Locotenent colonel psiholog Alexandru JIANU
Motto:
“Oamenii sunt perturbati nu de împrejurari,
ci de modul cum le interpreteaza “
– EPICTET –
A R G U M E N T
Privitor la reusitele existentiale viitoare, sunt multe situatiile în care – desi hotarâti, vrednici voitori, înarmati cu nenumarate cunostinte, în posesia metodelor, tehnicilor si instrumentelor care mai de care mai bune, sprijiniti de reusitele trecute si animati de dorinte demne de invidiat – ni se întâmpla totusi sa devenim, dintr-o data, neputinciosi, descurajati, lipsiti de speranta, neîncrezatori, dar si mai trist, deznadajduiti. Instantaneu, se porneste asaltul sumedeniilor de întrebari care, într-un mars asurzitor pe culoarele mintii noastre, îsi cer raspunsurile. Surprinsa, coplesita si neputincioasa în fata “invaziei”, ratiunea, la sfaturile emotiei, adopta strategii defensive, prima dintre ele, si cea mai paguboasa, fiind cea de “ferecare a usilor”. Nedumerirea capata proportii, se adânceste în necunoscut si ne face sa ne simtim incapabili de a iesi din strânsoarea chinuitoare a neputintei de a ne explica pe noi însine. Teama ne cuprinde întreaga fiinta, iar încercarile de a ne oferi raspunsuri nu contenesc.
Mai mult sau mai putin multumitoare, raspunsurile ne biciuiesc imaginea despre noi si ne erodeaza încrederea, cu truda si în timp câstigate, în propria persoana si în tot ce ne înconjoara. Fara sa ne dam seama, deodata, “rasfoindu-ne”, constatam ca nimic din ceea ce ne încânta privirea în noi, nu mai este, ca totul este naruit, lipsit de continut si de înteles. Facem cunostinta cu imagini despre noi confuze, sterse, neclare, hâde, cu convingeri suspendate pe coloane si arcade care stau sa se prabuseasca, cu asteptari spulberate si sentimente înselate. În încaperea din noi, usile închise, ferecate si ferestrele zabrelite îsi ascund cadrele si permit sa patrunda prin câteva fante doar o lumina difuza, iar atmosfera ne ” inunda” cu incertitudini.
Efectele unor asemenea situatii conduc deseori la trairi psihice dezadaptative, care ne dezarticuleaza întreaga viata.
“Pseudo-pledoaria pentru noi si cel de lânga noi”, urmareste readucerea în atentie a cotidianului care ne “inunda” sistematic pe noi, omul societal si care ne supune unor presiuni carora, din nefericire uneori, nu le putem face fata, iar alteori chiar ne îngenuncheaza.
Iata asadar, obiectul nostru de interes – omul pe care-l întâlnim în fiecare zi, pe care îl salutam, îl gratulam sau îl criticam, omul pe fata caruia citim bucurie, tristete, preocupari, griji, într-un cuvânt omul obisnuit, dar din pacate, uneori Omul coplesit de propriul univers. Ne intereseaza în mod deosebit pentru ca EL reprezinta termenul bazal al ecuatiilor care exprima sistemele si subsistemele personale, în special, si cele ale societatii umane, în general, care da nota dezvoltarii, stagnarii sau regresiei sistemelor si subsistemelor psiho-societale, indiferent de registrele în care acesta se manifesta.
“Omul – spunea Protagoras – este masura tuturor lucrurilor”. Neluând în consideratie, chiar si pentru o secunda, faptul ca aceasta masura începe cu el însusi, cu toate aspectele ce- i întregesc definirea, orice încercare de a cerceta, explica si actiona în acest sens, este sortita esecului, frizeaza ridicolul si ne arunca în derizoriu.
CUM DEFINIM CRIZA ?…
Termenul de criza acopera o arie larga în registrele vietii sociale, politice si economice fiind folosit pentru a defini generic starea extrema (abaterea de la cursul normal al vietii, în toate planurile) pe timpul declansarii, consumarii sau în perioada imediat urmatoare unuia sau mai multor evenimente de tipul: razboaielor, atentatelor teroriste, actelor criminale, calamitatilor naturale, accidentelor de mari proportii etc.
Acceptiunea psihologica a termenului de criza, în acest context, vizeaza complexul trairilor unor asemenea evenimente negative care atenteaza la integritatea fizica si psihica a persoanei. Criza poate fi considerata pierderea sau amenintarea cu pierderea unei relatii apropiate (Golenberg, 1983), a prestigiului ori pozitiei sociale, sau confruntarea cu o situatie cu caracter competitiv, iar Slaiku (1990) o defineste ca reprezentând o stare temporara de dezorganizare, caracterizata de incapacitatea subiectului de a face fata unei anumite situatii stresante cu ajutorul metodelor obisnuite de rezolvare a problemelor.
Viata de zi cu zi a demonstrat însa ca nu numai tipul evenimentelor deja mentionate conduc la instalarea unei stari de criza pentru indivizii umani, ci si anumite dificultati existentiale majore carora, unii dintre acestia, dintr-un motiv sau altul, nu le pot face fata, chiar daca persoanele în cauza prezinta o structura de personalitate echilibrata, sunt bine integrati social si profesional.
În consens cu filozoful grec Epictet, criza nu trebuie privita doar sub aspectul situatiei stresante, ci mai ales prin prisma semnificatiei pe care o are pentru individ, precum si a modului în care acesta îsi apreciaza posibilitatile de a-i face fata în mod eficient (Holdevici, 1993).
Consecintele frecvent întâlnite în situatii de criza sunt anxietatea si depresia. În cazurile mai severe pot aparea fenomene de dezorganizare globala care presupun: confuzie mentala, conduite dezadaptative, labilitate emotionala, pierderea stimei de sine, pierderea stimei din partea celorlalti sau instalarea unor afectiuni nevrotice si psihosomatice (Holdevici, 2003).
Conceptului de interventie în situatii de criza i-au fost atribuite mai multe sensuri, conform conceptiilor autorilor care au abordat aceasta problematica potrivit diverselor categorii de subiecti.
Astfel, Caplan (1961) definea situatia de criza ca fiind acea situatie în care o persoana se confrunta cu un obstacol major ce îi blocheaza obiectivele de viata si care nu poate fi depasit cu ajutorul metodelor obisnuite de rezolvare de probleme. De asemenea, acest concept a fost utilizat pentru supravietuitorii unor dezastre (Joseph si altii, 1992), ai violurilor (Elis, 1983), pentru consilierea telefonica în cazuri de urgenta sau pentru camerele de garda ale spitalelor psihiatrice (Winter si altii, 1987).
Greenstone si Leviton (1993) sunt de parere ca putem vorbi despre o situatie de criza atunci când stresul si tensiunea psihica depasesc un anumit nivel de intensitate, iar Burgers si Holstrom (1974) considera ca avem de a face cu o criza atunci când homeostazia individului este perturbata si acesta nu mai poate face fata situatiei în mod eficient. Asadar, subiectul va prezenta o serie de simptome care constituie indiciul necesitatii unei interventii psihologice.
