Psiholog Anda – Elena STANESCU
“Am mai vazut oameni ca ei. Sunt mostenitorii tuturor ideologiilor criminale ale secolului XX. Sacrificând vieti omenesti pentru a-si satisface viziunile radicale, abandonând orice valoare în afara de vointa de a fi puternici, ei urmeaza drumul fascismului, nazismului si totalitarismului. si, ei vor urma acel drum pâna la final: în mormântul minciunilor îndepartate ale istoriei. “
George W. Bush, ” Address to a Joint Session of Congress and The American People”, September 20, 2001.
Atunci când vorbim de terorism ne putem gândi la faptul ca putine cuvinte au fost cele care au intrat într-un mod atât de brutal si cu o conotatie atât de perfida în vocabularul nostru uzual. Dincolo de ceea ce prezinta mass – media, o serie de mesaje privind actiuni cât mai violente, îngradite fie de un spatiu de emisie limitat sau de un minimum de rânduri într-o pagina, se impune si o explicare cât mai aproape de realitate a acestui fenomen.
Aceasta lucrare, prin prisma tipologiei lui Emile Durkheim privind conduitele suicidare, încearca o surprindere a ceea ce determina comportamentul teroristilor implicati în atentate sinucigase, al celor care devin adevarate ” bombe umane ” în numele idealurilor supreme ale organizatiei din care fac parte.
Conceptele utilizate în lucrarea prezentata ar fi:
– Terorismul, notiune ce reprezinta utilizarea violentei în scopuri sociale sau politice de catre indivizi, grupuri organizate sau state. Terorismul induce teama, teroare sau chiar panica în rândul populatiei si afecteaza persoane inocente sau necombatante. (Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu “Dictionar de sociologie”, Ed. Babel, Bucuresti, 1998)
– Djihad, notiune care adaptata la dogma religioasa islamica, capata sensul de ” razboi sfânt “.
– Atentatul sinucigas este “o metoda operationala în care fiecare etapa sau act al atacului depinde de moartea celui care îl comite”.
– Suicidul altruist si fatalist, concepte asupra carora se va reveni, pe larg, în cadrul lucrarii.
În ultimii ani s-a observat atât o diversificare cât si o perfectionare a mijloacelor de actiune ale organizatiilor teroriste. Daca în trecut aceste grupari, de cele mai multe ori, anuntau telefonic plasarea unei bombe sau a unui autovehicul capcana permitând organelor competente sa intervina înainte de explozie, în zilele noastre, atentatele sunt revendicate numai dupa producerea lor astfel încât numarul victimelor implicate poate fi de cele mai multe ori impresionant. Se pare ca modul lor de actiune urmeaza deviza anarhista: ” Nu exista oameni nevinovati ! “. Pentru organizatiile teroriste islamiste victimele atentatelor nu sunt privite ca persoane individuale – civili, femei sau copii – ci ca reprezentanti ai dusmanului. De exemplu, Ossama Ben-Laden declara ca pentru el fiecare american este o posibila tinta: orice cetatean care plateste un impozit este, potrivit lui, raspunzator de perpetuarea sistemului politic american.
Întotdeauna ne vom întreba cum se poate explica ceea ce ” oamenii ” au putut face la World Trade Center în 2001, la Madrid în 2004 sau în Israel? Nebunie? Fanatism? Frustrare? Religiozitate? Eroism? Cum privesc acesti oameni conduita suicidara si ce îi determina sa o adopte? Sunt întrebari simple care se cristalizeaza în mintea oricaruia dintre noi indiferent ca ne gândim la membrii Al-Qaeda, Hamas sau ai altor grupari teroriste.
Din punct de vedere etimologic, suicidul poate fi privit ca ” o ucidere de catre sine însusi ” (în latina, “sui”=sine si “caedere”=ucidere).
În conduitele autoagresive distrugerea este îndreptata de catre individ asupra propriei sale persoane, forma cea mai periculoasa a acestei conduite fiind suicidul, ale carui definitii au fost date de diversi cercetatori, fiecare insistând pe aspecte specifice, în functie de specializarea sa stiintifica.
Conduita suicidara desemneaza orice actiune prin care persoana cauta si gaseste solutia unei probleme existentiale prin atentare la propria sa viata.
