-Recenzie-

I.Introducere.
Studiul lui Alain de Libera asupra problemei universaliilor (“cele ce prin natura lor sunt predicate despre mai multe subiecte”¹) vine sa ofere o noua perspectiva a acestei chestiuni indelung disputate. Acesta urmareste transformarile ce se observa de-a lungul istoriei filosofiei incepand din Antichitate si urmarind evolutia problemei universaliilor pana la sfarsitul Evului Mediu. Trebuie mentionat ca daca ne rezumam doar la aceasta perioada prezenta inca din titlul lucrarii La Querelle des Universaux. De Platon a la fin du Moyen Age nu facem altceva decat sa ne oprim la o parte a studiului. Intentia autorului este de fapt alta. El vrea sa arate ca desi aceasta chestiune dezbatuta in Evul Mediu destul de aprins a generat o serie de dispute in epoca, problema este in fapt actuala. Aceasta se remarca din problematizarile de ordin teoretic observate la Quine, Husserl sau Goodman.


II.1. Prezentare generala a structurii studiului (expunerea capitolelor).
Pentru inceput va trebui sa urmarim problemele si temele in jurul carora se situeaza studiul. Putem obseva ca autorul isi structureaza lucrarea in sase mari capitole menite sa reliefeze traseul pe care il are in vedere:

1.”O problema saturata” (prezentarea metodei lucrarii).
2.”De la neoplatonismul grec la peripatetismul arab”.
3.”Evul Mediu timpuriu si cearta universaliilor”.
4.”Scolastica araba”.
5.”Scolastica latina a secolului al XIII-lea”.
6.”Revolutia din secolul al XIV-lea”.


II.2. Prezentarea pe scurt a temelor fiecarui capitol.
In primul capitol, pe langa expunerea chestiunilor legate de metoda, autorul se centreaza asupra catorva perioade din istoria filosofiei ce prezinta interes in problematica centrala a studiului.Printre acestea remarcam teoria aristotelica cu privire la universalii, “doctrina” lui Porfir expusa in Isagoga- carte ce avea sa serveasca la vremea respectiva ca introducere sau propedeutica la Categoriile lui Aristotel. Autorul isi indreapta atentia asupra acestei lucrari deoarece Porfir isi incepe cartea prin “formularea unei probleme care va deveni problema universaliilor”. De la Isagoga se trece apoi la analiza legaturii dintre problema universaliilor si cea a Categoriilor aristotelice prin care se vrea sa se arate originea problemei propriu-zise a universaliilor.

In cel de-al doilea capitol autorul incepe studiul cu un titlu sugestiv: “Antiplatonism si neoplatonism”. Antiplatonismul se refera in cazul de fata la critica aristotelica la adresa lui Platon. In acest caz diferendul Platon-Aristotel este privit ca premisa la ulterioara problema medievala a universaliilor. Neoplatonismul priveste teoriile neoplatonice propriuzise cu privire la cele trei stari ale universalului (referirea la termenul platonic είδοζ care avea trei acceptiuni: forma separata–Phaidon, forma imanenta–Menon, “universalul logic”–Theaitetos).

Al treilea capitol are in vedere problema universaliilor sau “cearta universaliior” din perioada Evului Mediu timpuriu. Este urmarita in primul rand abordarea problemei in cauza intalnita la Boetius, care, spune Alain de Libera, il replatonizeaza pe Aristotel. Dupa aceasta se trece la perioada celor doua “tipuri diferite” de abordare a universaliilor-formarea “Nominales”-ilor si “Reales”-ilor unde autorul accentueaza pe Abelard si pe presupusul “Maestru Pierre”. Ceea ce este de retinut este faptul ca disputa dintre cele doua tabere (Nominales-Reales) privea modul de situare fata de problema universaliilor si premisele de care se seveau.

Al patrulea capitol are in vedere perioada scolasticii arabe, respectiv universalul la Avicenna si la Averroes. Autorul urmareste aici fenomenul ce se petrece la nivelul scolasticii arabe, prima parte fiind orientata catre corpus-ul aristotelic. Teoria lui Avicenna cu privire la universalise centreaza in jurul a trei acceptiuni ale cuvantului universal :

1.”se poate vorbi de universal <<in masura in care>> despre ceea ce se vorbeste <<este predicat despre mai multe subiecte>> “.

2. universal este o intentie ce se poate predica despre mai multe subiecte fara sa se pretinda ca acestea sa existe.

3. universal este acel ceva despre care nimic nu poate impiedica sa se creada rational ca el se poate predica despre mai multe subiecte chiar daca exista doar un singur subiect avut in vedere. De partea cealalta, la Averroes, este urmarit raportul dintre intelectul agent si intelectul “material” iar apoi depasirea tezei avicenniene.

Cel de-al cincilea capitol prezinta respingerea occidentala a averroismului in perioada scolasticii latine (Thoma d’Aquino). Din cauza traducerii lui “Novum Aristotelum” si a aparitiei “logicii moderne” (logica medievala occidentala de dupa secolul XIII) s-a ajuns ulterior la o reconsiderare si o reevaluare a tezelor si lucrarilor din perspectiva scolastica. Totodata aceasta a facut posibila aparitia teoriilor modiste si marea cercetare intreprinsa de Thoma d’Aquino. Realismul teologic reprezentat de Robert Grosseteste si Abelard cel Mare vin sa repuna in scena maniera platonica de abordare a universaliilor.

Ultimul capitol se centreaza in jurul a doua mari personalitati ale Evului Mediu: Duns Scotus si Occam. Concluzia lui Alain de Libera, dupa prezentarea pozitiilor teoretice ale celor doi-“briciul” teoretic al lui Occam si condamnarea practica a lui Hyeronimus din Praga-, pare in mod surprinzator a fi ironica: “astfel cearta universaliilor se incheie cum a inceput, cu Platon”.


III.Metoda de lucru a autorului.
Alain de Libera isi propune sa faca o munca de istoric. El trateaza problema in cauza (cearta universaliilor) ca un bun mijloc de documentare asupra marilor nume ale medievalitatii scotand la lumina legaturile, fenomenul de translatio studiorum-amestecarea, pierderea sau gresita interpretare a surselor- si distingerea diferitelor pozitii teoretice ce se remarca in istoria filosofiei. Totodata problema universaliilor este tratata ca suport teoretic al teoriilor epistemice, al sistemelor de ontologie sau psihologie. Avand ca metoda de lucru translatio studiorum profesorul Alain de Libera schimba oarecum unghiul traditional de cercetare a filosofiei medievale dar si a celor antice si moderne cu care aceasta relationeaza.

IV.Scopul lucrarii.
Cartea isi propune, printre altele, sa arate ca “istoria problemei universaliilor este in acelasi timp o istorie a platonismului si o istorie a aristotelismului”. Plecand de la aceste dezbateri din Antichitate vom putea intelege mai coerent ulterioarele tematizari medievale ale universalilor. Intreaga problema a universaliilor din Evul Mediu se pune in fapt in jurul diferendului Platon-Aristotel. Totodata, problema universaliilor nu poate fi rezumata, precum se facea in maniera simplist-traditionalista la disputa Reales-Nominales. Ea este o problema inca actuala care, dupa marturisirea autorului, se intoarce la origini si anume la Platon.
 

---

¹ Aristotel – “De interpretatione”.
 

Ilie Razvan