1. Tratatele comunitare

Principiul aplicarii immediate nu permite judecatorilor dintr-o tara dualista sa considere un tratat comunitar ca fiind aplicabil precum dreptul intern sub pretextul ca admiterea sa conform procedurilor de admitere a tratatelor internationale a facut din acesta unul de drept national.¹
De asemenea nu poate fi eludata aplicarea unui tratat comunitar fatificat cu regularitate sub pretextul ca nu au fost indeplinite procedurile de admitere a tratatelor internationale prevazute de constitutie.
Tratatele institutive au fost ratificate în mod regulat si introduse de fiecare dintre statele fondatoare în propria ordine juridica interna conform prevederilor nationale referitoare la tratatele obisnuite.
In 1972, odata cu extinderea Comunitatilor la alte trei state dualiste, caracterul aplicabil al dreptului comunitar(care între timp fusese în mod expres degajat de catre CJCE) a fost luat în consideratie în mod corespunzator. Practica constitutionala a Marii Britanii, de exemplu, care prevede introducerea formala a tratatului international prin intreaga procedura parlamentara si transformarea sa în reglementare interna, a fost eliminata de buna voie: articolul 2.1 din European Communities Act din 17 octombrie 1972 care introduce ansamblul actelor de aderare în ordinea interna britanica, impiedica în mod expres transformarea în norma interna.

2. Dreptul derivat si dreptul rezultat din relatiile externe ale Comunitatilor

A. Dreptul derivat
Prin aplicarea dispozitiilor articolului 191, C.E., intrarea în vigoare a regulamentului depinde numai de publicarea sa în Monitorul Oficial al U.E. Regulamentele intra în vigoare la data pe care o fixeaza sau în lipsa acesteia dupa 20 de zile de la publicare.
Admiterea lor în ordinea juridica interna este nu numai superflua dar si interzisa.
Articolul 191, asa cum a fost modificat de tratatul de la Maastricht impune publicarea pentru toate directivele adoptate conform procedurii articolului 189 B si pentru directivele Consiliului si Comisiei adresate tuturor statelor membre. Conditiile intrarii în vigoare sunt, deci, aceleasi ca si cele ale regulamentelor. Celelalte directive sunt notificate destinatarilor lor.
Intrarea în vigoare a directivei marcheaza inceputul unui termen de punere în aplicare de durata variabila în functie de directive. La expirarea acestui termen, dreptul statelor destinatare trebuie sa fie conform cu dispozitiile directivei. Daca nu, statele sunt în situatie de carenta. Directiva va putea fi, cu anumite conditii, invocata în fata tribunalelor nationale.
Directiva este prin excelenta, deci, mijlocul de armonizare a dispozitiilor legislative, reglementare si administrative ale statelor.
Directivele precum si deciziile se integreaza în ordinea juridica a statelor membre prin simplul efect al publicarii lor la nivel comunitar.

B. Acordurile incheiate de comunitati cu statele terte sau cu organizatiile internationale
Conform Conventiei de la Viena acestea sunt obligatorii pentru Comunitati din punct de vedere al dreptului international, dar din punct de vedere al dreptului comunitar mai au un caracter si anume se integreaza în ordinea juridica, comunitara, si devin izvoare de drept.²
Tratatele nu contin nici o dispozitie privind publicarea de acorduri externe. în practica, acestea sunt supuse regimului actului comunitar al concluzionarii.
Atunci cand autorizarea de a incheia un acord este data pe calea regulamentului, publicarea acordului, anexata acestuia, intervine întotdeauna, inaintea concluziei.
Atunci cand ea intervine pe calea deciziei, aceasta concluzie poate fi pronuntata inainte de a hotari Consiliul publicarea.
Acordul nu se poate opune justitiabililor atâta timp cât nu a fost publicat. El nu devine parte integranta a ordinii juridice comunitare decat la data intrarii în vigoare.

 

¹ Ion P.Filipescu, Augustin Fuerea – op. cit., pagina 55
² Augustin Fuerea – Note de curs, Facultatea de drept, 2000

Material elaborat de Oana