În supraaglomerata sală de lectură a clubului era o agitaţie cumplită. Tensiunea primei părţi a programului generase violente controverse în rândul auditoriului. „Cine este acest Frabato?”. „Faptele sunt evidente!”. Totul este trucaj şi înşelătorie!”.
„Poate cineva să se bazeze pe propriile percepţii?” Pe toţi îi stăpânea confuzia, încântarea şi incertitudinea.
Gongul a sunat sfârşitul pauzei. Rândurile s au completat din nou repede, tumultul s a stins şi cortina s a ridicat atât de încet, pe cât lumina din sală s a pierdut în întuneric.
Un candelabru mare de cristal ilumina scena. În mijloc o masă rotundă acoperită cu un brocart albastru închis. În partea dreaptă a mesei era un scaun, iar în spatele ei, plasate în semicerc, alte zece.
Decorul scenei nu dădea de înţeles că un magician ar fi fost gata să şi înceapă reprezentaţia. Nu era în preajmă niciunul din obiectele care îi ajută de obicei pe aşa zişii magicieni. Intrând pe scenă într un fascicul de lumină, Frabato a salutat publicul cu o uşoară reverenţă.
Deşi fracul îi dădea o notă de certă seriozitate, zâmbetul lui familiar i a eliberat pe toţi de fiorul puternic care i stăpâneşte de obicei pe cei care asistă la experimente magice.
Când aplauzele s au potolit, Frabato s a adresat publicului: „Doamnelor şi domnilor, explicându vă principiile sugestiei şi autosugestiei în prima parte a programului şi demonstrându vă acestea prin experimente, putem trece acum să abordăm altă temă. Magnetismul animal are o covârşitoare importanţă pentru viaţa fiinţelor umane şi, de aceea, n aş vrea să pierd ocazia să vă vorbesc despre aceasta.
Totul în lume este controlat de forţele electrice şi magnetice. Totuşi, capacitatea substanţelor materiale de a acumula şi conduce forţele electrice şi magnetice variază foarte mult. Acest fapt este important în a face magie. Dar nu doresc acum să aprofundam mai mult acest subiect, ci să explicăm esenţa magnetismului şi să i demonstrăm practic existenţa.
Magnetismul animal este singurul element care a atins perfecţiunea în existenţa noastră. El reprezintă forţa vitală şi conţinutul întregii vieţi pe pământ. Acest magnetism vital conectează planeta noastră la zona care înconjoară pământul ca o centură, aşa numita „lume astrală”. De asemenea, el conectează fiinţele umane între ele. Radiaţia fiinţei umane este pur animală şi forţa sa depinde de propria voinţă, de caracter, maturitate mentală, rezultată din starea generală de sănătate. Acest magnetism este puternic îndeosebi la acei oameni care îşi antrenează conştiincios şi sistematic capacităţile spirituale şi sufleteşti, care au învăţat să se autoeduce, să şi conducă propriul destin. Aceşti oameni sunt capabili să şi mărească energia vitală, în consecinţă, să realizeze lucruri extraordinare. De când a fost recunoscută ca forţă obiectivă, magnetismul animal a fost folosit atât în scopuri pozitive, cât şi negative. Zicala: „Ce ai semănat, aceea culegi” este, într un fel, expresia legii karmice şi a justiţiei divine.”
Vindecarea efectelor prin magnetism poate fi cu succes realizată de un magician cu experienţă. Aşa că acord o foarte mare importanţă acestui fenomen.
Aş dori acum să vă arăt, printr un număr de experimente, ce alte capacităţi şi forţe sunt conectate magnetismului animal. În acest scop, aş ruga trei spectatori să vină lângă mine, pe scenă.”
Un murmur se auzea din sală. Apoi, ca să încurajeze publicul, a spus zâmbind: „Nu trebuie să vă fie teamă, nu i se va întâmpla nimănui nici un rău.”
