Stiva de protocoale Bluetooth
Partea centrală (core) a specificaţiei Bluetooth, adică volumul 1 al acesteia cuprinde în cea mai mare parte stiva de protocoale. Potrivit acestor protocoale dispozitivele se pot localiza unele pe altele într-o anumită suprafaţă, se pot conecta între ele, pot shimba date între ele şi pot desfăşura aplicaţii interoperabile şi interactive. Vom vedea în cele ce urmează care sunt principalele componente ale stivei de protocoale Bluetooth, subliniind releţiile dintre diferitele niveluri. Pentru a oferi o largă paletă de aplicaţii, Bluetooth dispune de mai multe niveluri software.

Componentele stivei de protocoale
Elementele constituente ale stivei (protocoale, niveluri, aplicaţii) sunt împărţite din punct de vedere logic în trei grupuri:
– Grupul protcoalelor de transport
– Grupul protocoalelor de mijloc (middleware)
– Grupul aplicaţiilor

Grupul protcoalelor de transport este alcătuit din protocoalele ce permit dispozitivelor Bluetooth să se localizeze unele pe altele şi de asemenea permit crearea, configurarea şi administrarea legăturilor fizice şi logice care oferă posibilitatea protocoalelor de la nivelurile superioare şi aplicaţiilor să facă schimb de date. Acestea sunt: protocolul radio, protocolul baseband, administratorul legăturii (link manager), protocolul de control al legăturii logige şi adaptării (L2CAP – logical link control and adaptation protocol) şi host controller interface (HCI). Acesta din urmă nu este propriu-zis un protocol de comunicaţie.

În cel de-al doilea grup sunt cuprinse protocoalele de transport suplimentare, necesare aplicaţiilor existente şi viitoare să ruleze peste legăturile Bluetooth. În această categorie se includ atât terţe protocoale şi protocoale aferente standardelor industriale , cât şi protocoale specifice comunicaţiei wireless Bluetooth, dezvoltate de către SIG. Din prima categorie amintim protocoalele specifice arhitecturii Internet (PPP- Poit to Point Protocol, IP-Internet Protocol şi TCP-Transmission Control Protocol) şi protocoale de nivel aplicaţie wireless aşa-numitele object exchange protocols (OBEX), adoptate din tehnologii ca IrDA, etc. Cea de-a doua categorie include trei protocoale specifice comunicaţiei Bluetooth ce permit unui mare număr de aplicaţii, tot specifice Bluetooth să se desfăşoare pe legăturile wireless caracteristice acestei tehnologii.

Nivelurile inferioare pot oferi conexiuni de voce şi o singură”conductă” pentru transportul datelor între două dispozitive Blutooth. Pentru a facilita integrarea tehnologiei Bluetooth în aplicaţiile deja existente, unde aceasta vine să înlocuiască legăturile pe fir, specificaţia prevede nişte niveluri de mijloc, de adaptare, care încearcă oarecum să înlăture unele aspecte compexe ale comunicaţiei wireless. Împreună aceste niveluri pot accepta diferite protocoale şi formate de date, date pe care le pachetizează, le multiplexează şi le transferă mai departe într-o manieră foarte asemănătoare nivelurilor inferioare. Nivelurile corespunzătoare de la recepţie demultiplexează şi depachetizează datele. Unul este RFCOMM – numele îi vine de la activitatea pe care o desfăşoară, şi anume emularea în radiofrecvenţă a porturilor seriale COM ale calculatoarelor PC. Mai precis, emulează o comunicaţie serială de tipul RS232 pe 9 pini, peste un canal L2CAP. El face ca aplicaţii mai vechi, funcţionale prin alte tehnologii şi care în mod normal ar avea nevoie de o interfaţă cu un port serial, să funcţioneze fără probleme folosind protocoalele de transport Bluetooth. Al doilea este un protocol care oferă un control avansat al operaţiunilor telefonice; el este în fapt un protocol de control al semnalizărilor din telefonie. Cel de-al treilea este SDP (Service Discovery Protocol) care permite dispozitivelor Bluetooth să “descopere” serviciile oferite de fiecare în parte şi de asemenea să obţină informaţii referitoare la modul în care să acceseze respectivele servicii.

Din grupul aplicaţiilor fac parte acele aplicaţii care efectiv utilizează legăturile Bluetooth. Acestea pot fi fie aplicaţii preluate de la alte tehnologii care cunosc protocoalele de transport din stiva Bluetooth, fie aplicaţii specifice tehnologiei în discutie. 

                                                                                Figura 4. Stiva de protocoale Bluetooth.