1. HIDROGEN

Hidrogenul este un element chimic care există sub formă de gaz la temperatura camerei. Gazul de hidrogen este inodor, insipid şi incolor şi foarte inflamabil. Când acesta arde în aer se formează apa.
Hidrogenul are cel mai mic număr de atomi din toate elementele chimice. Un atom de hidrogen conţine un proton şi un singur electron. Hidrogenul pur există doar ca gaz, în care perechile de atomi de hidrogen se leagă ca să formeze molecule.
Atomii de hidrogen au fost printre primii atomi care s-au format în universul timpuriu. Nucleii de hidrogen s-au format în 3 minute de la Big Bang.
Protonii au început să se combine cu electronii ca să formeze atomii de hidrogen când universul avea 300.000 ani. Acest proces de combinare a continuat până când universul avea cca 1.000.000 ani. În stele nucleii hidrogenului se combină unii cu alţii în reacţii nucleare ca să formeze atomi de heliu. Aceste reacţii de mare energie crează lumina şi căldura Soarelui, cât şi a altor stele.

Hidrogenul este primul element în tabelul periodic al elementelor şi este reprezentat de simbolul H. Este plasat în Grupa IA şi Perioada 1 ale tabelului.
Hidrogenul este al zecelea cel mai comun element de pe Terra. Este găsit în compuşi de obicei. Hidrogenul pur este rar găsit în natură, deşi vulcani şi unele puţuri de petrol emană mici cantităţi din acest element.
Compuşii de hidrogen pot fi găsiţi în multe minerale şi toate organisemele vii. În corpul uman în keratină, ADN, enzime.
Hidrogenul pur este un gaz în condiţii normale. Este diatomic. Molecula de hidrogen este reprezentată prin simbolul H2. gazul de hidrogen este mai uşor decât aerul. Hidrogenul lichid, obţinut prima dată de chimistul britanic Sir James Dewar în 1898, este incolor în mici cantităţi, dar albastru deschis în cantităţi mari. Hidrogenul solid este incolor.
Acesta există în natură ca trei izotopi diferiţi:
Protiu: 1 proton, masa atomică 1.
Deuteriu (D): 1 proton şi un neutron reprezentat 2H
Tritiu are doi neutroni şi un proton. Constă în mai puţin de 10.000 de atomi de hidrogen. Este radioactiv.


2. OXIGEN

Oxigenul, cu simbolul O, este un element incolor, inodor şi insipid, uşor magnetic şi gazos. Pe Pământ, este cel mai abundent element. Oxigenul a fost descoperit în 1774 de către chimistul britanic Joseph Priestley şi independent de chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele; chimistul francez Antoine Lavoisier a arătat că este un element gazos în clasicul său experiment privind combustia.
Oxigenul gazos poate fi condensat la un lichid pal albastru care este puternic magnetic. Oxigenul sold pal albastru este produs prin compresia lichidului. Greutatea atomică a oxigenului este 15,9994.
Oxigenul deţine 21 procente din volumul atmosferei sau 23.15 procente din greutatea ei; 85,8 procente din greutatea oceanelor (88,8 procente de apă pură este oxigen) şi, drept constituant al marei părţi a rocilor şi mineralelor, 46,7 procente din greutatea crustei solide a Pământului. Oxigenul cuprinde 60 procente a corpului uman. Este un constituent al tuturor ţesuturilor vii. Aproape toate plantele şi animalele, inclusiv oamenii, au nevoie de oxigen în stare liberă sau combinată, pentru menţinerea vieţii.
Sunt cunoscute trei forme structurale ale oxigenului: oxigenul obişnuit, ce conţine 2 atomi de per moleculă, formula O2; ozonul, ce conţine 3 atomi per moleculă, formula O3, şi formă nemagnetică albastru pal, O4, ce conţine 4 atomi de oxigen per moleculă, ce se sparge imediat în oxigenul obişnuit.
Oxigenul este preparat în laborator din săruri. Cele mai importante metode de preparare a oxigenului sunt electroliza apei şi distilarea fracţionară a aerului lichid. În ultima metodă, aerul este lichefiat şi i se permite evaporarea. Nitrogenul din aerul lichid este mai volatil şi fierbe primul, lăsând oxigenul în urmă.
Oxigenul este un component al mai multor compuşi organici şi anorganici. Formează compuşi numiţi oxizi, cu aproape toate elemetele, inclusiv unele din gazele nobile. O reacţie chimic în care un oxid formează compuşi este numită oxidare. Rata de reacţie variază la diferite elemente. Combustia obişnuită, sau arderea, este foarte rapidă pentru oxidare. În combinaţii spontane, căldura emisă de oxidare este suficient de mare pentru a ridica temperatura substanţei până la punctul în care rezultă flăcări. De exemplu, fosforul se combină atât de riguros cu oxigenul âncât căldura din reacţie face fosforul să se topească şi să ardă. Anumite pudre foarte fin divizate prezintă atât de multe suprafeţe expuse la aer încât fac să izbucnească flăcări din cauza combustiei spontane. Ele se numesc substanţe piroforice. Sulful, hidrogenul, sodiul, magneziul se combină cu oxigenul mai puţin energic şi ard doar după ce se dă foc. Unele elemente cum sunt cuprul şi mercurul formează oxizi încet, chiar dacă sunt încălziţi. Metalele inactive, cum ar fi platina, iridiul şi aurul formează oxizi doar prin metode indirecte.
Mari cantităţi de oxigen sunt folosite la temperatura înaltă mai curând decât prin arderea gazelor din aer. Oxigenul e administrat pacienţilor care au probleme de respiraţie şi celor ce zboară la mari altitudini unde concentraţia săracă de oxigen nu poate oferi o respiraţie normală. Aerul îmbogăţit cu oxigen este folosit la furnalele deschise ale combinatelor siderurgice.
Marea parte a oxigenului produs in SUA este folosit pentru a crea o mixturăă de monoxid de carbon şi hidrogen numit gaz sintetitc, foosit pentru sintetizarea metanolului şi amoniacului. Oxigenul de mare puritate este folosit în industria de fabricare a metalelor iar în formă lichidă este foarte important pentru rachetele ghidate şi pentru navele cosmice.


