Acesta-i un cântec pe care de mult
Am vrut sã vi-l cânt dumneavostrã.
Natura-l repetã cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult
Cu nasul lipit de fereastrã.
Ca vechiul ceasornic cu muzicã, port
Cântare latentã în mine.
Se pune-n miºcare un tainic resort
ªi-mi cântã romanþa trecutului mort
În freamãte lungi de suspine.
Cu crengile ude ºi fãrã veºmânt
Salcâmii la poartã se-ndoaie.
Pe stradã se plimbã iernaticul vânt
ªi fluierã-n tactul aceluiaºi cânt
ªi plânge cu lacrimi de ploaie.
În casã tac toate. Un singur covor
Atacã, pe nas, uvertura.
ªi cãrþile toate-l urmeazã în cor,
Începe sã cânte întregul decor, —
Ceasornicul bate mãsura.
ªi-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:
Dulapul cu-o aripã frântã,
ªi patul, ºi soba, ºi scaunul rupt,
ªi vechile cadre cu flori dedesubt
Se uitã la mine ºi cântã.
Ca undele mãrii izbite de dig
Pereþii-mprejur fredoneazã…
ªi numai o muscã surprinsã de frig
Pe masã, alãturi de-un rest de covrig,
Cu labele-n sus, hiberneazã.