Henri de Montherlant marturisea: ” Nimic nu este mai misterios decât o sinucidere. Când ascult explicarea cauzelor unei sinucideri, am întotdeauna impresia ca se comite un sacrilegiu. Pentru ca nimeni altul nu le cunoaste, decât sinucigasul. El ar fi fost în masura sa le înteleaga, pentru ca sunt multiple si inexplicabile perceptiei altcuiva din exterior “. [1]
Spre deosebire de alte actiuni teroriste, chiar mai periculoase, atentatul sinucigas este ” o metoda operationala în care fiecare etapa sau act al atacului depinde de moartea celui care îl comite “. [2] Acesta este foarte constient ca fara moartea sa atacul planificat nu va avea loc. Majoritatea acestor atentate se desfasoara prin activarea de explozibil aflat pe corpul teroristului sau transportat de un autovehicul condus de terorist. În final acesta se transforma într-o ” adevarata bomba umana cu ceas “. El stabileste momentul si locul detonarii astfel încât sa determine cât mai multe pagube umane si materiale.
Acest tip de actiune are o serie de avantaje în comparatie ce terorismul “conventional”. Este o operatiune simpla si cu costuri reduse, determina un adevarat dezastru în masa si pagube imense, nu exista teama ca prin interogarea persoanei se vor obtine informatii despre organizatie (moartea acestuia fiind sigura), are un puternic impact asupra publicului si mass – mediei prin implementarea sentimentului de teroare, de panica, de existenta unui pericol ” real dar difuz “.
Studii recente în domeniul terorismului încearca o explicare a comportamentului sinucigas al teroristilor prin prisma tipurilor de suicid descrise de sociologul francez Emile Durkheim în cunoscuta sa lucrare ” Despre sinucidere”.
Definind sinuciderea ca “orice caz de moarte care rezulta direct sau indirect dintr- un act pozitiv sau negativ, savârsit de victima însasi, si despre care aceasta stie ce rezultat va produce. “[3], Durkheim apreciaza conditiile provocatoare de sinucidere ca determinate de doua caracteristici principale ale vietii colective: integritatea membrilor societatii într-un ansamblu unitar si actiunea reglatoare a societatii exercitata asupra conduitelor si sentimentelor membrilor sai. Suicidul apare normal când este determinat de structura sociala si patologic atunci când nu este determinat de cauze sociale.
Pornind de la constatarea ca autodistrugerea umana este prezenta în orice societate, sociologul francez defineste sinuciderea ca fiind – în anumite limite cantitative – un fapt social normal. Ea devine patologica abia atunci când frecventa cazurilor de comportament autodistructiv depaseste pragul obisnuit. Altfel spus, desi sinuciderea este, aparent, un act strict individual, de o mare intimitate personala, în fapt si ca fenomen (sociologic), ea este un act care depaseste capacitatea individuala de decizie. În aceasta distinctie se gaseste ratiunea pentru care Durkheim stabileste o diferenta între motivatie si cauza în suicid. Motivele invocate de victima nu sunt de fapt – afirma sociologul – adevaratele cauze care o împing sa comita actul autodistructiv; ele sunt niste pretexte, cu o etiologie complexa, asumate într-o maniera aparent simptomatica, dar care nu pot explica actul de autodistrugere din moment ce atâtea alte persoane având aceleasi motive nu ajung la actul suicidar.
Cauzele reale ale fenomenului sunt, deci, în conceptia lui Durkheim, de ordin social, proba indiscutabila a acestei convingeri gasindu-se în faptul ca rata sinuciderii este dependenta de anumiti factori sociali. Vârsta, sexul, starea civila, crizele economice, razboaiele, religia etc. sunt variabile cu impact deosebit asupra fenomenului.
În lucrarea sa, sociologul francez arata ca exista doua cauze majore ale autosuprimarii vietii: integrarea sociala si reglarea sociala. Integrarea sociala se refera la atasarea voluntara a indivizilor la grupul sau societatea de care apartin, iar reglarea sociala presupune interventia coercitiva (restrângerea, constrângerea, controlul) a grupului sau societatii asupra comportamentului membrilor.