O doamnă drăguţă, blondă a apărut pe scenă ezitând. „Priviţi”, s a adresat Frabato publicului, „oamenii spun adesea că femeile reprezintă sexul slab, dar această doamnă este o dovadă a contrariului pentru toţi bărbaţii aici de faţă.”
Publicul a râs şi, în acelaşi moment, s a urcat pe scenă un tânăr, urmat de o doamnă mai în vârstă.
„Sunt foarte recunoscător pentru ajutorul dumneavoastră”, Ie a spus Frabato persoanelor aflate pe scenă. „Acum v aş ruga să mi daţi pentru scurt timp oricare dintre obiectele personale pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi să le puneţi pe masă aici.”
Doamna blondă a pus pe masă ceasul ei de argint de la mână. Tânărul domn, cu o expresie de generozitate, şi a pus alături portmoneul. După un surâs încurajator al lui Frabato, doamna în vârstă şi a scos de la gât colierul şi l a adăugat celor două obiecte de pe masă.
„Ca o introducere”, a spus Frabato, adresându se din nou publicului, „vă voi arăta un mic experiment psihometric. Vă voi demonstra că fiecare fiinţă umană trăieşte în virtutea semnelor obiectelor cu care corpul intră în contact. Fiecare detaliu al existenţei acestuia va fi relevat cu ochiul meu clarvăzător, foarte precis. Vă voi arăta că am dreptate, folosindu mă de cele trei obiecte puse la dispoziţie.”
Frabato a păşit spre masă, a luat ceasul de argint şi s a plimbat cu paşi rari de câteva ori, adânc absorbit de gânduri. Deodată s a oprit, a pus pe frunte ceasul şi a stat aşa, timp de câteva minute, cu ochii pierduţi în zare. Ca şi cum s ar fi trezit dintr un vis s a adresat apoi posesoarei: ‘
„Păreţi a vă îndoi serios de capacităţile mele, altfel n aţi fi venit aici pe scenă cu ceasul împrumutat de la sora dvs. Faceţi asta destul de des, fără ştirea ei, ea fiind plecată să lucreze la Berlin. Acest ceas este cadou de la o mătuşă decedată în urma unui accident. Moartea mătuşii este motivul pentru care sora dvs. nu mai poartă ceasul”. Faţa doamnei exprima jenă şi ruşine, fapt care a demonstrat cert că Frabato spusese lucruri adevărate.
Deodată, tânărul a încercat să şi ia de pe masă portmoneul. Totuşi, Frabato a fost mai iute decât el, i l a luat şi l a cântărit în mână, zicând:
„Nu păreţi să aveţi o conştiinţă curată, domnule. Voi verifica îndată ce se ascunde în spatele acestui obiect.”
După ce a privit cu foarte mare atenţie portmoneul, timp de câteva secunde, el a continuat: „Sunteţi atât de tânăr şi cu toate acestea aţi dezamăgit deja două fete. Fata din fotografia aflată în portmoneu v a îndrăgit fiindcă i aţi clădit visuri în care ea a crezut cu adevărat. Cu toate acestea mai văd o scrisoare de dragoste de la o altă fată, pe care aţi întâlnit o recent la o reuniune şi v a trezit interesul cu cochetăriile ei. Chestiunile personale nu mă privesc, dar vă pot asigura că nu veţi fi fericit cu amândouă în acelaşi timp.”
Tânărul devenise foarte jenat când s a văzut astfel descoperit şi a replicat, întrucâtva temător:
„Nu mi ar place să trăiesc în preajma dumneavoastră, pentru că nu mi ar fi în siguranţă nici gândurile cele mai intime, nici secretele.”
Frabato a pus portmoneul pe masă şi a luat colierul, lăsându l să i alunece printre degete, ca pentru o cercetare atentă.
