De cum se trezi în camera sa de la hotel, pe Frabato îl cuprinse îngrijorarea pentru momentele istorice cu care omenirea se confrunta.
Neputinţa oamenilor de a gândi binele şi de a acţiona în virtutea lui era o trăsătură generală. Persecuţia politică, tortura şi crima erau la ordinea zilei şi generau numai distrugere. Ochii săi spirituali au întrevăzut prin Akasha evenimentele ce aveau să urmeze, dar legile stricte ale tăcerii nu i permiteau să facă cunoscute lucrurile în public. Chiar şi destinul său urma să ia un curs tragic, dar nu i era permis să l influenţeze prin forţa sa magică, deoarece legea Karmei era obligatoriu de respectat pentru orice fiinţă din univers.
Se consola cu faptul că Providenţa Divină va asista la tot ce i se va întâmpla rău. Ştia că este protejat de „Fraţii Luminii” pentru a şi îndeplini cu succes misiunea sa pe pământ. Pentru a se elibera de gândurile sale negre, el se refugie pentru câteva minute într o meditaţie adâncă. Apoi făcu o baie şi în scurt timp părăsi hotelul destul de înviorat.
Locuitorii acestei metropole păreau să şi fi făcut din „agitaţie” şi „grabă” sloganurile lor, pentru că, pe multe străzi ale oraşului era deja, la acea oră, o agitaţie cumplită.
Frabato alese un restaurant de pe o străduţă liniştită unde îşi servi micul dejun. La o masă alăturată, trei domni purtau o conversaţie animată. Contrar obiceiurilor sale, luă un ziar din care să afle date despre locurile pe unde ajunsese.
Nu se grăbea fiindcă nu şi făcuse nici un plan de viitor. În timp ce citea ziarul a auzit ceva din conversaţia vecinilor săi de la masa alăturată, în special pentru că unul dintre ei îşi susţinea punctele de vedere destul de tare şi entuziast.
Deodată, atenţia sa fu reţinută de faptul că cei trei domni discutau despre metafizică şi spiritism. Ii privi mai atent, fără a fi însă observat şi fără să şi folosească clarviziunea. Presupuse că unul dintre domni era om de ştiinţă, iar ceilalţi doi păreau a fi oameni de afaceri. După ce ascultă câtva timp părerile celor trei domni, Frabato nu şi putu reţine un zâmbet, deoarece, în tot ce spuneau erau o mulţime de confuzii şi idei greşite. Întâmplător, unul dintre domni se uita la Frabato şi îi observă zâmbetul reţinut. Pentru moment, el nu putu să şi dea seama ce însemna zâmbetul său, dar presupuse că ori domnul acela ştia mai mult despre subiectul respectiv decât el, ori acesta gândea că imaginaţia Ie o luase razna. În final decise că prima supoziţie era mai aproape de adevăr, înfăţişarea lui Frabato nu îngăduia nici o concluzie referitoare la persoana sa, fiindcă părea un om cât se poate de obişnuit.
Când se făcu o mică pauză în conversaţie, domnul care îl privise pe Frabato şopti ceva la urechea celui de lângă el. Drept urmare, privirile acestuia se îndreptară spre Frabato şi apoi dădu aprobator din cap. Primul domn se ridică imediat de la masa sa şi se apropie de Frabato, spunând:
„Scuzaţi mă că vă deranjez, domnule, se pare că sunteţi expert în ocultism. Daţi mi voie să vă invit să participaţi la conversaţia noastră. Numele meu este K…, fabricant de instrumente optice.”
Frabato, din fire prietenos, acceptă invitaţia cu plăcere. Se prezentă şi luă loc la masa celor trei domni. Domnul K… Îi prezentă şi pe ceilalţi parteneri ai săi: domnul P…, director de bancă şi domnul G…, doctor în chimie.
