Necesitatea existentei raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
A treia conditie esentiala a raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu in sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu. Cu alte cuvinte, pentru ca obligatia de dezdaunare sa ia fiinta, trebuie sa se stabileasca existenta unei legaturi de la cauza la efect intre fapta comisa de o persoana si prejudiciul suferit de cealalta. Asadar, raspunderea civila constind in reparatia prejudiciului nu poate exista in lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicita si prejudiciu, indiferent daca ne referim la raspunderea delictuala sau cea contractuala.1 Fara existenta prejudiciului si fara constatarea ca el este un efect al faptului ilicit comis de autor, fapta nu poate fi reprimata civilmente; de aceea orice hotarire judecatoreasca care ordona repararea fara sa stabileasca existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este casabila. Stabilirea legaturii de cauzalitate intre fapta autorului si dauna incercata de reclamantul in actiunea in raspundere este o chestiune de fapt lasata la suverana apreciere a judecatorilor de fond: proba existentei acestei legaturi incumba reclamantului deoarece el se pretinde creditor in virtutea unui delict sau, putindu-se face prin orice mijloc de dovada prevazut in dreptul comun. Examinind chestiunea existentei raportului de cauzalitate in ipoteza in care o persoana este tinuta la repararea unui prejudiciu fara sa i se poata imputa vreo greseala sau neglijenta, jurisprudenta franceza cere, relativ la accidentele de munca, dovada ca prejudiciul suferit de victima este in legatura cu munca pe care o presteaza. Legatura de cauzalitate dintre faptul ilicit si prejudiciu este inlocuita in acest caz prin aceea dintre prejudiciu si exercitiul muncii pe care o presteaza victima; ea consta deci in stabilirea situatiunii de fapt ca dauna incercata a provenit din cauza sau in tipul muncii ce o efectua pentru patron. Avind sa se pronunte asupra cererii de despagubiri, formulata pentru accidentul suferit de un voiajor de comert in cursul deplasarilor pe care le efectua in executarea contractului sau de munca. Curtea de Casatie a respins-o constatind in fapt ca accidentul a carui victima a fost voiajorul s-a produs nu din cauza sau in timpul muncii, ci in cursul unei plimbari de agrement pe care el o facea in asteptarea orei fixate pentru intilnirea cu un client (Cass Civ 20 Noiembrie 1934). Lipsa raportului de cauzalitate dintre culpa si prejudiciu, face ca raspunderea agentului sa inceteze. Cind legatura exista, dar se constata totusi ca alaturi de culpa agentului a concurat la provocarea daunei si culpa victimei, raspunderea nu inceteaza insa este atenuata.
Specificul raportului de cauzalitate in materia raspunderii civile delictuale.
In unele cazuri raportul de cauzalitate se stabileste cu usurinta, legatura dintre cele doua fenomene analizate fiind intr-atit de vadita incit nu comporta discutii. In practica insa evenimentele de multe ori sunt atit de complexe incit e greu de stabilit fenomenul care a produs efectul, daca fapta ilicita constituie sau nu cauza rezultatului. Asa se explica varietatea foarte mare a tezelor si sistemelor propuse in literatura juridica pentru rezolvarea problemei legaturii cauzale in drept.2
Cum spuneam, uneori stabilirea raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu devine o problema complicata. Astfel se pune problema atunci cind unei persoane i se aplica lovituri care prin natura lor nu sint cauzatoare de moarte, dar suferind de o maladie cronica de inima, face un atac de cord si moare, daca loviturile aplicate se afla sau nu in raport de cauzalitate cu decesul victimei? Tot astfel, fapta de a ascunde un lucru furat ce a fost dat in pastrare de autorul furtului unei alte persoane se afla sau nu in raport de cauzalitate cu prejudiciul suferit de victima? De asemenea, fapta paznicului care a uitat deschisa usa magaziei din care o alta persoana a furat unele materiale poate fi considerata cauza a pagubei incercate de firma respectiva? Raspunsul la asemenea intrebari nu este usor de formulat si argumentat.
Dificultate apare si in solutionarea cauzei in care victima unei agresiuni este transportata la spital, unde medicul de garda ii aplica un tratament superficial, luind in considerare starea victimei, astfel ca a doua zi dupa internare decedeaza, desi, daca i s-ar fi aplicat un tratament corespunzator, victima ar fi fost salvata. Ne intrebam daca fapta medicului este cauza decesului.