Durkheim sustine ca indivizii care se caracterizeaza printr- un grad prea mare sau prea mic de integrare sociala, pot în mai mare masura sa comita suicidul decât cei care se caracterizeaza printr- un nivel moderat al acestei integrari. Pe de alta parte, cei care sunt supusi unui nivel prea scazut sau prea înalt al reglarii sociale por sa recurga la suicid în mai mare masura decât cei supusi la un nivel moderat. Durkheim sustine ca exista o relatie curbiliniara între integrarea si reglarea sociala, pe de o parte, si rata suicidului pe de alta. în consecinta, analiza lui asupra situatiei din Europa secolului al XIX- lea l- a condus la postularea a trei tipuri de sinucidere: anomica, egoista, altruista, la care se adauga un al patrulea: sinuciderea fatalista.
Primul tip de sinucidere, propriu vremurilor moderne si preponderent, datorat defectului de coeziune sociala, de nivelul prea redus al reglarii sociale, este favorizat de situatii anomice, caracterizate prin dezintegrarea structurilor normative si valorice, prin definirea neclara a scopurilor individuale, prin conflict între mijloace si scopuri etc. (lipsa de functionalitate a normei face ca individul sa nu posede repere clare de orientare în câmpul social, actiunea nu are finalitate si limite). A fost corelata incidenta sinuciderii si crizele economice, divorturile, unele ocupatii administrative. Acest tip de sinucidere este produs de insuficienta adecvare a indivizilor la regulile sociale.
Tipul egoist de sinucidere este cauzat de nivelul prea scazut al integrarii sociale (presiunile sociale obliga indivizii sa se diferentieze intre ei; în plus, ele cer insului sa dezvolte relatii contractuale pentru a dezvolta actiuni compatibile cu ale celorlalti; astfel, influenta constiintei colective este mai difuza si integrarea sociala mai slaba); el a fost sugerat de rata înalta a sinuciderii în rândul protestantilor necasatoriti, sau casatoriti, dar fara copii; o generalizare a acestui tip s-ar traduce printr- un individualism excesiv si o precara integrare a individului în grupul social, persoana în cauza ramânând complet exterioara acestuia. Sinuciderea egoista – arata Durkheim – variaza invers proportional cu gradul de socializate si direct proportional cu individualizarea excesiva.
Pe de alta parte, insuficientul individualism (deficitul de personalitate) sau integrarea sociala excesiva ar duce la tipul altruist de sinucidere. În sinuciderea altruista, motivatia o constituie dorinta de a face bine altora (acte de eroism, sacrificiu etc.).
Suicidul altruist apare în momentul când o persoana devine profund integrata într-un grup social iar actul suicidar se transforma într-o datorie fata de membrii acestuia. Pentru ca societatea sa poata determina anumiti indivizi sa – si dea propria viata pentru un ideal ne conduce cu gândul la ideea conform careia personalitatea individuala este minimalizata, pierzându-si orice valoare. Scopul actului sinucigas nu este de a- l satisface pe individ ci este privit ca o forma de sacrificiu ce va ajuta comunitatea sa-si atinga scopurile propuse.
Organizatiile teroriste sunt grupuri care ofera indivizilor o contracultura centrata în jurul propriilor norme si valori menite sa contribuie la o adevarata îndoctrinare. Gruparea terorista se întemeiaza pe deplina omogenitate din perspectiva ideilor politice si / sau religioase împartasite, a obiectivelor stabilite ceea ce îi determina pe membri sai sa-si perceapa propriul viitor numai în cadrul acesteia, teama de a fi abandonati fiind una dintre spaimele lor majore.
Tipul altruist i-a fost sugerat lui Durkheim de sinuciderile din societatile primitive sau din mediul militar, în special din trupele de elita (suicidul de tip eroic, gen kamikaze, de ex. poate fi o ilustrare a acestui tip).
Kamikaze sau ” vântul divin ” este denumirea data pilotilor japonezi sinucigasi ce ramân, fara îndoiala, reprezentanti ai unui popor ce a ridicat jertfa de sine la rang de doctrina. Kamikaze a fost o aplicare moderna a codului Bushido al samurailor. În toamna anului 1944, amiralul Takijro Onishi a trecut la punerea în practica a proiectului Ooka sau ” Floare de cires ” care a reprezentat cea mai mare mobilizare de piloti kamikaze din istoria omenirii. [4]
La militari datoriile impuse de colectivitate prevaleaza asupra propriilor interese si dorinte; “altruismul îsi gaseste corespondentul în solidaritatea mecanica, care cere indivizilor sa dezvolte conduite si actiuni similare si sa-si subordoneze individualitatea comunitatii “.
