Adoptarea unui act de catre institutiile comunitare nu exclude necesitatea unei aplicari normative complementare, cu atat mai mult cu cât analiza impartirii verticale a competentelor de executare releveaza locul important a acordat de catre sistemul comunitar tehnicii de gestionare indirecta sau de aplicare descentralizata a dreptului comunitar.
În ceea ce priveste utilizarea regulamentului care releveaza cu toate acestea existenta unei competente comunitare exclusive, interventia normativa a autoritatilor nationale provine fie dintr-o abilitare explicita figurand în regulament, foarte frecventa în domeniul politicii agricole comune si al gestionarii tarifului vamal comun, fie dintr-o abilitare generala fundamentata pe obligatia de cooperare exprimata de articolul 5 C.E.
În primul caz, exercitarea competentei normative a statului membru va fi nu numai ilicita, ci si impusa prin efectul obligatoriu al regulamentului; în cel de-al doilea caz, exista o situatie identica, însa numai cu o stricta conditie: interventia autoritatilor nationale sa fie necesara pentru asigurarea deplinei eficacitati a actului comunitar.
În cele doua situatii, competenta normativa a statelor membre este cu toate acestea subordonata astfel încât le este interzis sa fixeze conditii suplimantare în raport cu cele impuse de act, sa introduca derogari neprevazute de act, si sa edicteze reguli obligatorii care afecteaza continutul normativ al actului. Cu toate acestea trebuie ca statul membru sa se margineasca sa asigure executarea actului comunitar fara sa-i afecteze continutul normativ.
În mod si mai evident, exigentele care sunt impuse autoritatilor nationale în materie de transpunere a directivelor, impun obligatia adoptarii de norme necesare aplicarii efective a dispozitiilor actului comunitar în functie de formele si mijloacele dreptului national, dar cu conditia de a nu adauga nimic dispozitiilor materiale ale actului comunitar. 1
1 G.Isaac – op. cit., pagina 197
Material elaborat de Oana