„Aş putea scrie un roman întreg despre colierul dvs.”, a spus el, adresându se doamnei în vârstă, „pentru că a trecut prin vremuri grele. Primii lui posesori au fost nişte aristocraţi foarte bogaţi din Franţa, care mai târziu au fost ghilotinaţi în timpul unei revoluţii. Colierul acesta a adus tuturor celor care l au avut mult ghinion. După ce soţul dvs. a fost ucis în primul război mondial, aţi fost nevoită, pentru o bună bucată de vreme să trăiţi dintr o pensie mică. Lanţul a fost amanetat, de două ori, dar de fiecare dată l aţi luat înapoi.”
Frabato a tăcut în acest moment, fiindcă femeia izbucnise în lacrimi. Publicul amuţise de emoţie. Frabato a pus colierul înapoi pe masă şi s a adresat din nou sălii:
„Doamnelor şi domnilor, aşa cum v am demonstrat până acum, fiecare obiect îşi are istoria lui. Mai mult decât atât, aţi putut să vă convingeţi de varietatea posibilităţilor pe care le am, folosindu mă de clarviziune.”
Publicul a izbucnit în aplauze puternice, eliberându se de tensiunea care l marcase până atunci. Când liniştea s a reinstalat, Frabato a continuat: „Aş vrea acum să rog cele trei persoane participante la experiment să părăsească sala, însoţite de doi observatori neutri.”
Un domn cu ochelari şi o doamnă în rochie de culoare închisă s au oferit imediat s o facă şi au părăsit toţi cinci sala.
„Pentru a vă demonstra efectele magnetismului bazat pe puterea voinţei, voi încărca aceste obiecte cu efecte reale care vor fi evidente de îndată ce vor fi atinse.”
Un domn din mijlocul sălii a propus ca cel ce va atinge ceasul de argint să izbucnească într un hohot de râs. Frabato a aprobat. Şi a doua propunere a fost unanim acceptată, ca portmoneul să provoace un plâns în hohote.
Numai asupra propunerii pentru colier nu se putea decide.
O doamnă din primul rând a propus: „Deoarece acest colier, de când există, a adus numai ghinion atâtor oameni, propun să faceţi în aşa fel încât să fie aruncat cu dezgust de prima persoană care îl va atinge.”
Aplauze prelungi au făcut inutilă o altă propunere. Acum, Frabato a pus cele trei obiecte pe masă, la o distanţă considerabilă unul de celălalt. Apoi a stăruit asupra fiecăruia dintre ele timp de câteva momente, într o concentrare deplină; a făcut câteva gesturi cu mâna dreaptă şi s a adresat publicului din nou:
„Doamnelor şi domnilor, eu sunt gata. Ca nimeni să nu poată spune că am lucrat prin hipnoză, voi pleca chiar acum la bufet. Două persoane să mă conducă afară şi să se întoarcă împreună cu persoanele testate, rugându le să şi ia lucrurile înapoi. Voi reveni pe scenă în zece minute.”
Frabato a părăsit sala condus de doi domni care, imediat după aceea, s au întors cu cele trei persoane şi cu cei care le au însoţit. Ezitând întrucâtva, femeia blondă, tânărul şi doamna în vârstă s au apropiat de masă, în timp ce în rândurile publicului aşteptarea crea tensiune.
Au fost informaţi de domnii însoţitori că îşi pot lua obiectele înapoi şi să se întoarcă la locurile lor.
Blonda a .reacţionat grăbit. Cu o mişcare rapidă, a apucat ceasul, iar în momentul următor a izbucnit într uri hohot de râs de care s a molipsit întreaga sală.
În timp ce ea pleca spre locul său, ceilalţi doi stăteau acolo, ezitând, puţin surprinşi, dar tânărul a întins mâna după portmoneul lui. Nici nu şi l a pus bine în buzunar că a şi început să plângă, scuturat de hohote, cu capul ascuns în palme.
În câteva clipe şi a revenit şi a părăsit scena în aplauze.