Profesorul nu putu să şi stăpânească curiozitatea:
„Domnule Frabato, nu sunteţi cumva ocultistul şi clarvăzătorul despre care multe ziare au scris în ultimul timp? Dacă aşa stau lucrurile, trebuie să recunosc că este un mare noroc să vă întâlnesc aici.”
Frabato care ştia că nu va putea rămâne neobservat în acest oraş, dădu din cap aprobator spre profesor, zicând:
„Da, sunt cel despre care aţi citit în ziare. Sunteţi într adevăr norocos să mă întâlniţi pentru că, sincer vorbind, prezenţa mea aici e pur întâmplătoare. Nu am avut în intenţie să mă amuz pe seama dvs., dar unele din punctele dvs. de vedere metafizice nu sunt deloc corecte.”
Desigur, domnii au dorit să ştie de ce Frabato ajunsese întâmplător în acest oraş. Acesta le spuse întreaga poveste şi, puţin şocaţi, ei îi promiseră să îl ajute dacă ar fi fost necesar. Fu invitat de fiecare din ei şi pentru că nu avea nici un program stabilit se decise să dedice următoarele trei seri noilor sale cunoştinţe. Una dintre seri trebuia petrecută la un mic festival, la care prietenii şi noile sale cunoştinţe fuseseră invitate. Frabato fu de acord, luând o ca pe o şansă oferită de destin. Chiar găsi mai târziu atât de mult sprijin în acest cerc, încât reuşi să depăşească situaţia sa materială precară.
Întâi, domnii îi puseră multe întrebări despre fenomenul ocult, la care Frabato încercă să răspundă cât se poate de clar. Oricum, el scoase în evidenţă faptul că multe cunoştinţe în acest domeniu pot fi explicate numai practic. În orice caz, ei realizară repede că multe lucruri le vedeau în mod greşit. După două ore, începură să discute problema destinului. Profesorul susţinea că nu există un destin predeterminat şi că omul este arhitectul propriei sale vieţi. Deşi profesorul îşi susţinu punctul de vedere cu argumente plauzibile, Frabato râse zgomotos.
„Profesore”, spuse el, „acela care poate să şi determine propriul destin trebuie să străbată o cale lungă în plan spiritual şi să ajungă la o maturitate certă în dezvoltarea sa spirituală, trebuie să capete un echilibru mental, psihic şi fizic, dacă doreşte să şi ia în stăpânire destinul său. Dacă apreciaţi că aveţi această maturitate şi că vă puteţi determina propriul dvs. destin, eu vă voi oferi o mică demonstraţie despre influenţa destinului asupra omului.”
Se făcu o pauză şl cei trei domni îl priviră pe Frabato fermecaţi. Se putea observa pe chipul profesorului că a fost deranjat, întrucât el fusese întotdeauna liderul grupului şi se simţi întrucâtva lezat. Lui Frabato nu i scăpă aceasta şi de aceea spuse binevoitor:
„Nu doresc să neg că ştiţi multe din punct de vedere teoretic. Aţi citit mult, chiar în limbi străine, aveţi o bibliotecă bogată şi aţi publicat articole’ despre metafizică în diferite reviste străine care au impus numele dvs. Dar în ştiinţa ocultă există o mare diferenţă între teorie şi practică.”
Profesorul fu complet surprins de cunoştinţele lui Frabato despre persoana sa şi, devenind curios, replică:
„Domnule Frabato, dacă ce spuneţi este adevărat, ar trebui să fiu foarte bucuros dacă ne aţi demonstra influenţa destinului.”
Adâncit în gânduri, Frabato privea ţintă înainte. Ochii săi păreau pierduţi în neant şi căpătară un aspect deosebit. Evident nu era concentrat asupra discuţiei sale din acel moment. Aceasta dură foarte puţin, apoi Frabato clipi din ochi ca şi cum s ar fi trezit dintr un somn profund, zâmbi profesorului şi îi spuse:
„În acest răstimp, am privit viitorul dvs. cu ajutorul ochilor minţii. Printr o mică întâmplare vă voi dovedi influenţa destinului. Dacă dvs. reuşiţi să nu ajungeţi în apropiere de turnul oraşului la 12 p.m., în această noapte, demonstraţi că puteţi să vă conduceţi destinul. Să aşteptăm şi să vedem dacă sunteţi destul de puternic pentru a vă opune destinului dvs.”