Pentru stabilirea raportului de cauzalitate specific raspunderii civile delictuale, trebuie avute in vedere urmatoarele precizari:3
a) intereseaza nu un raportul de cauzalitate in general, ci cel specific, dintre actiunile sau inactiunile oamenilor, avind caracterul ilicit si prejudiciu, desi nu pot fi ignorate imprejurarile care pot explica, sub raportul cauzalitatii naturale, producerea unui anumit efect pagubitor;
b) desi exista o unitate intre fapta omeneasca si atitudinea faptuitorului ei, atitudine de constiinta, de afectivitate si de vointa, pentru raportul de cauzalitate se ia in considerare numai fapta omeneasca respectiva, ca facind parte din realitatea sociala, in acest fel raportul de cauzalitate avind caracter obiectiv. Desigur, faptul psihic adica vinovatia isi are importanta sa pentru delictul civil, dar este distinct de raportul de cauzalitate, desi ambele sunt legate unul de altul.
c) fapta ilicita este compusa nu numai din actiuni, cat si din inactiuni, daca distinctia are importanta pentru stabilirea producerii prejudiciului
d) fapta omeneasca se desfasoara in societate si, deci, se afla in legatura cu faptele altor oameni si cu factori exteriori, ca de exemplu de mediu, evenimente naturale astfel ca este normal sa se faca o selectare a factorilor
e) raportul de cauzalitate nu este intotdeauna un raport direct intre fapta si prejudiciu, putind fi si un raport mediat, cind fapta omeneasca produce o situatiei care a permis unor factori sa determine un prejudiciu.
f) atunci cand se procedeaza la izolarea artificiala a corelatiilor, izolare absolut necesara pentru determinarea raportului de cauzalitate, desigur ca un criteriu pentru selectionarea factorilor contributivi la producerea prejudiciului trebuie sa-l constituie si cel oferit de lege, cerinta pe care legea o impune conduitei umane.
Toate aceste premise demonstreaza complexitatea si specificitatea pe care le prezinta raportul de cauzalitate, ca element al raspunderii civile delictuale . Problema centrala o reprezinta nesitatea ca, pornind de la caracterul obiectiv al raportului de cauzalitate , sa desprindem , din toti factorii aflati in corelatie, acei factori umani antecedenti prejudiciului care au determinat producerea acestuia.
Analiza pluralitatii de cauze.
In cercetarea legaturii cauzale trebuie sa tinem seama si de faptul ca fenomenul- efect poate fi determinat de o pluralitate de cauze, iar nu de un singur fenomen. Intre aceste cauze, unele sunt principale, altele secundare, unele directe, altele indirecte. Pluralitatea de cauze se poate infatisa sub forma unor cauze concomitente sau sub forma unor cauze succesive. In ipoteza concursului de cauze concomitente se pot deosebi doua subdiviziuni: a) cauze asociate, cind fiecare fenomen-cauza singur ar fi putut produce cu necesitate fenomenul efectului. De exemplu doua impuscaturi, fiecare fiind mortala. b) cauze concurente, cind fiecare fenomen in parte nu ar putea produce cu necesitate rezultatul, dar actiunea lor conjuncta determina cu necesitate rezultatul. In acest caz nu avem , de fapt o pluralitate de cauze, ci un concurs de fenomene care impreuna, alcatuiesc cauza rezultatului. In ipoteza concursului de cauze succesive, denumit si lant cauzal, caracteristic este faptul ca un fenomen cauza determina cu necesitate si alt fenomen-cauza si care determina cu necesitate producerea rezultatului. Pentru solutionarea acestei probleme, trebuie sa pornim de la doua premise teoretice.4
O prima premisa teoretica pentru cercetarea raportului de cauzalitate ca element al raspunderii civile delictuale este conceptul de relatii cauzale complexe. In structura logica a acestui concept sunt integrate notiunea de complex cauzal si de complex de efecte. Complexul cauzal este alcatuit din mai multe actiuni sau inactiuni care pot fi cauze directe, indirecte, imediate, mediate, principale, secundare, etc sau conditii. Ceea ce da unitate acestor actiuni-inactiuni este faptul ca ele concura ca un tot la producerea prejudiciului, astfel incit trebuie sa recunoastem eficienta cauzala fiecaruia dintre elementele complexului cauzal. Complexul de efecte presupune ca aceeasi cauza genereaza mai multe rezultate care pot avea relevanta din punct de vedere al unui singur sau al mai multor ramuri de drept. Aceasta idee explica si cumuleaza raspunderea civila delictuala cu raspunderea penala precum si cumularea altor tipuri de raspundere juridica.
