Din cerul mat, încovoiat pe zare
Ca un imens cuptor de porþelan,
Un soare imobil ºi diafan
Trimite raze perpendiculare.
Oraºul “adâncit ca-ntr-o visare”,
Cu tot aspectul lui cotidian,
E bântuit în fiecare an
De felurite boli imaginare.
Prin atmosfera plinã de insecte,
Vin de departe adieri suspecte:
Se furiºazã molima perfidã…
Trag storul la fereastrã ºi, de fricã,
Simt inima cum mi se face micã
Cât un microb de febrã tifoidã.