Chipul profesorului exprima ironie şi aroganţă. El replică: „O să iau otravă şi tot n o să fiu la turn la miezul acestei nopţi.”
Frabato se făcu că nu aude aceste cuvinte şi schimbă subiectul discuţiei. Se reînnoiseră celelalte invitaţii, cu toţii mai băură un pahar de vin şi se despărţiră.
Profesorul G… părăsise restaurantul într o stare neobişnuită. Luă un taxi spre casă. Fiind ce era, cerea mult de la viaţă, locuia într o vilă somptuoasă şi avea o mulţime de servitori. Munca sa de cercetare era unul dintre motivele pentru care era singur, altul fiind acela că nu era foarte interesat de femei. Avea încă, când şi când, afaceri amoroase, dar dorea să fie liber şi nestingherit.
Ajungând acasă, găsi un teanc de corespondenţă, dar răsfoi numai câteva scrisori. Trecu câteva adnotări pe câteva plicuri, dar amână răspunsurile. Nu se putea elibera de proasta dispoziţie care îl copleşise cu puţin înainte de sfârşitul conversaţiei lor. N ar fi admis niciodată că orgoliul său ofensat era cauza acestei stări rele. Ce fel de om era acest Frabato, gândi el, care era capabil să i ofere atâtea detalii despre casa sa, fără ca acesta s o fi vizitat vreodată?
„Acest Frabato nu va avea niciodată dreptate”, îşi zise el, „îi voi dovedi că eu pot să mi conduc destinul. Voi face orice să nu plec de acasă la noapte.”
Se decise să stea în pat toată noaptea, orice s ar întâmpla. Ce satisfacţie ar avea să reuşească, să demonstreze că Frabato greşea. Stima sa ar creşte şi, în afară de aceasta, s ar verifica corectitudinea şi incontestabilitatea concepţiei sale filozofice. Aruncă o privire pe ceas şi văzu că era ora 3 p.m. Aşa se explica faptul că stomacul său era atât de energic revoltat, fiindcă nici nu şi luase prânzul. După ce mancă ceva, voi să se concentreze asupra unui eseu pe care trebuia să l trimită la o revistă străină. Cu toate acestea, nu putu să o facă; ceea ce spusese Frabato îl rodea ca un vierme şi îl făcea să se teamă că Frabato ar putea să aibă dreptate în final.
Era deja 5 p.m. şi gândurile profesorului erau încă dominate de spusele lui Frabato. Pentru a sfârşi cu această tortură psihică, se urcă în pat cu gândul să doarmă până a doua zi dimineaţa. Dar starea sa nu i dădu pace. Se răsuci nervos şi se zvârcoli în pat, în zadar, pentru că nu putea să adoarmă.
Deodată, un servitor bătu la uşă, anunţându l că un grup de binecunoscuţi artişti veniseră să l viziteze şi că aşteptau în hol. Profesorul G… avea prieteni şi printre artişti, fiindcă, în afară de activitatea sa academică, era şi critic de teatru.
Vizitatorii păreau să fi băut câteva pahare de vin înainte de vizită, pentru că toţi erau într o stare de totală bună dispoziţie.
Când servitorul s a întors la ei spunând că profesorul nu se simte bine şi de aceea se culcase mai devreme, ei nu se putură abţine şi năvăliră ca o furtună în camera lui G…
„Ce s a întâmplat cu tine, bătrâne, că te ai urcat în pat la această oră din zi? Nu eşti bolnav şi ai nevoie de o schimbare”, exclamă unul dintre vizitatori. Era unul cunoscut pentru glumele sale, niciodată nu făcea economie de vorbe.