A doua premisa teoretica lamureste interferenta notiunii de caracter direct al prejudiciului cu notiunea de legatura cauzala directa si cu notiunea de legatura cauzala indirecta in cadrul raspunderiicivile delictuale.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu poate imbraca atit forme cauzale directe, cit si forme cauzale indirecte. Notiunea de prejudiciu cauzat in mod direct(printr-o legatura cauzala directa) nu trebuie confundata, deci, cu cea de prejudiciu direct deoarece in acesta din urma intra nu numai prejudiciul creat printr-o legatura cauzala directa, ci si prejudiciul creat printr-o legatura cauzala indirecta.
Conceptul de relatie cauzala complexa ca element al raspunderii civile delictuale asigura o mai buna proteguire a intereselor victimei si, totodata, evita pericolul unei raspunderi nelimitate, prin folosirea unor metode specifice de determinare a elementelor care, in mod obiectiv se integreaza raportului cauzal si de separare a acestor elemente de cele care nu au eficienta cauzala fata de prejudiciul produs.
Sisteme propuse pentru stabilirea raportului de cauzalitate. Pentru stabilirea raportului de cauzalitate, in toate acele situatii cind producerea prejudiciuui este precedata sau insotita de mai multe fapte si imprejurari, doctrina juridica si jurisprudenta din dreptul occidental au propus diferite sisteme sau criterii.
A) Sistemul echivalentei conditiilor sau conditiei sine qua non.5 In aceasta opinie, in cazul in care nu se poate determina cu precizie faptul cauzal, rationamentul este simplu: toate faptele in absenta carora prejudiciul final nu ar fi survenit au aceeasi valoare cauzala, adica sunt echivalente. Asadar, fiecare conditie care precede rezultatul pagubitor si in lipsa careia aceasta, ipotetic, nu s-ar mai produce, constituie singura, deopotriva cu celelalte asemenea conditii, cauza prejudiciului.
Teoria echivalentei conditiilor, sustinuta de majoritatea doctrinarilor francezi si aplicata in practica judiciara din Franta, prezinta unele avantaje. Sistemul are meritul de a izola conditiile necesare de cele care sunt indiferente pentru producerea rezultatului, precum si meritul simplicitatii.
Totusi, el a fost criticat pentru motivul ca largeste prea mult campul cauzal, ceea ce duce la consecinte inadmisibile, permitind sa fie retinute drept cauze ale rezultatului fapte foarte indepartate in timp sau care au avut rol neglijabil ori nu au contribuit deloc la producerea lui. Asa de pilda, sunt considerate cauze ale prejudiciului cu valoare egala, alaturi de conditiile cauzale si conditiile-prilej care constituie numai prilejul pentru ca fapta cauzatoare sa produca rezultatul.
Pe plan practic, acesta poate duce la extinderea excesiva a cercului persoanelor ce urmeaza a fi trase la raspundere, ale caror fapte s-au aflat intr-o relatie pur intimplatoare, de simpla coexistenta cu prejudiciulDe asemenea, intre conditiile sine qua non nu se face nici un fel de gradatie, in functie de contributia lor efectiva la producerea pagubei.
Avind in vedere aceste critici s-a propus sa fie retinute in cimpul cauzal numai acele fapte care s-au savirsit cu intentie sau din culpa. Se incearca astfel sa se includa in raportul de cauzalitate, care este o conditie obiectiva a raspunderii civile, un element subiectiv- forma vinovatiei. Fara indoiala ca forma greselii sau vinovatiei este o problema importanta a dreptului, dar numai in procesul stabilirii imputabilitatii unei fapte.
In ce priveste insa determinarea raportului de cauzalitate, ea nu poate avea nici o relevanta. Aceasta, mai ales in cazul raspunderii civile delictuale, cind forma culpei este indiferenta pentru operatia de stabilire a intinderii obligatiei de reparare a prejudiciului.