În literatura de specialitate se disting doua tipuri de reactii la stres (Lazarus, 1993):
– Reactia asupra sarcinii, aceasta fiind adecvata atunci când subiectul apreciaza faptul ca este ceva de facut în situatia data.
– Reactia orientata asupra emotiilor, aceasta aparând în cazul în care persoana nu întrevede nici o solutie pentru problema sa (modifica doar modul de interpretare sau de tolerare a situatiei).
Tabloul manifestarilor reactive la stres, puse în actiune de mecanismele defensive ale persoanei, îmbraca forme precum:
– Negarea – persoana considera ca problema sa nu mai exista – auto – întarire negativa de evitare a confruntarii cu problema, ceea ce conduce la amânarea rezolvarii acesteia si implicit la agravarea ei.
– Regresia – persoana se întoarce la modele de comportament timpurii care sunt utile în mica masura si care conduc la transferarea rezolvarii problemei altora.
– Inertia – persoana nu întrevede nici o solutie pentru rezolvarea problemei, fapt care o conduce spre dezvoltarea starii de inactivitate, depresive si lipsei de speranta.
– Evitarea – persoana se întareste negativ prin adoptarea unor paliative compensatorii – recurgerea la alcool, droguri, alte comportamente de evitare.
În general, interventia în situatii de criza are ca obiectiv rezolvarea psihologica a situatiei imediate, precum si ajutarea individului sa revina macar la nivelul de functionare pe care l- a avut înainte de instalarea crizei (Aguilera, 1990); iar pentru ca durata unei crize dureaza în medie între patru si sase saptamâni, interventia terapeutica trebuie sa fie imediata si pe termen scurt.
CARE NE SUNT OBIECTIVELE ? …
– Identificarea si modificarea schemei cognitive care directioneaza organizarea si procesarea informatilor, precum si interpretarea experientelor de viata. Schemele cognitive sunt cele care produc distorsionarile cognitive, generatoare de stari afective si comportamente disfunctionale (Beck, 1967, 1976), accentuând sau diminuând vulnerabilitatea persoanei în anumite împrejurari de viata. Schemele cognitive reprezinta reguli de viata ce se formeaza înca din copilarie ca efect al experientelor acumulate în familie precum si în cadrul grupurilor de referinta/apartenenta culturale si subculturale (scolare, religioase, etnice, regionale). Schemele cognitive pot fi active (cele care directioneaza interpretarea informatiilor din viata cotidiana) sau latente (cele care structureaza interpretarea informatiilor cu caracter mai profund si care preiau controlul în situatii de stres).
– Cunoasterea si modificarea modului de raportare a individului la ceilalti. Se urmareste identificarea si evaluarea particularitatilor matriceale atitudinale si motivelor circumstantiale care dezvolta comportamentele subiectului în registrele relationarii si comunicarii cu ceilalti.
– Achizitionarea de catre subiect a unor abilitati de a face fata mai eficient situatiilor stresante ale existentei. Subiectul îsi va însusi noi modele de comportament, va testa efectele punerii în actiune a acestora si îsi va dezvolta disponibilitatile psihice latente.
CUM INTERVENIM ? …
Situatia de criza, reprezentând în fapt o situatie de urgenta, necesita o interventie rapida si focalizata ” aici si acum”, obiectivul prioritar fiind cel de reducere a simptomelor, ulterior urmarindu-se restructurarilor în sfera personalitatii.
În aceasta idee, Greenstone si Levinton (1993) prescriu urmatoarele recomandari care trebuie respectate la interviul cu pacienti aflati în criza:
– Terapeutul trebuie sa înceapa interventia imediat ce întâlneste persoana aflata în criza. Acesta trebuie sa înteleaga semnificatia situatiei, sa reduca anxietatea, sa amelioreze dezorientarea si sa se asigure ca pacientul nu- si va face rau lui însisi sau celorlalti.
– Terapeutul îsi asuma controlul asupra pacientului aflat în criza, în sensul ajutarii acestuia sa realizeze o anumita ordine în viata psihica si în situatia psihica în care se gaseste (structureaza universul psihologic al pacientului pâna când acesta îsi gaseste autocontrolul, face eforturi sa structureze situatia si exercita un anumit control emotional asupra pacientului, pe fondul mentinerii unui comportament calm si suportiv).
– Terapeutul cauta sa înteleaga cum si de ce a intrat persoana în criza, care sunt elementele specifice carora trebuie sa le acorde prioritar atentie si sa identifice acele variabile care împiedica mentinerea situatiei sub control.
Etapele de principiu ale interventiei cognitiv – comportamentale în situatii de criza, propuse de Freeman si Dattilio (2000), sunt urmatoarele:
1) Realizarea unei relatii terapeutice corespunzatoare, ceea ce presupune necesitatea ca terapeutul sa câstige încrederea pacientului care, prin aceasta, sa se simta în largul sau si în siguranta pentru a putea relata situatia în care se afla.
2) Evaluarea severitatii crizei, cu precizarea elementelor care pot constitui pericole potentiale pentru persoana în cauza, precum si pentru cei din jur. Se identifica de asemenea, schemele cognitive prin intermediul carora pacientul proceseaza informatiile în scopul adoptarii directiei de concentrare a eforturilor, precum si potentialii factori care amplifica vulnerabilitatea la stres:
– Situatia de boala organica acuta a pacientului;
– Situatia de boala organica cronica a pacientului;
– Deteriorarea starii de sanatate a pacientului datorata înaintarii în vârsta;
– Deprivarea de hrana sau alimentatia insuficienta a pacientului;
– Oboseala datorata deprivarii de somn sau fragmentarii somnului pacientului (cazurile somnului arhaic) în situatii speciale;
– Singuratatea datorata izolarii sau deprivarii senzorio – informationale a pacientului în situatii speciale;
– Starea de iritare sau furie a pacientului;
– Pierderi emotionale majore – obiecte sau fiinte semnificative (prin deposedare fortata sau accidentala, deces, divort sau separare);
– Abilitati de rezolvare de probleme, ale pacientului, insuficient dezvoltate;
– Abuzul de substante care genereaza doua tipuri de probleme: a. acute – judecata perturbata în starile de intoxicatie;
b. cronice – consecinte pe termen lung asupra capacitatilor intelectuale;
– Durerile cronice persistente – suferintele fizice conduc la alegerea unor solutii extreme pentru stoparea acestora;
– Autocontrolul scazut – cazurile de pacienti psihotici bipolari, pacienti cu tulburari de personalitate (antisociale, “borderline”, histrionice, dependente, evitante etc.);
– Schimbari majore în viata pacientului – schimbarea statusului marital, schimbarea locuintei sau a serviciului.
Demersul terapeutic în aceasta etapa se va centra, cu precadere, pe ajutorul acordat pacientului de a-si defini problema.
3) Ajutarea pacientului sa-si evalueze si sa-si mobilizeze resursele pentru a-i face fata (resursele de natura interna – disponibilitatile psihologice latente; resursele de natura externa – familie, rude, prieteni).