Artiştii vorbiră insistent profesorului, până când reuşiră să l convingă să se dea jos din pat. În timp ce se îmbrăca, vizitatorii săi se instalară confortabil în sufragerie. Astfel că profesorul nu putu să nu sacrifice câteva sticle de vin, întrucât se cunoştea cu acest grup de mulţi ani şi astfel fu obligat să i trateze pe prieteni.
Glumeţul grupului, care era de fapt un bun actor pe marile scene, povesti ultimele noutăţi cu atâta farmec, că îl făcu pe profesor să uite de profeţia lui Frabato.
Actorul îşi termină poveştile şi, îndreptându se către profesor, spuse:
„Dragă prietene, trebuie să vii la teatru cu noi astăzi pentru că este prima seară când se joacă o piesă, în care eu am rolul principal. Fiind critic de teatru nu poţi pierde acest spectacol.” Aproape ameţit de cele două pahare, profesorul acceptă invitaţia prin înclinarea capului. El pregăti ceva pentru o gustare, fapt care încântă nespus pe oaspeţii săi. Veni apoi timpul să plece la teatru cu toţii. Două taxiuri mari au fost chemate să i ducă la teatru, unde profesorul avea o lojă rezervată.
Spectacolul a fost un mare succes. Profesorul şi prietenii săi îl aşteptară pe actorul principal în culise. Când acesta sosi, îl felicitară entuziast, iar profesorul promise să scrie o cronică teatrală foarte bună.
După ce li s au alăturat şi alţi actori, tot grupul plecă la cârciumă să sărbătorească succesul.
Întrucât artiştii aveau un alt spectacol a doua zi, grupul se destramă treptat, în jurul orei 11.30 p.m. Actorul principal îşi luă rămas bun de la profesor în faţa cârciumii, adăugând: „Noapte bună, bătrâne, ia un taxi să ajungi repede acasă!”
Dar cum era sâmbătă noaptea, cluburile erau încă pline şi taxiuri nu se vedeau nicăieri. Profesorul G… Îşi simţea capul greu după atâta băutură şi de aceea decise să meargă pe jos o bucată de drum, pentru a lua o gură de aer proaspăt. Cum strada principală era destul de aglomerată, o luă în jos pe o altă stradă mai liniştită, să scape de agitaţia pe care a avut o toată ziua. Mergea de a lungul străzii complet absorbit de gânduri, în timp ce muzica răzbătea prin ferestrele tavernelor şi cluburilor de noapte. Deodată, lângă cea mai apropiată cârciumă se iscă o zarvă mare. Un număr relativ mare de bărbaţi şi femei formau un grup compact. Din pură curiozitate, profesorul se apropie de ei şi văzu că doi tineri, evident sub influenţa alcoolului, se insultau reciproc şi începură chiar să se lovească. Din nefericire, profesorul interveni, spunându le celor doi tineri să meargă mai bine acasă decât să se bată în stradă. Situaţia se schimbă pe dată, cei doi beţivi oprindu se din luptă. Unul dintre ei începu să l insulte pe profesor, care la rându i, replică în cuvinte grele, după care, cei doi beţivi începură să se apropie încet de el, ameninţător. G… Îi dădu o palmă unuia dintre ei, când acesta încercă să l lovească. Cu aceasta scandalul izbucni: oamenii din jur s au năpustit spre el, cel de al doilea scandalagiu la fel şi începură să strige la profesor.
G… observă că nu are nici cea mai mică şansă, aşa că ieşi repede din mulţime şi plecă de acolo aproape fugind. Beţivul care fusese lovit de profesor, scoţând un cuţit din buzunar, o luă la fugă după el. Gâfâind, G… intră pe o stradă aglomerată sperând să întâlnească vreun poliţist, însă nu avu noroc.
De asemenea, G… era îngrijorat pentru viaţa sa, deoarece scandalagiul se apropia tot mai mult de el. Ajuns la capătul puterilor, profesorul dădu colţul străzii spre turnul oraşului când, deodată, Frabato îi apăru în cale.
