Notiunea de “raspundere”
Terminologie. Societatea nu este o masa amorfa de indivizi care desfasoara activitaţi întîmplatoare, disparate, neconcordante, ci un spaţiu mai mult sau mai putin structurat, ceea ce permite orientarea activitaţilor umane spre un anumit scop precis. Instrumentul principal de organizare a societatii îl constituie normele sociale care îsi au geneza in necesitatea obiectiva a oamenilor de a trai în societate. Totalitatea normelor prin care se organizeaza societatea şi este asigurata functionalitatea sa, alcatuieste cadrul normativ al sistemului social.
Corolarul normelor sociale il constituie institutia “raspunderii”1. Incalcarea unei norme sociale prin care se stabileste o anumita sau anumite reguli de comportament antreneaza in mod inevitabil raspunderea celui care a savirsit incalcarea. Aceasta regula fundamentala este cunoscuta sub denumirea de “principiul raspunderii” iar totalitatea normelor care reglementeaza aplicarea, in practica, a acestui principiu formeaza institutia raspunderii. Notiunea de “raspundere” nu este exclusiva si specifica domeniului dreptului, ea fiind o institutie care depaseste aceasta sfera, o institutie proprie societatii considerata in ansamblul sau.
Raspunderea-fapt social. O fapta este savirsita. Societatea in care traieste faptasul o socoteste reprobabila . In ce mod se va manifesta aceasta judecata sociala de valoare? Iar intrucat, prin efectul in societate al unei asemenea fapte, o alta persoana a fost vatamata in fiinta ei fizica ori morala sau in bunurile sale, cine va trebui sa suporte consecintele acestei vatamari? Aceasta este problema raspunderii.2
Stiintific, aceasta intrebare nu comporta o solutie universala si etern valabila, cum socotesc ginditorii idealisti care incearca sa vada in raspundere un atribut al persoanei umane libere si constiente. Raspunderea este un fapt social. Ea se rezuma in reactia trezita de o actiune pe care societatea de la locul si timpul savirsirii acesteia o socoteste condamnabila.
Formele raspunderii. Intrucit o fapta pagubitoare incalca vreuna din regulile morale de conduita admise de constiinta sociala, ea determina, in lumina acestor reguli, o reprobare sub forma unei reactii a cercului societatii in care s-a produs. Suntem in acest caz in prezenta raspunderii morale.3 Dupa formarea statului si nasterea dreptului,avem de-a face cu raspunderea juridica. Domeniul dreptului si al moralei se interfereaza totusi, prin urmare si cel al raspunderii morale si al raspunderii juridice au un miez comun.
Sub aspectul raspunderii juridice, reactia colectiva a urmarit la inceput pedepsirea faptasului, apoi restabilirea in folosul victimei a situatiei anterioare vatamarii suferite de acesta, adica repararea.
In masura in care norma de drept urmareste pedepsirea faptasului supunandu-l la inceput unei suferinte, iar in epoca noastra incercand, in primul rand, sa-l transfere din punct de vedere moral prin masuri de educatie suntem in prezenta unei raspunderi penale. Intrucat insa norma de drept urmareste repararea, adica restabilirea echilibrului intre doua patrimonii suntem in prezenta raspunderii civile.
Codul civil din 1864 supune raspunderea civila, cel putin pe plan tehnic, unor regimuri diferite, dupa cum raspunderea este contractuala sau delictuala.
Referindu-ne la raspunderea delictuala, putem spune despre ea ca reprezinta obligatia celui care a cauzat altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita extracontractuala care ii este imputabila, de a repara paguba astfel pricinuita.
1 A se vedea V.Patulea, Stelu Serban, G.I. Marinescu – “Raspunderea si responsabilitatea sociala si juridica”, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988, pag.5
2 Constantin Statescu – “Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Raspunderea civila delictuala”, Bucuresti, Tipografia Universitara, 1980, pag. 25
3 Mihail Eliescu – “Raspunderea civila delictuala”, Ed.Academiei R.S.R.,Bucuresti, 1972, pag6-7
Material elaborat de Ilie Filofteia Claudia