1) Invocabilitatea în cadrul teoriei interpretarii conforme

Pentru a cere unei autoritati publice nationale sa interpreteze dreprul national conform cu dreptul comunitar, reclamantul nu este supus nici unei conditii. în alti termeni, în limitele acestei teorii, dreptul comunitar este întotdeauna invocabil. Aceasta se explica prin faptul ca în asemenea cazuri nu se aplica dreptul comunitar în sine, ci dreptul national.
Principiul interpretarii conforme se aplica chiar inainte de expirarea termenului de punere în aplicare a directivei, cand statul a luat inainte de expirarea termenului masurile de punere în aplicare.
In plus, prin intermediul interpretarii conforme, directiva se aplica litigiilor orizontale sau verticale inversate.
Cu toate acestea sesizata cu acest ultim aspect al problemei în afacerea Kolpinghuis, Curtea a adus un raspuns prudent si destul de putin clar, indicand ca “obligatia pentru judecatorul national de a se referi la continutul directivei atunci cand interpreteaza regulile dreptului sau national îsi gaseste limitele în principiile generale care fac parte din dreptul comunitar si în special cele ale securitatii juridice si ale retroactivitatii”.
Curtea de Justitie ar fi putut include acest aspect al invocabilitatii în teoria efectului direct edictand ca principiu ca în acest caz se aplica conditiile invocabilitatii care determina recursul la teoria efectului direct.¹
Dimpotriva, ea a considerat ca invocarea dreptului comunitar în scopul interpretarii dreptului national constituia o teorie autonoma. Afirmarea autonomiei invocarii pentru interpretare în raport cu teoria efectului direct a fost realizata în decizia Mazzalai (20 mai 1976).
In aceasta decizie inlaturand expres argumentarea statului italian dupa care inainte de a da o interpretare a dispozitiei în cauza, ea trebuia sa determine, dupa criteriile efectului direct, daca dispozitia în cauza era invocabila, Curtea a considerat ca ea trebuia totusi sa lamureasca intrebarile judecatorului national puse în acest scop.
Recurgerea la interpretarea conforma este deosebit de utila cand dreptul national trebuie sa se confrunte cu directive pentru care efectul direct este conditionat si restrans. Aceasta diminueaza în practica locul teoriei efectului direct.

2) Invocarea în cadrul teoriei raspunderii pentru punerea în aplicare incorecta a unei directive.

Conform deciziei data în afacerea Frankovitch si Bonifaci, cerea de reparare adresata statului pentru punerea în aplicare incorecta a unei directive presupune doua conditii proprii directivei invocate. Trebuie ca “rezultatul prescris de directiva sa cuprinda atribuirea de drepturi în profitul particularilor” si ca “continutul acestor drepturi sa poata fi identificat pe baza dispozitiilor directivei”.
Tinand cont de caracterul recent al acestei jurisprudente, sensul sau si intinderea sa trebuie sa fie înca precizate.²
Conform termenilor deciziei Frankovitch apare cu toate acestea ca ne aflam în prezenta unei invocabilitati conditionate. Aceste conditii nu se confunda cu cele care fac ca o directiva sa aiba efect direct. Ele sunt în aparenta mai largi, întrucât directiva în cauza în afacerea Frankovitch fusese considerata ca efect direct.
Utilitatea impunerii unor asemenea conditii judecatorului national care utilizand principiile fundamentale comune ale dreptului raspunderii si mai ales pe cel de-al treilea (prejudiciul, act ilicit, o legatura de cauzalitate directa între ele) trebuie în mod normal sa acorde o reparare numei în cazurile în care se stabileste ca punerea în aplicare corecta a directivei ar fi evitat prejudiciul.

 

¹ Louis Cartou – op. cit. pagina 325
² Denys Simon – op. cit., pagina 194

Material elaborat de Oana