După tot ce văzuse, doamna în vârstă stătea înaintea colierului său, vizibil intimidată. În cele din urmă s a întins după el, dar, atingându l, l a aruncat în colţul scenei. A primit înapoi colierul din mâinile unui domn amabil şi, fiindcă era surprinsă de propria reacţie, publicul a încurajat o,
Chiar în momentul în care au plecat cu toţii de pe scenă, uşa de la sală s a deschis şi Frabato a reapărut, salutând entuziast publicul. S a urcat pe scenă cu paşi elastici şi a spus zâmbitor:
„Sunteţi bine dispuşi. Văd că v a plăcut spectacolul. Acum rog zece persoane, care au probleme cu sănătatea, într un fel sau altul, să urce pe scenă.”
Un număr mare de spectatori s au grăbit să urce. Locurile din spatele scenei s au ocupat repede şi mulţi au fost nevoiţi să se întoarcă.
Frabato a trecut de la unul la altul, oprindu se asupra fiecăruia în parte câteva secunde şi vorbind despre suferinţa fiecăruia, folosind cu aproximaţie terminologia medicală. Feţele oamenilor exprimau surprindere datorită diagnosticării corecte şi rapide. Apoi, s a adresat oamenilor de pe scenă.
„Dragi vizitatori, văd pe feţele dvs. că aveţi mare încredere în mine şi că aşteptaţi de la mine un tratament complet şi o vindecare rapidă. Cu ajutorul sugestiei voi încerca să vă ajut pe fiecare cât se poate. Deşi cazurilor severe nu le pot oferi o vindecare completă dintr o dată, tuturor vă garantez o ameliorare certă. Rămâneţi aşezaţi, fiţi cât mai calmi, într o poziţie cât mai relaxată.”
După ce a rugat publicul din sală să fie liniştit, s a aşezat şi el pe un scaun în aşa fel încât să poată vedea bine pe fiecare. A închis ochii şi, după câteva secunde, părea complet paralizat. După aproape un minut, a redeschis ochii, a sărit de pe scaun şi a întrebat pe fiecare dintre pacienţi cum se simte.
„Excelent!” „Minunat!” „Ce uşurare!” erau exclamaţiile lor. Feţele pacienţilor se înveseliseră sub influenţa vitalităţii crescute şi fiecare îşi exprima mulţumirile înainte de a părăsi scena.
„Acesta este sfârşitul spectacolului de astăzi”, a anunţat Frabato, „totuşi, n aş vrea să omit a vă invita pe toţi la spectacolul viitor, care va avea loc poimâine. Noapte bună, tuturor!”
Însoţit de aplauze, a dispărut în spatele scenei. La scurt timp a lăsat auditoriul în culise şi a luat un taxi până la hotel.
A ajuns, a comandat o băutură răcoritoare, a lăsat vorbă că dorea să fie trezit a doua zi dimineaţă şi s a încuiat în cameră.
Abia terminase meditaţia pe care o făcea în fiecare zi înainte de culcare, când cineva bătu în uşă. Băiatul de serviciu s a scuzat pentru o aşa vizită târzie şi l a informat că un domn îl aşteaptă în hol să i vorbească.
Gânditor, Frabato a cercetat cu atenţie ciudata carte de vizită trimisă de persoana respectivă. Avea un cerc mare în mijloc, în care era un alt cerc mai mic, iar în interiorul lui un triunghi cu o cruce.
În stânga şi în dreapta cercului erau doi dragoni, iar pe spatele cărţii de vizită era scris doar „Hermes”, totul imprimat cu auriu.
S a gândit puţin, apoi Frabato a cerut ca vizitatorul nocturn să fie poftit în camera sa. După câteva clipe, el a salutat un domn cu tâmplele albite, cu o expresie de nobleţe în ţinută…
Era foarte târziu când vizitatorul a plecat. Faţa sa avea o mină răvăşită, semn că trăise o experienţă extraordinară.
Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune.