3. SULF

Sulful are molecula octaatomică. Convenţională este însă molecula monoatomică. Are simbolul S, este inodor, insipid, galben deschis, element non-metalic. Sulful se găseşte în grupa VIa a tabelului periodic. Numărul său atomic este 16, iar masa atomică 32.064 (32). Este de asemenea numit brimestone(în engleză) şi este cunoscut încă din preistorie. Are două forme de cristalizare: zig-zag şi coroniţă regală.
Toate formele de sulf sunt insolubile în apă, dar formele cristaline sunt solubile în disulfat de carbon.


4. CARBONUL

Carbonul are simbolul chimic C şi se află în grupa a IVa, perioada a 2a a tabelului periodic. Starea naturală: diamantul, grafitul şi fulerenele (forme cristalizate) şi: antracitul, huila, lignitul, turba (forme amorfe).
Se foloseşte la fabricarea minelor de creion, combustibil, electrozi pentru baterii, agent reducător, izotopii pot fi folosiţi la datările arheologice.
Cercetătorii, inustria şi consumatorii folosesc în multe feluri diferite forme de cabon şi compuşi ce conţin carboni. Cercetătorii folosesc atomul de carbon ca unitate de bază a masei precum şi pentru a determina vârsta unui obiect. Industriile folosesc carbonul pentru a face oţel din fier, pentru a purifica metale şi pentru a adăuga putere cauciucului. În forma diamantului, cabonul poate tăia majoritate substanţelor şi poate străluci la bijuterii mai mult decât alte pietre preţioase. Compuşii carbonului pot fi arşi drept combustibil pentru a încălzi mîncarea sau casele, precum şi pot forma diferite molecule pentru toate tipurile de nevoi umane.
In 1961, uniunile intrnaţionale ale fizicienilor şi chimiştilor au căzut de acord asupra folosirii masei izotopului de carbon-12 a bază pentru greutăţile atomice. Carbon-12 e definit a avea o masă atomică de exact 12 unităţi de masă (AMU). Masa atomică a unui element este masa medie a unui atom a acelui element colmparat cu masa atomului de carbon-12.

NOTA IMPORTANTA: ARTICOLELE PUBLICATE IN PAGINA DE REFERATE AU SCOP DIDACTIC SI SUNT ELABORATE IN URMA UNEI DOCUMENTARI SUSTINUTE. ESTE STRICT INTERZISA PRELUAREA ARTICOLELOR DE PE SITE SI PREZENTAREA LOR LA ORELE DE CURS. Referatele din aceasta sectiune sunt trimise de diferiti colaboratori ai proiectului nostru. Referatele va sunt prezentate pentru COMPLETAREA STUDIULUI INDIVIDUAL, si va incurajam si sustinem sa faceti si voi altele noi bazate pe cercetari proprii.