B) Sistemul cauzei proxime. Acest sistem a fost elaborat in dreptul anglo-saxon avind ca fundament teoretic afirmatia filosofului iluminist Francisc Bacon: “Ar fi pentru drept o sarcina fara de sfirsit de a determina cauza cauzelor si actiunea unora fata de celelalte. De aceea el se multumeste cu cauza imediata si judeca actiunile cu ajutorul acesteia, fara sa urce la una anterioara,considerand ca aceasta causa proxima inglobeaza in sine eficienta tuturor cauzelor anterioare. “Asadar, se considera drept cauza a prejudiciului numai fenomenul, fapta sau imprejurarea imediat anterioara producerii acestuia, apreciindu-se ca in lipsa ei, chiar daca ar fi existat celelalte imprejurari, prejudiciul nu s-ar fi produs.
Teoria este criticabila. Se ignora prin ea faptul ca adeseori efectele pagubitoare se produc numai prin mijlocirea unui lant cauzal, alcatuit dintr-un numar mai mare sau mai mic de factori intermediari. In realitate sint situatii cind cauza proxima este de minima importanta, ceea ce inseamna ca retinerea ei ca singura cauza a prejudiciului este inechitabila si contrara realitatii. Procedind in acest mod se inlatura caracterul cauzal al unor fapte sau imprejurari anterioare care au fost intr-adevar eficiente si decisive in producerea rezultatului pagubitor. Prin urmare, in acest sistem cimpul cauzalitatii este atit de restrins incit lasa in afara lui toate faptele eficiente si conditiile necesare care au contribuit decisiv la producerea rezultatujlui pagubitor, cu exceptia uneia singure, cea de pe urma, cauza proxima.
Daca in sistemul echivalentei conditiilor se poate spune ca “toti sunt viovati” sau dimpotriva, “nimeni nu este vinovat”, faptele avind valoare cauzala echivalenta, in sistemul cauzei proxime este vinovat numai autorul faptei care a precedat si provocat rezultatul.
In dreptul american, sistemul cauzei proxime este coroborat cu ideea de culpa sau vinovatie. Astfel, se sustine ca raspunderea revine intotdeauna acelei persoane care a avut ultima sansa de a evita producerea pagubei-the last clear chance. In consecinta, este retinuta drept cauza a pagubei numai fapta savirsita cu intentie sau din culpa care a provocat cea din urma, direct si imediat, prejudiciul.
Desigur ca este criticabila si aceasta tendinta de a transforma raportul de cauzalitate dintr-un raport obiectiv intr-un raport subiectiv prin introducerea criteriului previzibilitatii, cat si premisa de la care porneste acest sistem si anume cauzalitatea mecanica, liniara, directa, univoca -cu aplicatie generala.
In realitate, cauzalitatea mecanica este cel mai putin concordant cu fenomenele vietii sociale tip de cauzalitate si , din punct de vedere practic, si stemul cauzei proxime poate duce la o restrangere excesiva si arbitrara a cercului persoanelor care ar urma sa fie trase la raspundere pentru producerea prejudiciului.
C) Sistemul cauzei adecvate. Pentru a se inlatura neajunsurile primelor doua sisteme, in aceasta teorie, in diferite variante, se incearca sa se faca o selectie intre antecedentele prejudiciului. Ea se datoreaza filosofului von Kries si se aplica cu unele exceptii, in practica judiciara din Germania.
Potrivit acestui sistem, dintre conditiile sine qua non, sunt considerate cauze numai acele fapte sau imprejurari anterioare care, in mod normal, obisnuit, conform experientei umane, produc asemenea prejudicii sau consecinte, fiind previzibile. Asadar, trebuie inlaturate din cimpul cauzal acele fapte care, numai accidental, au determinat producerea prejudiciului pentru ca sistemul cauzei adecvate retine numai acele antecedente ale efectului care indeplinesc calitatea de conditie sine qua non, care sint adecvate, tipice, adica in mod normal sunt susceptibile a produce efectul respectiv.
In legatura cu aceasta teorie se pune insa problema criteriului dupa care se apreciaza caracterul adecvat al unei anumite fapte sau imprejurari. Unii sustin ca insusirea de cauza adecvata rezulta din previzibilitatea subiectiva, considerindu-se cauzal orice fapt care, la savirsirea lui, putea sa apara autorului ca fiind de natura a provoca rezultatul.