O subcategorie a acestui tip de sinucidere, în tipologia lui Durkheim, este suicidul altruist acut care pare sa aiba o mare aplicabilitate la atentatele teroriste deoarece se refera la actele suicidare ale martirilor.
Martiriul (shahid) este o cale de acces spre paradis pentru teroristii islamisti. Exista, de altfel, o expresie consacrata “Bassamat al – farah” sau “surâsul bucuriei” care desemneaza extazul ce se citeste pe fata martirilor în momentul comiterii atentatului.
Coranul si cuvintele transmise ale Profetului (Hadith) interzic sinuciderea, celui care o comite fiindu-i rezervata damnatia eterna. Pe de alta parte cel care îsi da viata pentru Islam este celebrat.
X. Rauffer în lucrarea ” La nebuleuse: Le terrorisme du Moyen-Orient ” amintea:[5]
” Marele maestru al martiriului se înalta acum pentru a arata tuturor celor care nu au despre Jihad decât o idee limitata, tuturor celor pentru care “victoria” semnifica triumful asupra inamicului, ca sacrificiul de sine nu este o înfrângere, o pierdere ci o alegere prin care mudjahid – ul, liber cum nu a fost niciodata, arzând de dragoste, repurteaza victoria (…..) Chahadat-ul, în cultura si religia noastra, nu este un accident sângeros. Alte religii, alte popoare, înteleg martiriul ca pe un deces al eroilor ucisi de dusman. Este vorba despre o tragedie si cel care moare primeste astfel numele de martir. Însa, pentru noi, chahadat-ul nu este impus unui mudjahid de catre dusman. Este o moarte dorita, în deplina cunostinta (….). Acela care face din moarte un simbol al dragostei, o marturie a adevarului, acela este un martir…. El traieste. El este aici, printre noi. În sânul lui Dumnezeu, pentru totdeauna, dar de asemenea peste tot, în sufletele masei de credinciosi. Acela care, dimpotriva, alege dezonoarea pentru a-si salva viata, acela în fata istoriei nu este decât un respingator mort-traitor “.
În acord cu Young, persoanele ce comit un act suicidar altruist acut, cu siguranta, nu au o viata a lor, proprie. De cele mai multe ori ei cred într-o frumoasa conceptie în ceea ce priveste viata de dupa moarte si poseda o convingere senina derivata dintr- un profund sentiment al datoriei.
În lumea islamica acest tip poate fi asociat, dupa cum se observa, cu fanatismul religios. Organizatii ca Al – Qaeda, Hezballah îsi recruteaza membrii din cadrul scolilor religioase astfel încât actiunile lor au la baza sau pot fi explicate printr-o puternica credinta în Allah.
Sinuciderea fatalista se datoreaza excesului de reglementare sociala; ea se produce ca reactie la norme prea restrictive care blocheaza orice perspectiva individuala (sinuciderea sclavilor). Este o moarte asumata voluntar, rezultata din excesul de constrângere. Acest tip de sinucidere variaza invers proportional cu gradul de libertate conferit de normele sociale si direct proportional cu gradul de constrângere.
În ciuda faptului ca aceste doua categorii ale comportamentului suicidar – altruismul si fatalismul – nu sunt, conform lui Durkheim si succesorilor sai, legate de atentatele sinucigase sau de alte acte în care o persoana îsi sacrifica viata cu intentia de a ucide oameni nevinovati în numele unui crez religios sau ideologic, se pare totusi ca cele doua tipuri pot fi un punct de plecare în încercarea noastra de a explica acest flagel al lumii contemporane – terorismul.