4) Alcatuirea unui plan de actiune pentru rezolvarea problemei, pe baza unui acord comun între terapeut si pacient. Terapeutul evalueaza totodata motivatia si dorinta pacientului de a duce la îndeplinire planul stabilit.
5) Directionarea pacientului. Terapeutul, într-o maniera directiva, îl ajuta pe pacient sa adopte decizii si sa testeze noile strategii de a face fata situatiei stresante.
PREZENTARE DE CAZ: tulburare prin anxietate generalizata la un pacient cu structura de personalitate obsesiva
REZUMAT
Prezentul studiu prezinta cazul unui subiect cu tulburare prin anxietate generalizata, dezvoltata pe o structura de personalitate cu elemente obsesive-fobice: perfectionist si hiperexact, teama de ridicol. Anamneza psihologica, polimorfismul simptomatologic si demersul terapeutic constituie continutul studiului de fata. Totodata acestea ne-au permis, echipei terapeutice, sa stabilim corect diagnosticul final.
Cuvinte cheie: anxietate, obsesie, fobie sociala, psihoterapie.
Motivul solicitarii consilierii psihologice
Daniel, inginer, dealer de vânzari la reprezentanta unei firme straine de automobile în România, în vârsta de 27 de ani, s-a prezentat pentru starea de anxietate pe care o resimtea, legata de reusitele sub asteptari ale actiunilor pe care le initia si de autocontrolul scazut al impulsurilor de uz al alcoolului.
Pacientul afirma: “Am impresia ca nimic nu-mi reuseste “, “Mi-e teama sa nu devin ridicol” si “Cred ca am capatat obiceiul de a consuma alcool”. Aceste convingeri îi creau o stare de neliniste permanenta, îngrijorare pentru ceea ce i se întâmpla, stare de oboseala si dificultatea de a adormi.
Antecedente heredocolaterale
– interviurile realizate nu au scos în evidenta aspecte caracteristice acestui registru.
Antecedente personale patologice ale subiectului
– Nu se afla în evidenta cu antecedente psihiatrice personale.
– Nu se afla în conditii si tratamente medicale curente.
– Nu a suferit de boli si tratamente majore anterioare.
– A fost spitalizat în 1987 pentru operatie de extirpare a apendicelui.
Istoric
– Copilaria nu a fost marcata de evenimente traumatizante. Subiectul povesteste ca de la vârsta de 4 ani pâna la vârsta de 11 ani a locuit cu bunicii din partea tatalui (bunicii locuind tot în aceeasi localitate cu parintii sai – în Bucuresti – la adrese diferite), întâlnirea cu parintii având loc de 2-3 ori saptamânal. ” Altfel nu s-a putut – spune subiectul – pentru ca parintii locuiau într-o garsoniera în care nu era loc pentru patru persoane “.
– Subiectul afirma ca a avut o copilarie frumoasa si nu a simtit lipsa afectiunii din partea membrilor familiei. ” Faptul ca – spune acesta – eram cu adevarat cel mic (fratele este mai mare cu 13 ani decât mine) m- a facut sa ma simt permanent la adapost; protejat, îngrijit si iubit de toti “.
– În viata afectiva a subiectului a survenit o deteriorare semnificativa cauzata de ruperea relatiei cu prietena sa, în urma cu doi ani. Acesta a precizat ca nici pâna în momentul în care ne- a contactat nu a putut întelege motivul declarat de prietena sa – graba acesteia de a se casatori cu subiectul, care îsi dorea acest lucru, dar la timpul la care ar fi dobândit o relativa stabilitate ocupationala, materiala si financiara pentru noul cuplu. Relatia s-a rupt în mod brusc, fara explicatii, prietena reorientându-se catre alta persoana, savârsind actul casatoriei cu aceasta. socul emotional suferit de catre subiect, pe fondul pierderii obiectului investitiei afective si al neîntelegerii suficiente a motivului, precum si pe fondul unei structuri de personalitate perfectioniste si hiperexacte, au condus la distorsionari cognitive care au constituit baza dezvoltarii gândurilor negative cu referire la imaginea de sine a acestuia si la destructurarea încrederii de sine.
– Dupa terminarea facultatii subiectul s-a angajat ca dealer de vânzari la o reprezentanta straina de promovare si vânzare a autoturismelor. Motivat de atractivitatea noilor oferte ale pietii muncii, din anul 2003 a schimbat locul de munca, pe aceeasi functie, la o alta reprezentanta straina de promovare si vânzare a autoturismelor, despre care afirma ca îi satisface expectantele, atât din punct de vedere al conditiilor de munca, cât si din cel al satisfactiilor profesionale si financiare.
Relatiile familiale
– Copil dorit, crescut de catre bunici si de catre familia de origine.
– Familia de origine:
– Tatal – autoritar, aducator de venituri, exigent, moderat afectiv.
– Mama – educativa – este preocupata de cresterea si educarea copiilor.
– Bunicii – bonomi, binevoitori, educativi.
– Relatiile de cuplu ale bunicilor si parintilor subiectului pot fi caracterizate ca fiind armonioase, de întelegere si întrajutorare.
– Tipurile de relatii:
– subiect – tata – armonioase, condescendente.
– subiect – mama – afectuoase, condescendente.
– subiect – frate – reciproc armonioase, de întrajutorare.
Ruta scolara
– Evolutia scolara a subiectului a avut o traiectorie ascendenta datorita, atât mediului educogen, cât capacitatilor sale intelectuale. A parcurs formele de pregatire scolara primara, gimnaziala, liceala (profil economic), universitara (politehnica) si post – universitara (politehnica).
Relatii, prietenii
– Subiectul afirma ca “ relatiile cu prietenii si colegii de munca sunt bune, bazate pe stima si respect, de colaborare si ajutor reciproc “.
– Afirma ca are o noua prietena cu care relatiile sunt însa într-o faza incipienta.
Diagnostic diferential
Axa I – tulburare de dispozitie prin anxietate generalizata.
Axa II – structura de personalitate obsesiv-fobica (perfectionism, hiperexactitate).
Axa III – fara conditie sau tulburare somatica
Axa IV – problema psihosociala de mediu – s-a produs fenomenul separarii definitive de prietena, fenomen pe care pacientul l-a trait ca pe un simtamânt de separare de o persoana semnificativa.
Axa V – functionare buna în toate domeniile, eficient social si ocupationala, cu dispozitie anxioasa tranzitorie – scor 75.
Examen psihic general
Conform datelor din fisa de observatie psihologica, completata la prima întâlnire, rezulta:
– tinuta fizica foarte îngrijita, pedanta;
– Caracteristica posturala flexibila, usor defensiva;
– Mâinile sprijinite în maniera ” diplomatica “;
– Picioarele usor deschise, cu miscare controlata;
– Gestica controlata;
– Mimica relaxata, controlata;
– Mersul ferm;
– Ritm respirator moderat cu apnee, urmate de oftat prelung.