Altii considera drept criteriu acela al prognosticului obiectiv retrospectiv, ceea ce ar insemna ca este cauza orice conditie sine qua non care, dupa cursul normal si obisnuit al lucrurilor, este susceptibila sa provoace rezultatul. Indiferent de criteriul dupa care se apreciaza caracterul adecvat al cauzei, rezultatul este acelasi. Astfel se ajunge la o confuzie intre cauzalitate si greseala sau vinovatie, problema previzibilitatii constituind o problema de imputabilitate a faptei si nu una de cauzalitate.
Un alt argument contra este acela ca nu este exclus, desi cazurile sunt rare, ca legatura cauzala sa existe chiar si in forma sa atipica. Nu intotdeauna legatura cauzala este obligatoriu sa aiba o expresie adecvata sau tipica.In viata reala este posibil ca, adesea, din intersectarea intamplatoare a unor evenimente ori fapte umane ,raportul de cauzalitate sa capete un caracter netipic, ca anumite cauze sa produca alte efecte decat cele pe care le produc in mod obisnuit. Asadar, teoria este criticabila deoarece existenta raportului obiectiv dintre fapta ilicita si prejudiciu este inlocuita cu reprezentarea despre acest raport
Mai amintim ca alaturi de aceste sisteme s-au mai sustinut si alte teorii intemeiate pe distinctia dintre imprejurarile care au creat posibilitatea producerii pagubei si cele care au transformat posibilitatea in realitate sau dintre posibilitatea abstracta si posibilitatea concreta a producerii prejudiciului etc.
A’)Nu este de neglijat nici sistemul cauzalitatii necesare, unul dintre cele mai raspandite in literatura noastra de specialitate.6
Acest sistem are meritul afirmat in doctrina de a se baza pe materialismul dialectic, pornindu-se de la diferenta fundamentala intre raporturile de cauzalitate necesara si raporturile de cauzalitate fortuita.Se considera ca doar in primul caz exista raport de cauzalitate intre fapta ilicita si rezultatul negativ, caci numai astfel intre fapta si prejudiciu exista o legatura constanta, determinata prin caractere generice.
Se porneste in cadrul acestui sistem de la definitia cauzei ca fiind acel fenomen care, precedand efectul, il provoaca in mod necesar. Criteriul propus de autorii care s-au ocupat cu studierea acestui sistem este bineinteles, cel al legaturii necesare dintre fapta ilicita si efectul produs – prejudiciul. Numai in masura necesitatii acestui raport fapta ilicita este considerata drept cauza a prejudiciului.In categoria cauzelor vor fi cuprinse doar fenomenele care au determinat in mod necesar rezultatul.
Fiecare societate, la un moment al dezvoltarii ei, acumuleaza un numar de cunostinte si de experiente cu privire la raportul obiectiv de cauzalitate intre fenomene, dobandite in practica productiei si a oricarui alt domeniu al vietii sociale. Raportul de cauzalitate este necesar atunci cand acest caracter este confirmat de fondul de cunostinte si de experiente la care a ajuns societatea in momentul stabilirii raportului.
Oricum ar fi stabilit caracterul necesar al efectului, rezultatele care sunt urmarea unei inlantuiri intamplatoare, fortuite de fapte, raman in afara campului cauzei si, in consecinta, pentru a stabili raportul de cauzalitate nu se va tine seama de ele.Se subliniaza astfel in doctrina ca fortuitul, aflat de altfel in afara dreptului, si necesarul, ce caracterizeaza si izoleaza cauzalul,sunt categorii distincte.
Aceasta teorie are ca deficienta tocmai concluzia ca faptele umane cu caracter ilicit care au doar rolul de conditii si nu de cauze ies din sfera raportului de cauzalitate, neatragand raspunderea autorilor lor. Autorii care sustin acest sistem au ajuns la aceasta concluzie, chiar daca sunt de acord ca existenta conditiilor creeaza posibilitatea pentru un fenomen –cauza sa realizeze in mod obligatoriu un alt fenomen-efectul si ca legatura necesara dintre cauza si efect nu inseamna ca fenomenul- cauza singur poate provoca efectul.7
Acesti autori raspund criticilor aduse prin amintirea unor prevederi legale conform carora este posibila instituirea raspunderii civile impotriva unor persoane care nu au cauzat prejudiciul, ale caror fapte au avut numai rolul de conditii si nu de cauze necesare ale prejudiciului-Codul penal pentru instigatori, complici, tainuitori, sau favorizatori.Astfel, numai atunci cand exista o prevedere expresa a legii poate fi atrasa raspunderea civila a altor persoane decat a autorului faptei ilicite, chiar daca aceste alte persoane ar fi contribuit, prin crearea conditiilor, la savarsirea faptei cauzatoare de prejudicii.
