Practica judecatoreasca
Responsabilitatea prescrisa de art 998 si art 999 din Codul civil nu are in vedere numai reaua credinta din partea aceluia care a savarsit un fapt daunator; din contra, este suficienta stabilirea culpei celei mai usoare, a neglijentei si imprudentei pe care persoana care o savirseste o putea inlatura, pentru a o face pe aceasta parte raspunzatoare de daunele cauzate.
Astfel, in jurisprudenta franceza s-a decis ca pe o nava, ofiterul de bord, obligat conform regulamentului, ca in lipsa unui medic, sa dea ingrijirile necesare calatorilor bolnavi, este raspunzator pentru orice greseala ce a comis, potrivit prevederilor art 1382 Cod civil francez(Codul civil roman- art.998), nefiind necesar sa se constate in sarcina sa existenta unei culpe grave; astfel, lui nu-i este ingaduit sa ignore pericolul pe care-l prezinta intrebuintarea excesiva a unui produs coroziv, cum este tinctura de iod si ca atare ramine raspunzator pentru vatamarea cauzata unui calator prin aplicarea exagerata a acestui dezinfectant(Cass Civil 21 iunie 1938, Gaz Palais 1938, II 330).
Denuntarea nedreapta facuta cu usurinta, cu necugetare, fara ca autorul ei sa-si fi dat osteneala sa fie bine informat, intruneste elementele cerute de art. 998 si 999 Cod civil ca sa faca raspunzator pe denuntator pentru prejudiciul cauzat denuntatului, fara a se putea pretinde, drept conditie a raspunderii si reaua credinta a aceluia care a facut-o(Cas I 165/’96, Bucuresti)
Intr-o alta decizie de speta se concluzioneaza ca lipsa unei bariere la punctul unde se incruciseaza calea ferata cu drumul public atrage responsabilitatea Directiei CF pentru accidentul ce s-ar putea intimpla cu ocazia trecerii unui tren prin acel punct(Cas I, 3 din 10 ianuarie 1911, Jurisprudenta 6/911)
Medicii pot fi chemati la raspundere pe cale civila de cite ori faptul imputat s-a intimplat din cauza unei neglijente culpabile, a unei greseli grave a ei ar fi comis in tratamentul lor Art 998 si 999 prevede regula generala ca orice persoana, oricare ar fi situatiunea sau profesiunea sa, este supusa de lege(Jur octombrie Bucuresti IV, Dreptul nr.57/1913, p 454)
O alta chestiune referitoare la culpa intilnita in jurisprudenta mai veche este cea referitoare la culpa de care se face vinovat cel ce nu respecta obligatia obisnuita de vecinatate. Camera Civila a Inaltei Curti de Casatie din anii ’40 s-a pronuntat in aceasta problema in sensul ca exercitiul chiar legitim al dreptului de proprietate devine un fapt generator de daune, ori de cite ori provoaca o tulburare care nu respecta obligatiile ordinare de vecinatate.
Ca atare, s-a decis ca este in culpa medicul care a folosit timp de 2 ani un aparat de radiotermie emitator de unde parazitare, fara sa tina seama de tulburarea ce stia ca rezulta pentru vecinul sau, vinzator de aparate radiofonice si fara sa ia masurile necesare pentru a-i pune capat, desi exista in acest scop un procedeu simplu si putin costisitor, iar pe de alta parte vecinul ii facuse o propunere impaciuitoare, tinzind la limitarea emisiunilor in anumite ore ale zilei.
Raportul de cauzalitate intre culpa si prejudiciu rezida in aceea ca din cauza emisiunii de unde parazitare vecinul vinzator a fost pus in imposibilitate de a face sa functioneze aparatele radio din magazinul sau, neputind sa faca deci probele necesare pentru a atrage si retine clientela. In fapt, culpa proprietarului va fi dovedita ori de cite ori se va stabili in sarcina sa ca putea sa evite prejudiciul pe care l-a creat vecinului, fara ca prin aceasta sa-si micsoreze utilitatea lucrului sau.
Lipsa discernamintului face subiectulDeciziei 46/R/1994 a Curtii de Apel. Lipsa discernamintului constituind o cauza de neimputabilitate, este evident ca, intr-o astfel de situatie, raspunderea civila delictuala intemeiata pe culpa faptuitorului nu poate functiona, actiunea introdusa de cel pagubit fiind respinsa ca inadmisibila de prima instanta, solutie confirmata in apel.
Curtea de Apel a considerat insa ca raportul obiectiv nascut intre faptuitor si pagubit, din savirsirea faptului pagubitor exclude, prin natura sa, solutia ca cel pagubit sa suporte singur paguba, autorul urmind a fi obligat la repararea, cel putin partiala, a pagubei, tinindu-se seama de situatia materiala a ambelor parti.
De asemenea, tot pe acesta linie merge si decizia 1900/1985 data de sectia civila a Tribunalui Suprem. In aceasta decizie, se statueaza ca daca autorul unui furt nu are discernamint(sufera de oligofrenie cu tulburari de intensitate psihica) si nu raspunde din punct de vedere delictual, o reparare a pagubei poate fi luata in seama, dar nu pe temeiul regulilor care guverneaza raspunderea civila delictuala, ci in baza principiul echitatii, cu conditia ca autorul sa aiba un patrimoniu propriu, prin care sa repare, fi chiar si partial, paguba produsa prin fapta sa, tinindu-se seama de obligatiile pe care le are, eventual de crestere si educare a copiilor minori si de intretinerea proprie.
In privinta problemei culpei comune, decizia de indrumare a plenului TS nr 10/1991 dand urmatoarea solutie: Despagubirile la care urmeaza a fi obligat autorul unui fapt ilicit, pentru repararea pagubei cauzate altei persoane vor fi micsorate daca se va dovedi ca la producerea acestuia a concurat si culpa victimei.Motivarea: Potrivit principiului general inscris in art 989 cod civil, despagubirile datorate victimei trebuie sa constituie o justa si integrala reparatie a pagubei cauzate prin faptul ilicit al autorului. In cazul in care paguba a fost cauzatatatit din culpa autorului, cit si din culpa victimei, adica prin culpa lor comuna, nu exista un temei juridic ca partea din paguba cauzata din culpa victimei sa fie reparata de autor. Fixarea cuantumului culpelor autorului si victimei va fi stabilita pe baza probelor dosarului.
1 L.Pop, op.cit., p.216-217
2 M. Eliescu, op. cit., p.173
3 Lidia Barac, op.cit., p.254
4 M.Eliescu, op. cit., p.182-183
5 M.N.Costin, op.cit., p.109
6 Liviu Pop, op. cit.223
7 A. Leik – “Teoria generala a obligatiilor”, Iasi, Apollonia, 1988, p.127
8 M.Eliescu, op.cit.p.227; T.R. Popescu, P.Anca, op.cit., p.196
9 P.Anca, Maria Ioana Eremia – “Aspecte ale reglementarii raspunderii delictuale fara culpa”, Studii, nr.2/1971, p.3
10 C.Statescu, C.Birsan, op.cit., p.200-202
11 G.Birligeanu, L.M.Stefan, Minodora Achim, op.cit., p.178
Material elaborat de Ilie Filofteia Claudia