– Vorbirea cu intensitate medie, cu fluenta continua, având o intonatie modulara cu debit mediu;
– Pronuntia si constructia frazelor sunt clare, coerente, cu exprimare elaborata;
– Vocabular bogat;
– Memorie foarte buna;
– Caracteristici aptitudinale: rabdator, atent, întelege usor si repede întrebarile adresate, nu suprapune interlocutorul, atitudine conformista; îsi sustine cu perseverenta opiniile, iar la opiniile noastre raspunde cu calm, întelegere si acceptare;
– Programarea neuro-lingvistica se manifesta cu preponderenta în registrele cognitiv (a sti, a cunoaste) si vizual (a vedea);
– Afect restrictionat;
– Viata sexuala normala – interesul sexual al pacientului este centrat în exclusivitate pe prietena actuala;
– Dispozitie anxioasa, cu stari de neliniste, îngrijorare, iritabilitate, dificultatea de a adormi si teama de a nu se face de rusine, pe fondul unei structuri de personalitate cu elemente obsesive (perfectionism si hiperexactitate).
Teste aplicate
a. Chestionarul pentru evaluarea anxietatii (ASQ)
– Am administrat subiectului chestionarul ASQ pentru a surprinde nivelul anxietatii prin dimensiunile cognitive, somatice si comportamentale asociate acesteia. Ca urmare a aplicarii chestionarului, subiectul a obtinut urmatoarele scoruri:
– La dimensiunea cognitiva – scor: 59 (din totalul de 88)
– La dimensiunea somatica – scor: 11 (din totalul de 128)
– La dimensiunea comportamentala – scor: 16 (din totalul de 72)
– Anxietatea generala – scor global: 86 (din totalul de 288)
– Din analiza de continut a rezultatelor obtinute, reies urmatoarele aspecte:
– Dimensiunile somatica si comportamentala înregistreaza scoruri mici care reprezinta indicatori pentru un nivel redus al anxietatii. Acest fapt ne conduce la concluzia ca la subiect nu sunt manifeste simptome somatice asociate dispozitiei anxioase si nu au survenit modificari comportamentale care sa-i altereze functionarea sociala si ocupationala.
– Dimensiunea cognitiva înregistreaza un scor ridicat, acesta reprezentând un nivel crescut de anxietate. Acesta evidentiaza o stare de neliniste persistenta pe fondul unei preocupari si îngrijorari excesive pentru anumite gânduri sau evenimente de viata cum ar fi: obsesia unor gânduri si imagini care au legatura cu evenimente neplacute din trecut sau care catastrofizeaza viitorul subiectului ori persoanelor semnificative pentru acesta; hipervigilenta datorata nevoii de control total asupra sa sau a mediului înconjurator pe fondul unei temeri excesive fata de potentiale pericole (teama de a deveni ridicol, afirma subiectul).
b. Scala de anxietate Hamilton
– Cu ajutorul interviului semistructurat dezvoltat de Hamilton am evaluat severitatea simptomelor asociate anxietatii si, totodata, am urmarit corelarea rezultatelor celor doua instrumente administrate.
– Analiza rezultatelor pe fiecare scala a interviului ne arata:
– Dispozitie anxioasa evidentiata de nivelul ridicat al cotelor la descriptorii îngrijorare, pesimism si iritabilitate în legatura cu situatia ” de neputinta ” în care se afla si în legatura cu perspectivele sale, daca nu va reusi sa-si depaseasca conditia prezenta.
– Tensiune nervoasa evidentiata de nivelul ridicat al cotelor la descriptorii încordare, fatigabilitate, incapacitatea de a se relaxa si starea permanenta de neliniste, ca fenomene asociate, se coreleaza ca intensitate cu cea descriptorilor de pe scala precedenta.
– Tulburarile hipnice evidentiata de nivelul ridicat al cotei la descriptorul dificultatea la adormire reprezinta fenomenul asociat îngrijorarii excesive si coreleaza cu cotele celorlalti descriptori.
– Tulburare prosexica evidentiata de nivelul ridicat al cotei la descriptorul hipoprosexie. Subiectul constientizeaza diminuarea orientarii sale selective spre activitati de cunoastere, afirmând ca din tot ce si-a propus în acest scop, a ales, ” nu stiu cum, dar numai lucruri grosiere alegeam, indiferent la ce registru apelam: literatura, muzica, film etc.”.
– Comportamentul pe timpul interviurilor asociat dispozitiei anxioase a fost evidentiat tinuta usor încordata (facem precizarea ca subiectul are o mare capacitate de autocontrol).
c. Testul AUDIT
– Deoarece, la primul interviu, subiectul a afirmat ca a capatat obisnuinta de a consuma alcool în mod repetat, am centrat discutia pe continutul itemilor testului AUDIT. Din interviu a rezultat ca subiectul:
– si-a format obisnuinta de a consuma alcool cu o frecventa de 2- 3 ori pe saptamâna.
– Consuma alcool în cantitati mici (1- 2 beri, seara dupa serviciu, acasa).
– Nu consuma niciodata mai mult de doua beri sau 30- 40 ml. de bauturi spirtoase într-o singura zi.
– Nu i s-a întâmplat vreodata sa nu se poata opri din baut odata ce a început.
– Nu simte nevoia de a consuma alcool, dar nu stie de ce consuma.
– Am concluzionat ca subiectul nu a dezvoltat dependenta fata de alcool, explicarea comportamentului sau în acest sens regasindu-se în alt registru.
Demersuri terapeutice
Interventia psihoterapeutica:
Tehnici cognitiv – comportamentale utilizate:
– Tehnica adresarii întrebarilor cu caracter provocativ;
– Tehnica metaforelor;
– Tehnica utilizarii unor scale de evaluare a asteptarilor;
– Tehnica examinarii avantajelor si dezavantajelor;
– Tehnica transformarii unui eveniment negativ într-un avantaj;
– Tehnica descoperirii dirijate;
– Tehnici de relaxare;
– Tehnica sarcinilor pentru acasa.
Structura sedintelor:
Prima întâlnire
– Prezentarea calitatii de specialist psiholog nu a mai fost necesara deoarece subiectului îi fusesem prezentat de un alt client.
– I-am adresat subiectului rugamintea de a ne comunica motivul pentru care a solicitat întâlnirea. Subiectul a relatat ca se confrunta cu anumite probleme care nu numai ca nu i-au fost caracteristice, dar, amplificându-se, au început sa-i produca un disconfort intens si mai mult au început sa-l îngrijoreze într-atât încât se afla într-o permanenta stare de neliniste. Referirile sale concrete s-au centrat probleme legate de neîncrederea de sine, la teama de a nu fi ridicol si de obisnuinta de a consuma alcool.
– În cadrul interviului pe care l-am desfasurat am urmarit sa culeg date anamnestice despre subiect, si sa verific daca orientarea spre stabilirea tipurilor de probleme (pre-diagnostic) este îndreptatita.
– Spre finalul întâlnirii l-am rugat pe subiect sa-mi confirme daca am înteles bine problemele pe care le acuza, reformulându-i-le:
– Daca a devenit neîncrezator în reusita actiunilor sale.
– Daca are impresia ca nu se ridica la înaltimea a ceea ce ar vrea sa fie.
