“- Iar te-ai cufundat īn stele
Si īn nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita īncalte
Sufletul vietii mele.
Īn zadar rāuri īn soare
Gramadesti-n a ta gāndire
Si cāmpiile Asire
Si īntunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer vārful lor mare
Nu cata īn departare
Fericirea ta, iubite !”
Astfel zise mititica,
Dulce netezāndu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am rās, n-am zis nimica.
– ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plāng īn vale,
Stānca sta sa se pravale
Īn prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Lānga bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea īn foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dānsul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie –
S-apoi cine treaba are?
Cānd prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gāt.
Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucānd spre sat īn vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n īntunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?”
Īnc-o gura – si dispare…
Ca un stālp eu stau īn luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !
……………………………………..
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare- albastra ! floare-albastra !…
Totusi este trist īn lume !
*
Selectie de: Oana Sacalus, 10 ani
Scoala Nr. 10, Focsani, Romania
