ca un moral individual (mai) bun duce implicit, la un moral bun la nivelul subunitatii militare.
Exista, deci, toate argumentele pentru a se afirma ca moralul este un mod intrinsec (si) o atitudine. În aceasta configuratie, moralul apare, evolueaza si (eventual) se mentine numai într-o raportare favorabila sau nu fata de activitatea/actiunea ce se va desfasura. Deci, moralul nu exista în sine, rupt de realitatea înconjuratoare, de relatiile stabilite cu ceilalti membrii ai grupului. Pentru aceasta, moralul ca atitudine fata de un anumit gen de activitate trebuie analizat multidimensional.
BIBLIOGRAFIE
1. Allport G. W. – Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.
2. Cioloca Ion – Psihosociologie si pedagogie militara, Editura militara, 1992
3. Mamali Catalin – Balanta si coevolutie, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1981.
4. Predescu Mihai – Personalitate si aspiratie, Editura Facla, 1986.
5. Ursul schiopu – Dictionar de psihologie, Editura Babel, 1997.
* Centrul Militar Judetean Tulcea