„Ajută mă!” strigă profesorul cu ochii însăpimântaţi, „vor să mă omoare!”
Frabato îl trase deoparte, adresându i se calm:
„Opreşte te şi nu ţi fie teamă!” Apoi, liniştit, ieşi în întâmpinarea scandalagiului care venea spre ei. Cu cuţitul încă în mână scandalagiul părea dintr o dată paralizat. Apoi se întoarse şi dispăru la următorul colţ de stradă.
Frabato întorsese lucrurile în favoarea profesorului prin utilizarea unui cuvânt kabalistic. Se îndreptă apoi către profesor, care între timp îşi limpezise mintea, deşi încă mai tremura de spaimă. Bâlbâi ceva şi îi spuse lui Frabato:
„Dacă nu apăreai, acum eram un om mort!”
Frabato îşi îndreptă umerii, şi uitându se la ceas, spuse:
„Dragă profesore, tu încă nu ţi dai seama că nu poţi să ţi conduci destinul, altfel nu ar fi trebuit să fii aici la această oră. Lucrurile s au petrecut aşa cum am prezis eu. Sper că acum eşti convins că cineva nu poate fi dirijorul propriului destin şi nici să ia totul sub control. Vei înţelege acum că înainte de a fi capabil să faci asta trebuie să capeţi aşa numitul „echilibru magic”.
G… realiză înfrângerea şi spuse că îi pare rău că a avut o astfel de comportare, blamându şi propria aroganţă.
Frabato îl conduse pe o stradă aglomerată şi îl invită să bea o cafea sau un ceai pentru a şi calma nervii.
Intrară într un restaurant unde cânta o orchestră de ţigani şi unde Frabato alese o masă liniştită, într un colţ al localului.
Înfăţişarea încrezătoare a lui Frabato îl linişti pe G… şi curând îşi regăsi stăpânirea de sine. Acum dorea să afle detalii şi, în timp ce serveau cafeaua, Frabato îi spuse că el prevăzuse acest eveniment în Akasha. Ar fi fost posibil pentru el să oprească încăierarea înainte de momentul luptei, însă aceasta ar fi fost mai puţin convingător.
„Cât timp ai aşteptat la turn?” întrebă G…
„Aproximativ cinci minute, răspunse Frabato, „pentru că am putut să te urmăresc cu ochii minţii şi să ştiu când vei ajunge acolo.”
Profesorul G… era plin de admiraţie şi uimire şi continuă să i pună multe întrebări lui Frabato, la care acesta putu să răspundă detaliat. În final, cei doi au părăsit restaurantul, promiţându şi unul altuia să se întâlnească din nou la K…, seara următoare şi chemă un taxi să i conducă acasă. Se înserase şi toate pregătirile pentru petrecerea cea mare fuseseră făcute la vila lui K..” proprietarul unei mari fabrici. Un număr mare de prieteni şi cunoştinţe ale lui K…, toţi interesaţi de ştiinţele oculte, se adunaseră mai devreme. Frabato era cunoscut multor oaspeţi din ştirile din ziare şi erau foarte curioşi şi nerăbdători să l cunoască personal.
K… telefonase lui G… În timpul zilei pentru a discuta despre evenimentele din noaptea precedentă. Profesorul fusese scurt la telefon, promiţând să ofere detalii în acea seară. Maşini, unele după altele, aduceau invitaţii la vila lui K… Gazda era foarte bucuroasă întotdeauna să fie centrul unui asemenea eveniment monden. Un grup mixt de industriaşi, scriitori, artişti şi reporteri se strânsese. La ora 7.30, K … ură bun venit oaspeţilor săi, anunţă că domnul Frabato va sosi la ora 8.00 şi îl rugă pe prietenul său G… să expună câte ceva din propria experienţă din noaptea trecută. G… povesti întâmplarea cu lux de amănunte. Această relatare mări considerabil starea de emoţie înainte de sosirea lui Frabato, pentru că mulţi din cei prezenţi aveau de gând să l roage pe Frabato să i sfătuiască în unele probleme personale. Când, în fine, sosirea lui Frabato fu anunţată gazdei, se făcu dintr odată linişte.