– Daca simte ca nu-si mai poate stopa pornirile pe care le are privitor la consumul de alcool.
– Daca toate acestea reprezinta cauzele nelinistii si îngrijorarii sale crescute.
– Raspunsul subiectului a fost afirmativ si cu acest prilej ne-a facut cunoscute asteptarile pe care le avea de la urmatoarele întâlniri, anume ca ne ruga sa-l ajutam sa înteleaga de ce trece printr-o asemenea situatie si cum sa o depaseasca.
– Întâlnirea a luat sfârsit dupa o discutie de principiu, referitoare la modul si conditiile în care vom desfasura întâlnirile, facând schimb de adrese si numere de telefon pentru cazurile în care ar fi aparut modificari în cele stabilite.
– Pentru prima sedinta i-am solicitat subiectului sa parcurga si sa completeze protocolul terapeutic, în asa fel încât la începutul primei sedinte sa ne dam acordul pentru ce vom realiza împreuna, cu specificatia expresa ca pentru ce va urma alegerea îi va apartine în exclusivitate, cu respectarea conditiilor noastre tehnice specifice.
+ sedinta I:
Obiectivele fixate pentru prima sedinta au fost:
o Dezvoltarea relatiei terapeutice.
o Conceptualizarea problemelor pacientului si stabilirea prioritatilor.
– Dupa discutarea protocolului si stabilirea de comun acord a conditiilor (frecventa: o sedinta / saptamâna – de regula, în ziua de joi dupa – amiaza), am solicitat subiectului sa ne relateze cum decurg relatiile cu familia, prietena / prietenii, colegii de serviciu si în general ce toti cei cu care intra în contact. Scopul acestei solicitari l-a constituit identificarea eventualelor disfunctii de relationare. Chiar daca nu am identificat aspecte disfunctionale în acest registru, am evidentiat retinerea si selectivitatea subiectului în investirea încrederii în altii:
– T: … banuiesc ca despre unele probleme pe care mi le-ai spus mie, le-ai discutat si cu parintii sau prietena, ori cu cel mai bun prieten …?!
– P: nu, categoric. Esti primul si singurul caruia i le spun …
– Dialogul purtat în continuarea ne-a ajutat sa conceptualizam problemele subiectului, care ne-au aparut în felul urmator:
– schema cognitiva neconditionala – “sunt un om caruia nu-i reuseste mare lucru”, ” nu am voie sa mi se întâmple asa ceva”, “orice greseala de vorbire în engleza, înseamna o bila neagra”, ” nu sunt în stare”;
– schemele cognitive conditionale (convingerile) – ” daca nu sunt în stare sa ma organizez, înseamna ca nu merit nimic de la viata “; ” daca nu renunt la prostul obicei de a bea, se va termina cu mine”; “daca nu fac tot ce mi-am propus, în cel mai scurt timp, nu voi mai avea nici o valoare”, ” trebuie sa reusesc sa vând microbuzul tatalui, pentru ca numai asa se va asterne linistea în casa”, ” daca clientii afla ca nu cunosc prea multe despre masinile pe care le vor ei, ma vor ocoli “.
– Comportamentele:
– supra dezvoltate – stabilirea unor standarde foarte înalte, autocontrolul si asumarea responsabilitatilor în mod excesiv;
– sub dezvoltate – spontaneitatea, frivolitatea si caldura afectiva.
– Starea afectiva – anxios, îngrijorat, nelinistit, nemultumit, descurajat.
– Distorsionarile cognitive identificate la subiect:
– perfectionismul – manifest la subiect prin auto – impunerea repetata a imperativelor categorice (” trebuie sa am casa mea “, ” trebuie sa vorbesc perfect o limba straina “, ” nu trebuie sa ma pierd în nimicuri”)
– abstractia selectiva – subiectul pierde din vedere, cu buna stiinta, realizarile obtinute, capacitatile sale intelectuale, statusul sau socio -ocupational, si se centreaza pe nerealizarea unor proiecte (nereusita pe care o amplifica artificial, fara a cauta argumente).
– personalizarea – subiectul se percepe ca fiind singurul vinovat pentru nereusita.
– iluzia autocontrolului – subiectul percepe nerealizarea proiectelor ca pe vina sa exclusiva (auto-culpabilizare) cauzata de lipsa de autocontrol, fapt care favorizarea gândurilor negative (“trebuie sa detin controlul în tot ce ma priveste).
– Simtindu-l pe subiect, ca prioritatea sa este îndreptata spre a i se spune cum sa renunte la obisnuinta de consuma alcool, i-am sugerat (tipul valorizarii paradoxale) urmatoarele:
– Alcoolul este o inventie buna, Dan. Recomandabil ar fi sa nu renunti la obiceiul pe care ti l-ai format, pentru ca ti-e mult mai usor sa te linistesti. As dori sa bei în continuare seara. Chiar si acum, când vei merge catre casa, acelasi lucru ar fi bine sa-l faci. “
– Ca tema pentru acasa, i-am solicitat subiectului sa întocmeasca o lista cu planurile pe care si le-a facut si sa le ordoneze prioritar.
+ sedinta a II-a:
Obiectivul sedintei l-a constituit identificarea listei de prioritati ale subiectului (asteptarile, prioritatile si încadrarile temporale pe care acesta si le asuma).
– sedinta a debutat cu întrebari adresate de subiect cu privire la nedumerirea sa fata de sfatul primit în sedinta trecuta. Raspunsul nostru a fost intentionat evaziv.
– P: … apropo, de ce m-ai sfatuit sa nu-mi schimb obiceiul de seara ?
– T: eu am înteles ca povara pe care o duci, este tocmai sa eviti obisnuinta de a bea seara … asa mi-ai spus tu … ca îti este greu sa renunti la obisnuinta …
– P: … povara mea este obisnuinta însasi …
– T: daca asta este povara ta, atunci … da-o jos, arunc-o la prima ghena …
– Am continuat cu discutarea temei. Lista proiectelor subiectului cu intensitatile prioritatilor acordate de acesta pe o scala de la 0 la 100, este urmatoarea:
– Consultarea listei si raspunsul subiectului în legatura cu stadiul rezolvarii acestor probleme ne-a edificat asupra modului acestuia de a-si fixa, atât standardele, cât si termenele de realizare a lor. Astfel, s-a conturat clar tendinta acestuia spre perfectionism. Subiectul si-a fixat scopuri înalte, dar pentru ca nu a luat în calcul anumite variabile (ex.: timpul, posibilitatile pe care le are la dispozitie etc.) si-a auto-indus simtamântul de neputinta, de incapacitate de a duce la bun sfârsit proiectele pe care si le-a propus, a devenit neîncrezator în fortele proprii, fapt care a condus la destructurarea imaginii de sine. Judecata sa negativa, privind imposibilitatea rezolvarii acestor probleme, i-a influentat modul de gândire, sentimentele si comportamentele (si-a întarit convingerea ca nu poate, s-a simtit rusinat si a dezvoltat temerea ca într-o astfel de situatie poate fi perceput ridicol în fata celorlalti, a abandonat orice efort de iesire din situatie si a adoptat comportamente dezadaptative – consumul de alcool ca paliativ compensator pe care îl adopta numai atunci când este singur si în lipsa altor activitati – gândurile negative automate îi induc anxietatea de care spera sa scape prin îngurgitarea alcoolului).