Un studiu realizat de un grup de specialisti ai Institutului de Politici Internationale pentru Lupta Împotriva Terorismului (International Policy Institute for Counter Terrorism) considera ca acest comportamentul autodistructiv al teroristilor palestinieni ar fi o rezultanta a celor doua tipuri de suicid: altruism si fatalism. [6]
Young afirma ca ” aceste doua categorii ar trebui tratate ca surori gemene [… ], diferenta dintre ele poate vi vazuta doar prin întelesul subiectiv al actiunii sinucigase. Daca o persoana se sinucide pentru a -si îndeplini datoria, statusul sau psihologic poate fi ori o convingere senina (altruism), ori frica si disperare extreme (fatalism). “[7]
În studiul amintit mai sus, bazându-se pe trasaturile tipologiei altruiste au fost formulate urmatoarele ipoteze:
I1. În comparatie cu cei care nu comit atentate suicidare, teroristii sinucigasi trec printr- un proces de socializare de lunga durata, în cadrul organizatiei teroriste.
I2. Se presupune ca teroristii sinucigasi au un fond religios mult mai profund comparativ cu cei ce nu participa la atentate sinucigase: educatie si ideologie religioasa.
Având ca punct de plecare caracteristicile tipului fatalist au fost formulate urmatoarele ipoteze:
I3. Teroristii sinucigasi sunt tineri.
I4. Teroristii sinucigasi sunt necasatoriti.
I5. Au un statut socio-economic precar.
I6. Teroristii sinucigasi sunt în marea lor majoritate barbati.
Baza de date necesara cercetarii a fost creata în doua etape. La început au fost detectate toate evenimentele teroriste, cu atentate de factura suicidara sau non – suicidara ce au avut loc în Israel, în ultima decada. Acest lucru a fost realizat cu sprijinul cotidianului israelian Ha’aretz. În a doua etapa s-a stabilit o baza de date cantitativa ce a inclus caracteristicile teoretice relevante pentru profilul terorist.
Esantionul folosit a fost format din 823 teroristi ce au participat la diferite actiuni în perioada aprilie 1993 – februarie 2002, dintre care: 743 – teroristi non – sinucigasi si 80 – teroristi sinucigasi.
Variabila dependenta în aceasta cercetare a fost natura atacului terorist iar ca variabile independente au fost utilizate: experienta anterioara în atentatele teroriste, tipul de educatie, afilierea ideologica, vârsta, starea civila, mediul socio – economic de provenienta si sexul.
De la primul act terorist sinucigas, în aprilie 1993, aceasta metoda a devenit un element integral al luptei palestiniene, înregistrând si un declin semnificativ în perioada 1999 si prima jumatate din 2000.
Înainte de 2000, aceste atacuri sinucigase reprezentau doar 13, 4% din numarul total al actiunilor organizatiilor teroriste palestiniene iar în primele doua luni ale anului 2000 s-au ridicat cu aproape 10 procente.
O privire de ansamblu asupra tintelor atentatelor teroriste sinucigase ne indica ca cele mai multe evenimente au avut loc în centrele urbane, în centrele de cumparaturi – 38%, în mijloacele de transport în comun – 30%, în statii de autobuz sau metrou – 23% si doar 9% – în arii non – urbane.
Cel mai comun mod de operare a fost prin detonarea încarcaturilor explozive purtate pe propriile trupuri – pentru un procent de 77%. Doar 23% au detonat explozibilul din interiorul unor masini capcana.
S-a demonstrat ca atentatul sinucigas reprezinta rar prima misiune terorista la care membrul activ participa. Numai pentru 20% dintre teroristi acest gen de atentat a fost prima misiune executata. Restul de 80 % au urmat un lung proces de ” specializare ” în cadrul organizatiei la care adera.
Terorismul comporta un proces minutios de pregatire si formare a individului, putând fi privit ca o masinarie complicata si extrem de latenta.
Membrii miscarii Fatah erau antrenati într-o tabara plasata în plin desert, în sud – vestul Irakului iar formarea acestora cuprindea 6 luni de instructie, alergarea a 10 km. în fiecare dimineata, apoi 4 ore de antrenament fizic si de mânuire a armelor cât si un curs de doctrina politica.
Referitor la a doua ipoteza altruista s-a demonstrat ca teroristii sinucigasi au un fond religios mult mai profund decât cei non- sinucigasi, procentajul teroristilor implicati în atentate suicidare este de 82, 8% fiind mult mai ridicat comparativ cu cel al teroristilor neimplicati în atentate suicidare. Aceasta se explica prin faptul ca principala locatie de recrutare folosita de organizatiile teroriste ar fi scolile religioase.