K… Îl conduse pe Frabato înăuntru, îl prezentă în câteva cuvinte şi se aşezară la masă pentru a destinde atmosfera. Gazda nu intenţionase să facă economie: la dispoziţia oaspeţilor săi el pusese cele mai alese mâncăruri şi cele mai fine băuturi.
Frabato ocupase locul de onoare, în capul mesei şi folosi această oportunitate pentru a privi neobservat pe fiecare dintre oaspeţi.
Când masa se termină, el îşi făcuse o idee despre cele mai multe dintre gândurile secrete ale fiecăruia, el însă lăsă impresia că nu a fost interesat de nici unul dintre ei.
Acum, când cea mai interesantă parte a serii trebuia să înceapă, K… nu îndrăznea să vorbească. Frabato se hotărî să l salveze, se ridică mulţumind pentru invitaţie, lăudând excelenta ospitalitate şi exprimându şi plăcerea de a remarca că mulţi prieteni ai casei erau interesaţi de ştiinţele oculte.
K… fu plăcut impresionat de aceste aprecieri şi avu curajul să povestească cum îl cunoscuse pe Frabato,
Apoi, aproximativ o jumătate de oră, a trecut în conversaţii banale, iar unora dintre invitaţi deja le era teamă că nu vor putea sa schimbe nici măcar un cuvânt cu Frabato în acea seară. În afară de aceasta, mulţi din ei aşteptaseră un fenomen ocult.
Frabato tocmai comandase o cafea şi, în timp ce amesteca zahărul, începu să vorbească:
„Doamnelor şi domnilor, cei mai mulţi dintre dvs., deja au auzit de oglinzi magice şi globuri de cristal. În afară de aceasta, un iniţiat este capabil să folosească orice lichid ca pe o oglindă magică, chiar dacă aceasta este o ceaşcă de cafea neagră.” O actriţă tocmai voi să pună o întrebare, când Frabato îi făcu semn cu mâna să tacă încă puţin.
„Ştiu că doriţi să mă întrebaţi dacă reprezentaţia de mâine va fi un succes fiindcă veţi juca un rol nou şi la repetiţia generală aţi făcut câteva greşeli.”
Privi în ceaşca sa de cafea foarte concentrat de parcă ar fi citit totul acolo. De fapt, suprafaţa neagră îi facilita o privire în viitor cu ochii minţii.
„Puteţi fi convinsă”, continuă el, „că va fi un mare succes, şi veţi primi multe aplauze.”
Actriţa fu surprinsă vădit şi realizând că Frabato putea să i citească şi cele mai ascunse gânduri, nu fu în stare să mai scoată un cuvânt. În orice caz fu foarte mulţumită de ceea ce auzise.
„Niciunul dintre dvs. nu trebuie să mi spună un cuvânt”, continuă Frabato, „eu vă voi spune fiecăruia ce vă frământă cel mai mult.”
Apoi se adresă foarte serios unui comerciant ce era prezent acolo:
„Pentru dumneavoastră, lucrurile nu stau bine deloc deoarece…
Era adevărat că domnul căruia i se adresase semnase acel contract şi fu şocat de această profeţie. Din nefericire, ceea ce Frabato spusese în acest caz, s a adeverit mai târziu.
După ce trecuse rândul fiecăruia, o tânără era pe cale să mai pună o întrebare, dar Frabato îşi duse degetul arătător la buze, rugând astfel asistenţa să păstreze linişte. Într o clipă toţi făcură o linişte deplină şi l priviră pe Frabato plini de interes.