– Asa cum am mentionat anterior, principala variabila pe care subiectul nu a luat-o în consideratie, a fost cea temporala. Am considerat ca este necesar sa facem un calcul al timpului minim necesar a fi afectat pentru fiecare proiect. Raportarea am facut-o la numarul de ore ale unei saptamâni, astfel:
Calculul timpului:
– ore de serviciu (inclus si transportul la /de la serviciu): (12ore / zi) = 60 de ore
– ore de odihna (inclus timpul de pregatire dînainte si dupa odihna) = 56 de ore
– ore destinate servirii mesei (acasa) = 10 ore
– ore petrecute în compania prietenei = 10 ore
– orele marcate cu asterisc nu se contorizeaza.
– Total ore ocupate = 136 ore
– Total ore la dispozitie (din totalul de 168 de ore)= 32 de ore
– Total ore necesare pentru înfaptuirea proiectelor (1620 minute) = 27 de ore
– Participarea la calculul timpului a subiectului s-a dovedit a fi fost benefica. Acesta a afirmat ca niciodata nu-si pusese problema într-o astfel de maniera, convins fiind pâna în acel moment ca ar fi fost o pierdere de timp.
– Dupa explicatiile pe care le-am dat subiectului cu privire la modul cum si-a construit asteptarile, l-am întrebat pe acesta ce alte tipuri de probleme îi creeaza stari asemanatoare cu cea descrisa de el. Raspunsul sau a fost negativ, subliniind ca pentru celelalte tipuri de probleme care apar gaseste usor solutiile de rezolvare.
– Pentru a întelege mai bine de ce uneori nu reusim sa ne atingem scopurile, i-am solicitat ca atunci când va ajunge acasa, sa-si noteze pe câte o hârtiuta fiecare din cele 20 de proiecte si sa le aseze, în functie de valoarea pe care i-a acordat-o fiecaruia, pe rafturile bibliotecii – marimea scorului trebuie sa fie direct proportionala cu înaltimea rafturilor). Dupa un anumit timp sa încerce sa ajunga la ele si sa le culeaga, initial fara a se ajuta de vreun obiect, iar apoi sa recurga la orice mijloc pentru a finaliza actiunea. În tot acest timp sa-si monitorizeze toate eforturile si gândurile sunt asociate acestora, pentru a ne împartasi impresiile.
– Tema propriu-zisa pentru sedinta urmatoare a constat în: pe baza listei de proiecte, sa formuleze raspunsuri la un set de întrebari pe care le va asocia fiecarui proiect. Obiectivul pe care l-am urmarit a fost de a-l determina pe subiect, pe de-o parte sa gaseasca noi solutii la proiectele sale, iar pe de alta parte, sa faca distinctia dintre centrarea pe problema de cea axata pe starea afectiva. Întrebarile au fost:
1. Cum gândesti ca ai putea pune în practica proiectul 1, 2, … 20 ?
2. Ce crezi în legatura cu ce gândesti referitor la proiectul 1, 2 …20 ?
3. Ce simti în legatura cu ce crezi si ce gândesti referitor la proiectul 1, 2, …20 ?
4. Care este starea în care te afli când te gândesti, crezi si simti referitor la proiectul 1, 2, … 20 ?
+ sedinta a III-a:
Obiectivul sedintei l-a constituit identificarea, modificarea si acceptarea de catre subiect a gândurilor si sentimentelor negative.
– Subiectul ne-a povestit ca sarcina primita, referitoare la cele 20 de hârtiute, i s-a parut interesanta si a trecut la actiune. Acesta relateaza ca pâna în momentul în care a trecut la faza culegerii hârtiutelor (proiectelor) nu s-a gândit de ce trebuie sa faca acel lucru. Odata cu sporirea eforturilor, a început sa construiasca variante explicative. O singura nelamurire a avut si pe care o redam ca fragment din dialog:
– T: … proiectele pe care ti le-ai propus sunt, în fapt, asteptarile tale…
– P: … da, m-am gândit si eu la asta …
– T: …iar asteptarile tale n-au fost altceva decât hârtiutele pe care le- ai scris, nu-i asa ?
– P: … m-am lamurit … cu cât asteptarile mele sunt mai mari, … cu atât ajung mai greu la ele …
– T: nu mai greu, cu eforturi mai mari, dar si cu mijloace adecvate.
– sedinta s-a centrat discutarea sarcinii pentru acasa:
| prioritate | cum gândesc că aş putea pune în practică | ce cred în legătură cu ce gândesc | ce simt în legătură cu ce cred şi ce gândesc | starea în care mă aflu când mă gândesc, cred şi simt |
| Achiziţionarea unui apartament | Prin obţinerea unui credit | Nu e uşor dar este posibil | Mă bucură, m-aş simţi împlinit, mi-aş putea întemeia o familie | Confortabilă |
| Obţinerea creditului de către prietena mea | Mult mai avantajos, mai ales că eu am banii pentru avans | Temere/ neîncredere (dacă prietenia se va rupe …, toată agoniseala mea de trei ani …) | Neliniştită | |
| Renunţare la alcool | Prin a găsi un substitut (lucruri captivante, întâlniri cu prietena şi prieteni, lectură) | Pot să mă las definitiv; îmi lipseşte timpul necesar | Că pot şi vreau | Confortabilă, optimistă |
| Învăţarea lb. engleze | Printr- un program zilnic (cel puţin o oră; prin discuţii cu persoane native); prin meditaţii. | n- am folosit toate ocaziile, dar nu s-au terminat;lipseşte | Optimism | Confortabilă |
| Bază de date clienţi | Prin învăţarea ACCESS – lui, şi construirea bazei de date | îmi lipseşte timpul necesar | Optimism | Confortabilă |
| Vânzare utilaje | Să apelez la cunoştinţele care se ocupă cu aşa ceva | îmi lipseşte timpul necesar | Nu-mi convine, dar … depinde de cererea pieţei | Confortabilă |
| Învăţarea noţiunilor tehnice WV | Să- mi procur mai multe materialeSă apelez la colegii din Service | Voi putea răspunde prompt la întrebările clienţilor | Mă linişteşte | Confortabilă |
| Baza de date personală | O voi rezolva odată cu baza de date clienţi | îmi lipseşte timpul necesar | Mă linişteşte | Confortabilă |
| Vânzare microbuz TV | Să apelez la cunoştinţele care se ocupă cu aşa ceva | îmi lipseşte timpul necesar; îi voi spune lui tata să se ocupe el, pentru că e al lui. | Nu- mi convine, dar … nu depinde numai de mine. | Confortabilă |
| Repararea danturii | Să merg la dentist | Chiar dacă n- am timp, nimeni nu o poate face în locul meu pentru mine | Mă simt hotărât | Mi se face ruşine de mine |
– Analizând gândurile, simtamintele si proiectia actiunilor subiectului, s-a evidentiat o reducere considerabila a proiectelor (ca motivare, afirma ca le-a selectat, celelalte ne mai constituind prioritati) si formulari corecte, coerente a modalitatilor de rezolvare a proiectelor. Dispozitia subiectului s-a ameliorat, fapt confirmat de adoptarea în cadrul sedintei a unei pozitii posturale relaxate (în locul celei usor defensive), a exprimarii unei angajari mai ferme cu referire la proiectele de viitor si a jovialitatii care se îmbunatateste vizibil de la o întâlnire la alta. Pentru a ne asigura de schimbarile survenite în modul de abordare al subiectului a prioritatilor, am insistat asupra câtorva aspecte legate de prioritatea numarul 1 – achizitionarea unei locuinte. Redam un fragment din cele discutate:
– T: care a fost primul gând care ti-a venit în minte când ai ales sa rezolvi problema achizitionarii unui apartament ?