Asadar, pentru a se putea extinde raspundereasi asupra persoanelorcare prin faptele lor ilicite au creat conditii pentru desfasurarea actiunii cauzatoare de prejudicii, se admite posibilitatea unei interpretari extensive date intelesului notiunii de “cauza” la care se refera art. 998 si art.999.
B’) Sistemul unitatii indivizibile dintre cauza si conditii. Constructia acestui sistem este rezultatul sintezei tuturor celorlalte. El se datoreaza unuia dintre cei mai mari autori din doctrina juridica romaneasca de drept civil. Dezgolindu-l de toate aspectele ideologice, pare a fi cel mai judicios.8
In fundamentarea lui se porneste de la ideea justa potrivit careia in stabilirea raportului cauzal trebuie avut in vedere ca fenomenul-cauza nu actioneaza singur si izolat, ci in anumite conditii externe care “fara a produce efectul pagubitor, au favorizat totusi producerea acestui efect, inlesnind nasterea procesului cauzal, grabind si favorizind dezvoltarea lui sau agravindu-i ori asigurindu-i rezultatele negative.
O posibilitate abstracta, o simpla eventualitate a fost prefacuta astfel intr-o posibilitate concreta si actuala, care de altfel a si condus la realitatea efectului negativ produs. In aceste situatii socotim ca, din punctul de vedere al raspunderii juridice, asemenea conditii exterioare, care au contribuit precumpanitor la realizarea efectului pagubitor alcatuiesc, impreuna cu imprejurarea cauzala, o unitate indivizibila, in cadrul careia asemenea conditii dobindesc, si ele, prin interactiune cu cauza, caracter cauzal.
Unitatea acestor imprejurari este data de faptul ca ele concura ca un tot la producerea prejudiciului, astfel incit trebuie recunoscuta eficienta cauzala a fiecaruia dintre elementele complexului cauzal.
Cu alte cuvinte, intre cauza principala si conditii este o unitate indivizibila, raportul de cauzalitate cuprinzind nu numai faptele care constituie cauza necesara si directa, ci si conditiile cauzale, fapte care au facut posibila actiunea cauza sau i-au asigurat ori agravat efectele daunatoare. Asa se explica, in planul dreptului civil, antrenarea raspunderii instigatorilor, complicilor, favorizatorilor si tainuitorilor si nu doar pentru ca aceasta este prevazuta expres de lege, cum afirmau sustinatorii teoriei cauzalitatii necesare.
Pentru stabilirea faptelor ilicite care intra in cimpul cauzal, adeseori, se recurge la efectuarea unor expertize de specialitate: medicale, tehnice, contabile etc. In acest mod se urmareste sa se determine stiintific toate corelatiile dintre fapte si imprejurari, retinindu-se in campul cauzal doar acelea care au contribuit, direct sau indirect, mediat sau nemijlocit la producerea prejudiciului. Cercetarea se incheie cu stabilirea, pe baza de probe, a cauzelor principale si secundare, interne si externe, concurente ori asociate, precum si a conditiilor care au asigurat sau facilitat actiunea cauzelor.
1 Nicolae Ghimpa, op.cit., p.197-198
2 Francisc Deak in “Unele probleme teoretice ale predarii stiintei dreptului in invatamantul superior”, Bucuresti, 1966, p.47
3 G.Barligeanu, L.M.Stefan, M.Achim, op.cit., p.74
4 Valeriu Stoica – “Relatia cauzala complexa ca element al raspunderii civile delictuale”, R.R.D., nr.2, p.33
5 Liviu Pop, op. cit., p.212
6 Mihai Eliescu, op. cit. 122-124
7 Ion M. Anghel, Francisc Deak si Marin F. Popa – “Raspunderea civila”, Edit.Stiintifica, Bucuresti, 1970, p.101
8 M.Eliescu, op. cit.
Material elaborat de Ilie Filofteia Claudia