Acesta din urmă fixa cu privirea un colţ al camerei ca şi când ar fi aflat ceva excepţional acolo. Pentru câteva secunde el păru absent, apoi, respiră adânc şi, întorcându se către K…, spuse:
„Dragă prietene, n a fost cinstit din partea ta să ţi laşi singură sora în camera de sus. l ai spus despre mine astăzi şi ea aşteaptă cu nerăbdare să mi vorbească. N ar fi trebuit să ţi fie jenă să ţi aduci sora alături de noi, boala nu este o ruşine. O văd pe sora ta plângând amarnic.”
Aceste cuvinte, evident, îl surprinseră pe K… foarte mult şi îl puseră în mare încurcătură. El admise că n a vrut ca sora sa suferindă să fie printre musafiri pentru a nu crea situaţii neplăcute. Acesta fusese singurul motiv pentru această decizie şi mărturisi că era destul de afectat, lucru care nu i scăpă lui Frabato.
Cum nici unul dintre cei prezenţi nu a avut de obiectat, a putut merge să şi aducă sora chiar atunci.
Toată lumea fu de acord şi două doamne se oferiră voluntar să o ajute să se îmbrace.
Astfel, K… se duse la sora sa împreună cu cele două doamne şi au găsit o culcată în pat şi cu ochii plini de lacrimi.
Elen, sora lui K…( suferise o hemoragie cerebrală cu o jumătate de an în urmă şi de atunci i au rămas paralizate membrele de pe partea dreaptă pentru totdeauna. Cei mai buni doctori au încercat să o trateze, dar nu s a putut, deşi avea numai douăzeci şi trei de ani.
K… spuse surorii sale ce se întâmplase şi o rugă să petreacă restul serii cu Frabato şi ceilalţi oaspeţi. Amintind starea neajutorată în care se afla, Helen, prima dată, refuză. Dar când doamnele îşi oferiră ajutorul, curiozitatea şi neprevăzutul o convinseră şi acceptă să li se alăture.
Cum ieşi K… din cameră, doamnele începură să o îmbrace. Apoi fu transportată cu un cărucior în camera de jos şi toată lumea o salută cu cordialitate.
Era extrem de încântată când văzu că i s a oferit locul de onoare, alături de Frabato.
Pentru a menţine petrecerea în formă, Frabato începu să povestească şi să comenteze câteva evenimente interesante pe care Ie a experimentat în numeroasele sale călătorii. Oaspeţii ascultau cu atenţie, dar, în sinea lor aşteptau plini de speranţă că vor urma şi alte dovezi ale facultăţilor magice ale maestrului. Frabato nu putu să nu observe aceasta, devreme ce gândurile tuturor acelor oameni erau atât de transparente pentru ochii minţii sale. Fără a lăsa să se vadă, el intrase deja în legătură cu destinul Helenei K… Spiritul său rugă Providenţa Divină să i permită vindecarea acestei femei. Ca de foarte departe, el primi răspunsul: „O poţi ajuta. Vindec o!”
Frabato îşi întrerupse meditaţia. În timp ce toată lumea îl fixa cu privirea, el luă mâinile lui Helen şi o privi timp de câteva secunde. Ea adormi imediat. Se făcu o linişte mormântală în cameră. După aproximativ două minute, Helen începu să respire adânc, pleoapele începură să se zbată convulsiv, ca apoi să se trezească din nou. Frabato încă îi mai ţinea mâinile şi îi spuse calm:
„Eşti iar sănătoasă. Cum te simţi?”
Tânăra femeie privi împrejur, apoi, nehotărâtă, şovăind, îşi ridică, braţul drept şi mişcă degetele. Îşi îndoi şi întinse piciorul drept; nu putu să înţeleagă ce se întâmplase, dar ce fericită era!
„îţi poţi folosi din nou ambele picioare”, spuse Frabato zâmbind. Când ea se ridică, încă nesigură în mişcări, Frabato o susţinu de braţ şi o ajută să facă primul pas. Apoi, ea păşi singură, cu grijă, temându se ca nu cumva să revină la starea anterioară. După ce făcu câţiva metri fără ajutorul cuiva, se convinse de vindecarea sa. Lacrimi de fericire îi licăriră în ochi şi toţi cei prezenţi se repeziră s o felicite pentru vindecarea sa neaşteptată.
