Tratatele de fuziune a executivelor au marcat unificarea institutiilor celor trei comunitati în 1965. Astfel se poate vorbi de o Comisie unica, de un Consiliu, un Parlament si o Curte de Justitie unice.
În 1986 prin semnarea Actului Unic European constructia comunitara a fost relansata prin noi reforme institutionale (crearea unei proceduri de cooperare cu Parlamentul) si materiale (o noua politica economica si monetara).
Sfarsitul anilor 80, începutul anilor 90 au fost marcate de evenimente istorice ce au avut consecinte foarte importante, dominate de prabusirea sistemelor comuniste.
Aceste evenimente au precipitat evolutia întreprinsa de Actul Unic. Statele membre au negociat si au semnat un nou tratat, Tratatul de la Maastricht instituind Uniunea Europeana în 1993. Aceasta U.E. nu a abolit Comunitatile. Ea le-a înglobat într-un ansamblu mai larg, mai ambitios, destinat regruparii celor trei comunitati si al cooperarii politice institutionalizata în domeniile politicii externe, a apararii, al politiei si al justitiei.
Ulterior, statele membre au semnat o decizie prin care largeau aplicarea Uniunii Europene celor care fusesera candidate la aderare: Austria, Finlanda si Suedia (Norvegia refuzand prin referendum intrarea sa în Uniunea Europeana).
Procesul de integrare a cunoscut o noua etapa odata cu semnarea tratatului de la Amsterdam în 1997, care desi nu a produs modificarile asteptate, evidentiind astfel limitele politice ale integrarii, totusi a marcat un progres din punct de vedere institutional.
Adaptarea institutiilor europene în perspectiva noilor largiri la tarile Europei centrale si orientale a fost de asemenea cautata la Nisa, unde sub presedintie franceza, au fost adoptate cateva reforme ce vizeaza în principal numarul de membrii în Comisie si modalitatea de vot în Consiliu.
1 Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea – Op. Cit., pagina 20.
2 Louis Cartou – Op. Cit., pagina 47.
Material elaborat de Oana