– P: îmi doresc sa am casa mea …
– T: corect. … si apoi …
– P: … ca trebuie neaparat …
– T: … te ai întrebat daca poti, daca esti pregatit pentru a-l achizitiona ?
– P: bineînteles, dar când îmi propun ceva nu ma las pâna nu rezolv?
– T: … reusesti întotdeauna ?
– P: … nu chiar, dar de cele mai multe ori…
– T: în situatia pe care o discutam înca n-ai reusit, asa cum vrei tu, iar lucrul acesta te descurajat putin.
– P: asa se întâmpla când nu iei toate variantele în calcul.
– T: de data asta ai chibzuit mai mult asupra aspectului ?
– P: da, dupa ce am raspuns la cele 4 întrebari la care mi-ai cerut sa raspund.
– T: mda, am înteles ! cum te simti acum când te gândesti la proiectele tale ?
– P: le privesc altfel, … oricum mult mai relaxat. Îmi dau seama ca desi sunt prioritati, e bine sa le rezolv sistematic. Cred ca ai vazut ca multe dintre ele au disparut.
– T: te-ai gândit sa ti le împarti în functie de locul unde ai mai multe sanse sa te ocupi de ele ?
– P: bineînteles, îmi tot vin idei când si unde au fiecare timpul si locul.
– ………………………………………………………………
– Am continuat sedinta ajutându-l sa-si întareasca noile gânduri si sa caute permanent argumente valide la gândurile care-l nelinistesc. Ne-am exprimat acordul referitor la variabila timp, care ocupa o pondere însemnata în rezolvarea oricarei probleme, dar pe care de cele mai multe ori o introducem gresit în ecuatiile pe care le construim.
– Catre sfârsitul sedintei l-am întrebat pe subiect daca ar fi interesat sa îl învat o metoda de relaxare, pe care sa o folosim la sfârsitul fiecarei sedinte si, de asemenea, sa o poata folosi si singur ori de câte ori va simti nevoia sa se linisteasca. Astfel, sedinta s-a terminat cu un exercitiu de relaxare (antrenamentul autogen Schultz).
+ sedintele a IV- a si a V- a:
Pentru aceste sedinte ne-am propus sa fixam gândurile si convingerile pozitive dobândite în sedintele anterioare.
– sedintele au debutat cu discutii referitoare la ce s-a mai întâmplat între sedinte pâna în momentele întâlnirilor. Subiectul a povestit ca majoritatea timpului l-a avut ocupat cu problemele de serviciu care i-au adus si satisfactii privind exersarea limbii engleze. Participând la un curs de management organizat de Reprezentanta, pe parcursul a doua zile, a avut ocazia sa converseze în limba engleza cu unii dintre participantii straini. Mai mult decât atât a fost solicitat sa translateze oficial câteva discutii, motiv pentru care a fost apreciat si felicitat în acest sens. Am exploatat situatia întarindu-i convingerea ca n-are motive de îngrijorare privind cunostintele de limba engleza.
+ sedintele a VI-a si a VII-a:
În aceaste sedinte ne-am propus, ca prin discutiile purtate, sa exploram posibile evenimente de viata, ale caror gânduri asociate sa-i destructureze încrederea în sine si în ceilalti.
– La începutul sedintelor, a relatat ca parcurgerea schemei l-a ajutat sa-si recunoasca faptul ca îi place sa detina un anumit control asupra evenimentelor sale de viata si asupra modului cum reactioneaza, dar ca a reusit în ultimele zile sa adopte si alte maniere de aborda anumite situatii care îl indispuneau. Astfel, ne-a povestit ca, daca înainte nu se putea abtine sa nu se opreasca la barul cu pricina si sa consume 1- 2 beri (ca de obicei), ca apoi sa-l evite, ca reactie la sugestia noastra. În ultimele zile (asa dintr-o data – spune acesta) a intrat în bar, si-a cumparat o cutie cu bere, fara sa mai simta nevoia sa ramâna sa o consume, îndreptându-se linistit spre casa. A relatat situatiile noi s-au repetat, dar ca a simtit aceeasi stare de satisfactie ca dupa evenimentul legat de conversatia în limba engleza.
– Într-una dintre sedinte, pentru ca l-am simtit nelamurit si întrebator cum de survenise “dintr-o data” o asemenea schimbare, în continuare am explicat subiectului ca în multe dintre cazurile de consum al alcoolului, nu dependenta de acesta este cauza, ci un mod subconstient prin care o persoana îsi sustine, îsi întareste anumite convingeri negative despre sine. Am ales exemplul subiectului însusi, care desi nu simtea nevoia, adoptase un asemenea comportament. Reamintindu-i cum vedea nerealizarea proiectelor sale – aflat în postura persoanei care nu vedea nici o iesire din situatie, ajunsese sa creada ca nu este în stare, ca nu poate – se descurajase si intrase în panica. Gândurile ” negre ” nu conteneau sa-l asalteze, i se întarea convingerea ca într-adevar (pseudo adevarul) este “un nimic”, iar ca sa-i demonstreze ca asa este, prietenul sau, “subconstientul”, l-a determinat sa adopte obisnuinta bautorilor de mare “clasa” (pe care “tu îi detesti – i-am precizat noi”), iar atunci poza omului de nimic a fost completa. Astfel, i-am facut precizarea ca, nu “dintr-o data” s-a produs modificarea, ci ca urmare a schimbarilor pe care le-a simtit el însusi si pe care ni le-a povestit.
– Discutiile care au avut loc s-au centrat pe relatia subiectului cu prietena sa si cu ceilalti prieteni. Subiectul a recunoscut ca în ultimul timp întâlnirile cu acestia au înregistrat o frecventa scazuta din cauza exclusiva a lipsei de timp si într-o anumita masura si din cauza dispozitiei pe care a avut-o. Am insistat însa asupra aspectului semnalat de subiect într-una din sedintele anterioare cu privire la necomunicarea nici uneia dintre persoanele semnificative despre starea în care s-a aflat.
– Pentru sedinta urmatoare, i-am solicitat subiectului sa-si urmareasca si sa noteze reactiile (gânduri, sentimente si comportamente) pe care le are dar nu ar vrea sa le aiba la situatiile pe care le întâlneste.