În timp ce oaspeţii împărtăşeau bucuria Helenei, Frabato se retrase în tăcere la bar. În acest fel evita laudele şi cuvintele de recunoştinţă, fiindcă nu i plăcea să poarte aură de sfânt.
Cei mai mulţi dintre oaspeţi au privit această vindecare cu cel mai mare respect, în timp ce alţii aveau un sentiment straniu, gândindu se că Frabato avea o astfel de putere asupra sănătăţii şi bolilor oamenilor.
Helen se alătură lui Frabato la bar şi, luându l de braţ, îi spuse:
„Sunt foarte, foarte, foarte fericită. Mi ai redat viaţa şi pentru asta nu ştiu cum să ţi mulţumesc.”
Frabato îi luă mâna şi replică:
„A fost o plăcere pentru mine, însă eu nu am fost decât un instrument. Mulţumirile tale nu trebuie adresate altcuiva decât Providenţei Divine, care a făcut posibilă această vindecare.” Eliberată de greutatea deprimantă a bolii, Helen se amestecă din nou, fericită, printre invitaţi.
Petrecerea atinse punctul său culminant şi evenimentele serii erau aprins comentate în grupuri grupuri. Era trecut de miezul nopţii şi oaspeţii începură să plece unul câte unul.
După ce ultimii invitaţi plecară, numai K…, sora sa, Helen şi Frabato mai rămăseseră. K… Îl invită pe Frabato să stea la ei peste noapte. Acesta acceptă recunoscător această ofertă, pentru că se simţea foarte obosit. Nu trecură decât câteva minute şi micul grup se destramă şi el, iar Frabato se1 retrase în camera pusă la dispoziţie.
Razele soarelui îşi croiră drum prin perdea, luminând cald faţa lui Frabato, trezindu l. El se bucură din plin de toaleta de dimineaţă, apoi se îmbrăcă şi se pregăti să iasă, când cineva bătu la uşa camerei sale. Erau K… şi sora sa, care îi spuneau „bună dimineaţa” şi îl invitau la micul dejun.
Ambii dormiseră foarte puţin din cauza evenimentelor emoţionante din seara precedentă, care îi marcaseră foarte mult. Totuşi, prezenţa lui Frabato i a determinat să se scoale mai devreme.
Se aşezară şi îşi serviră liniştiţi micul dejun, pe care Helen îl pregătise pentru ei.
Deodată, K… se adresă lui Frabato:
„Maestre, am dori să vă facem o propunere. Noi avem o leasă la ţară, într o suburbie, care este momentan goală. Puteţi locui în această casă cât timp doriţi. În afară de asta, am fi foarte bucuroşi dacă am putea profita de sfaturile dumneavoastră amicale, pe viitor.”
După o scurtă meditaţie, Frabato răspunse:
„Mulţumesc foarte mult pentru această propunere şi voi fi bucuros să accept, deoarece camerele de la hotel sunt, Indiscutabil, prea costisitoare. Puteţi conta, de asemenea, pe sfaturile şi ajutorul meu.”
După micul dejun, ei merseră împreună la hotel pentru a lua bagajele lui Frabato şi să le ducă cu un taxi la casa de la tară a lui K…
Casa era complet mobilată şi era situată într un loc retras, încântător. După ce K… şi sora sa se asigurară că Frabato avea tot ce i era necesar, îşi luară rămas bun.
Frabato fu mulţumit de cursul destinului său. Avea acum la dispoziţie o casă în care putea lucra nestingherit. Devenise cunoscut celor mai importanţi oameni din oraş, care, fără îndoială, l ar fi putut ajuta la nevoie. Soarta îi era favorabilă de astă dată.
Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.
