Gabriel Waewermann:”Le tourisme international”, Armand Colin, Paris,1988

Turismul înseamnă suprimarea obstacolelor naturale fara a produce pagube ambientale (dupa Krippendorf).
– trebuie ca dezvoltarea turistică să conserve moştenirea culturală şi ambientală a naturii.
– turismul “dulce” înlocuieşte pe cel “dur”.
Covalenţe negative:
– degradarea mediului;
– pierderea de suprafeţe cultivabile importante;
– scăderea puterii de cumpărare a autohtonilor.
 

După J.K, turismul “dulce” este fondat pe:
– respectarea mediului local;
– apărarea valorilor dobândite;
– modelare;
– optimizarea valorilor;
– proiectare pe termen lung,
– luarea în calcul a interesului general, cadrului natural sunt axate pe următoarele principii:
– definirea caracteristicilor fizice (pământ, aer , apă, energie) ale mediului;
– definirea folosinţei efectuate de fiecare din elementele de mediu;
– determinarea normelor de utilizare definite prin natura lor şi intensitatea folosinţei minimale şi maximale putând fi suportate în mod durabil de acel spaţiu, fără a apărea modificări ireversibile ale ecosistemului. Acest termen este prins în sensul general de ” sistem funcţional care include o comunitate de fiinţe vii şi mediul acestora”;
– evaluarea duratei în cursul căreia ecosistemul poate fi considerat stabil natural.
Trebuie ca acest concept de capacitate de încărcare să fie nescris intr-un loc sau spaţii de dimensiuni cunoscute şi să fie afectat de o folosinţă turistică definită. 

Astfel localizat, el serveşte la identificarea diferitelor tipuri de ecosisteme turistice. Poate de asemenea contribui la elaborarea normelor şi standardelor unei utilizări raţionale aproape organice-a mediului natural.
Un ecosistem turistic suprapune echipamente artificiale de tip urban(refugiu) sau de spaţiu(deplasare) elementelor naturale fizice şi biologice care interacţionează conştient. Cunoaşterea mediului fizic trece mai întâi printr-un inventar geomorfologic detaliat. El oferă avantajul reunirii informaţiei despre:
– topografie: tipuri de unghiuri şi pante, dispoziţia formelor de relief, expoziţie, orientare; aceste date sunt componente de atracţie unui sistem care alcătuieşte ecosistemul turistic cât şi modulează dezvoltarea sau funcţionarea acestuia;
– formaţiunile superficiale: soluri, structura şi textura materialului care influenţează 
vegetaţia şi geotehnica;
– geologia: litologia şi structura substratului care acuză contrastele care dau permanent pitorescul căutat al locului; apele subterane prin loviturile lor reglează stabilitatea formaţiunilor superficiale şi prin acesta, trăsăturile topografiei. Combinarea unităţilor geomorfologice informează asupra cronologiei continentelor care au modelat suportul fizic este deci util pentru cunoaşterea istoriei şi devenirii sitului, în plus formează cadrul logic organizat al asamblării , funcţionării ecosistemului.