+ sedinta a VIII-a:
Scopul sedintei a fost de a identifica abilitatile pe care subiectul le-a dobândit pentru a evita întoarcerea la gândurile si modelul comportamental care a instituit interventia terapeutica.
– Discutiile de început ale sedintei s-au axat pe relatarile subiectului despre ce s-a mai întâmplat de la ultima sedinta pâna în momentul respectiv. Subiectul a afirmat ca starea sa de dispozitie a fost buna în toata aceasta perioada; a discutat cu tatal sau cum trebuie sa procedeze pentru a rezolva vânzarea microbuzului TV si a primit asigurari de la acesta (tatal sau) ca se va ocupa personal de problema aceasta; la serviciu a reusit sa convinga doi clienti sa achizitioneze câte o masina, fapt care, adaugat succeselor de pâna la acel moment, i-a asigurat un loc în prima serie, care va fi repartizata reprezentantei la care lucreaza, la o specializare de patru luni în Germania (cândva în primavara).
– Întrebat daca poate sa ne spuna care crede ca este secretul unei existente linistite, ne-a raspuns ca pe primul loc este calmul, apoi o gândire justa, iar apoi, ” ceea ce cred eu cu tarie ca înseamna linistea “.
– Discutiile au continuat, capatând însa o tenta filosofica, dar care ne- a ajutat sa identificam realele abilitati/resurse ale subiectului: acceptarea de sine si acelorlalti, spontaneitatea, obiectivitatea, independenta, implicarea sociala, capacitatea de discriminare. Beneficiul identificarii acestor resurse ne-a creat convingerea ca demersul terapeutic se derula în directia dorita (aprecierea este numai în raport cu progresul înregistrat de subiect).
– Pentru sedinta urmatoare am solicitat subiectului sa se gândeasca la o mini-strategie (de principiu) de abordare a unei situatii-problema.
+ sedinta a IX-a:
Scopul sedintei a fost de a ajuta subiectul sa identifice conduite de raspuns (de principiu) pentru a obtine autocontrolul dorit.
– Discutiile de început ale sedintei s-au axat pe relatarile subiectului despre ce s-a mai întâmplat de la ultima sedinta pâna în momentul respectiv. Subiectul ne-a povestit ca în perioada care a trecut a fost asaltat de probleme de tot felul (de la probleme de ordin administrativ pâna la problemele sale de promovare si vânzare a masinilor), carora le-a facut fata cu succes. A precizat ca desi în volum mare si cu o complexitate crescuta, nu s-a simtit nicidecum obosit, dimpotriva l-au mobilizat si mai mult. Explicatia pentru buna dispozitie a subiectului, pe care o remarcaseram deja, nu s-a lasat prea mult asteptata. Acesta ne-a relatat ca urma sa plece, la începutul lunii aprilie, la o specializare în Germania la firma Wolksvagen, pentru o perioada de 4 luni de zile. Ne-a povestit ca evenimentul se datora promisiunilor primite cu ocazia unui eveniment despre care ne relatase într-o sedinta anterioara.
– Întelegând ca aceasta era ultima sedinta pe care urma sa o desfasuram, am hotarât de comun acord, sa trecem direct la analiza sarcinii pe care a avut-o de îndeplinit. Redam un fragment din dialogul purtat:
– Concluzia asupra temei am prezentat-o subiectului într-o maniera încurajatoare, apreciindu-l pentru modul cum a raspuns cerintelor la întâlnirile noastre. I-am reamintit ca problemele existentiale nu vor semana niciodata unele cu altele, iar, pentru fiecare dintre ele abordarile, vor avea un specific aparte. De asemenea, i-am amintit ca vietii îi sunt caracteristice paradoxurile si ambiguitatile care ne creeaza tuturor, în nenumarate rânduri, stari de disconfort, de deznadejde sau de teama, dar important este sa învatam si sa ne dezvoltam abilitatile de a face fata problemelor care se ivesc. Redam dialogul dinaintea încheierii sedintei:
– T: Dan, ce este pentru tine altfel decât a fost ?
– P: ma simt linistit, calm, privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva, … ma simt bine, asa cum eram mai demult.
– T: … dar, ce seamana cu ce a fost ?
– P: …eu … dar … numai pe dinafara.
În încheiere, i-am adresat subiectului invitatia sa ne viziteze ori de câte ori va simti placerea sau nevoia sa o faca.
BILIOGRAFIE
1. POPESCU-NEVEANU, P. – Dictionar de psihologie, ed. Albatros, Bucuresti, 1979
2. *** American Psychiatric Association – D.S.M.-IV, ed. Washington D. C. – A. P. A. – 1994
3. IONESCU, C – Psihiatrie Clinica, ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 2000.
4. KAPLAN & SADOCK – Psihiatrie clinica, ed. Medicala, Bucuresti, 2001.
5. DAFINOIU, I. – Elemente de psihoterapie integrativa, ed. Polirom, Iasi, 2001.
6. DAFINOIU, I – Hipnoza clinica, ed. Polirom, Iasi, 2003.
7. HOLDEVICI, I, VASILESCU, I. P. – Psihoterapia. Tratament fara medicamente, ed. Ceres, Bucuresti, 1993.
8. HOLDEVICI, I – Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie, ed. Orizonturi, Bucuresti, 1993.
9. HOLDEVICI, I. – Psihoterapie, ed. Ceres”Bucuresti 1993.
10. HOLDEVICI, I – Sugestie si psihoterapie sugestiva, ed. Victor, Bucuresti, 1995.
11. HOLDEVICI, I. – Autosugestie si relaxare. ed. ALL, Bucuresti 1995.
12. HOLDEVICI, I – Gândirea pozitiva, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2000.
13. HOLDEVICI, I. – Hipnoza clinica. ed, Ceres, Bucuresti 2001.
14. HOLDEVICI, I – Noua hipnoza ericksoniana, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2001.
15. HOLDEVICI, I – Psihoterapia cazurilor dificile, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2003.
16. HOLDEVICI, I – Psihoterapia de scurta durata, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2004.
17. HOLDEVICI, I – Psihoterapii scurte, ed. Ceres, 2004.
18. HUBER, W – Psihoterapiile, ed stiinta si Tehnica, Bucuresti,1997.
19. IAMANDESCU, I. B. – Dimensiunea psihosociala a practicii medicale, ed. Info – Medica, Bucuresti, 2003
20. IAMANDESCU, I. B. – Muzicoterapia receptiva, ed. Info – Medica, Bucuresti, 2004
21. MITROFAN, I.-Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie. Ed. stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1989.
22. MITROFAN, I MITROFAN, N. – Elemente de psihologie a cuplului. Ed. sansa S. R. L., Bucuresti, 1994.
23. MITROFAN, I – Psihoterapie experentiala, Ed. Info-Medica, Bucuresti 1997.
24. MITROFAN, I., CIUPERCa, C. – Psihologia relatiilor dintre sexe. Ed. Alternativa, Bucuresti, 1997.
25. VERZA, E – Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 1993.
* U.M. 02490 Bucureşti