Filip Cloverie gheograful şi pe Dachia scriind-o, zice: “Dachia pe dencolo de Dunăre să hotăraşte cu musii (adecăte cu sârbii, iproci). Dachii însă, zice, neam schitic iaste, crud, vrăjmaş, şi varvar, iară ţara acéia Dachia, despre miazănoapte să hotăraşte, zice (pănă la un loc va să zică), cu munţii Carpatii şi cu apa Prutului (adecăte despre Ţara Leşască să cotéşte); de cătră răsărit, iară zice, cu Prutul să hotăraşte şi cu Dunărea.” Ci aici acest gheograf să véde că foarte greşaşte, pentru că câtvaşi scurtează den cât au ţinut şi ei atunci, de vréme ce nu pănă în Prut, şi pănă astăzi să văd ţinuturile, ci pănă în… Nipru, cum mai sus s-au semnat dintru a lui Bonfinie istorie: că între Nipru, care dă în Marea Neagră, să cuprindea ghetii, iproci. Ci mai bine iaste şi mai cu socoteală, să se zică, că de cătră răsărit să hotăraşte cu Niprul…, adecăte despre Vozia şi despre Crâm. Iar de au greşit Cloverie şi de aceasta ca şi de altele multe, nu iaste a ne minuna, nici atât a huli, căci şi de aceasta arătat-am pricina mai sus, din ce vine; adecăte, că aceştea scriitori, carii scriu mai toate şi de toată lumea, câtă pănă astăzi cunoscută iaste, n-au umblat să vază ei însăşi, céle de care scriu, care nici nu putinţă iaste cuivaşi în lume să poată umbla toată lumea, şi toate aşa pe amăruntul
să le poată vedea şi şti, cât nici într-una, nici să greşască, nici să scază. Ci dar aceştea mai multe auzindu-le de la alţii ce umblă, unii într-o parte, alţii într-alta, unii cu neguţătorii, alţii ca să vază numai lumea, întreabă şi scriu ale lumii lucrurile, oraşele, apele, munţii, neamurile, obiceaiurile lor, legile, roada acelor pământuri ce dau, ce lucruri să află întrînsele, ce nu să află şi ca acéstea de toate. Décii ca acélea de la unii într-un chip, de la alţii într-alt chip, dupre părerile oamenilor, cum sunt înţelegându-le şi luundu-le, lui încă ce-i iaste părérea că ar fi mai adevărul, zice şi scrie.
Deci, care iaste bine şi direaptă, pe ia stă aşa nemişcată, iar care greşită şi smintită iaste, trebuie cei ce mai bine vor şti, de acel lucru să îndreptéze şi să direagă. Însă de către amiazăzi Dachia să hotăraşte cu Dunărea, şi de cătră apus, zice Filip, cu apa ce să chiamă Patisul, întru care hotară, cuprindu-să astăzi, zice, partea a Ţării Ungureşti, mai sus zisa şi Ardealul şi Valahia (adecăte ţara aceasta) şi Moldova. Însă vlahii, aceşti gheografi şi mai toţi istoricii câţi scriu de aceste ţări, zicea şi Moldovei şi ceştiia; apoi o împarte în doao, una de sus; alta de jos, îi zic. Le zic şi: mai mare şi mai mică; cea de sus, adecăte şi mai mare, Moldova; cea de jos şi mai mică, ţara această Muntenească numeind, cum îi zic mai mulţi aşa; că Rumânească numai lăcuitorii ei o chiamă, şi doar unii den ardeleni ăiî rumâni, pentru că şi aceia şi ceştea numai când să întreabă, ce iaste? Ei răspund: rumâni; iar moldovénii să osebesc de să răspund: moldovani, săvai că şi ei sunt de un neam şi de un rod cu ceştea, cum mai nainte mai pre larg vom arăta cu mărturiile multora.