O descoperire surprinzatoare este generata de analiza în functie de variabila vârsta: s-a plecat de la premisa ca persoanele mai în vârsta sau de vârsta medie sunt mult mai stabile, au o familiei si sunt lipsite de viziunea sumbra asupra viitorului. În urma analizelor facute s-a ajuns la concluzia ca teroristii ce comit actiuni sinucigase (22 – 27 de ani) sunt mai în vârsta decât cei non-sinucigasi. Acest fapt poate fi explicat si prin prisma minutiosului proces de socializare în cadrul organizatiei, pe care trebuie sa-l parcurga.
S-au confirmat si ipotezele conform carora teroristii sinucigasi sunt necasatoriti – în procent de 84, 2%, mult mai ridicat decât în cazul teroristilor non – sinucigasi – în procent de 60% si provin din zone mai putin dezvoltate din punct de vedere socio – economic.
În concluzie teroristul palestinian ce comite un atentat sinucigas este un barbat ce trece printr- un riguros proces de socializare în cadrul organizatiei, cu o educatie religioasa profunda, necasatorit, de cele mai multe ori tânar, cu un status socio – economic precar si lipsit de orice aspiratie de viitor.
În cazul atentatelor teroriste suicidare predomina participarea masculina, dar nu ar trebui neglijata implicarea feminina ce a cunoscut o crestere substantiala în ultimii ani. Literatura de specialitate vorbeste din ce în ce mai des despre conceptul de ” female suicide bombers “. În Israel, Wafa Idriss a fost prima femeie de nationalitate palestiniana ce a comis un astfel de atentat, fiind urmata, în scurt timp de multe altele. [8]
Este extrem de surprinzatoare modalitatea în care terorismul si-a deschis ” scena ” pentru femeile combatante care sunt implicate din ce în ce mai mult în ceea ce a fost întotdeauna sub dominatie masculina.
Blânde, supuse si prin definitie non – violente sunt adjectivele folosite cel mai des atunci când vorbim despre sexul feminin. Acest pattern este exploatat de teroristi cu excelenta pentru a-si promova idealurile ideologice sau religioase.
Unele organizatii teroriste ca Eliberarea Tigrilor Tamili sau LTTE, Partidul Muncitorilor din Kurdistan sau PKK accepta femeile ca membre cu drepturi depline, ele participând la toate formele de pregatire ca si barbatii, acest lucru nefiind valabil si pentru organizatiile palestiniene.
Brigada Martirilor Al – Aqsa permite femeilor sa-si atinga dorinta de a fi martir însa nu le accepta participarea cu drepturi depline în cadrul organizatiei.
Liderul spiritual al organizatiei fundamentaliste Hamas, Sheikh Yassin, ne agreeaza participarea femeilor la atentatele teroriste deoarece existau, în opinia acestuia, suficienti barbati voluntari. Totusi, în ianuarie 2004, Reem Raiyshi, mama a doi copii mici, a devenit prima femeie ce a comis un atentat sinucigas revendicat de Hamas. [9]
Barbati sau femei, crestini sau musulmani, fanatici sau doar credinciosi, nici unul dintre ei nu au dreptul sa comita ceea ce societate moderna condamna profund: actul criminal.
BIBLIOGRAFIE
[1]. Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994, p. 67.
[2]. Bohaz Ganor, Suicide terrorism. An Overview în Countering Suicide Terrorism., ICT, 2000.
[3]. Emile Durkheim, Despre sinucidere, Institutul European, Iasi, 1993, p. 12.
[4]. Lt. col. Dumitru Roman, Eroism sau fanatism? Sinuciderea – o arma de temut, Revista ” Spirit Militar Modern “, nr. 4 – 5, 1994, p. 72.
[5]. Jean – Luc Marret, Tehnicile Terorismului, Editura Corint, Bucuresti, 2002, p. 14.
[6]. Altruism and Fatalism: The Characteristics of Palestinian Suicide Terrorist., www.ict.org.il/articles
[7]. Young, Lung-Chang, “Altruistic Suicide: A Subjective Approach” Sociological Bulletin, 21(2), 1972, p. 103- 121.
[8]. Clara Beyler, Messengers of death. Female suicide bombers, www. ict. org. il/articles/staffarticles.
[9]. Clara Beyler, Female suicide bombers, www.ict.org.il/articles/staffarticles.
* Unitatea Militara 01156 Iasi