Un vis tulburator, cumplit,
M-a fermecat si m-a-ngrozit.
Mai vad frânturi din visul meu
Iar inima-mi se zbate greu.
Parca-o gradina se facea…
Voios, dam sa ma plimb prin ea.
Privit de flori, simteam în zi
Nestavilite bucurii.
Si pasari ciripeau în cor
Senine cîntece de dor –
Si-un soare rosu, auriu
Smaltase flori în licar viu.
Mireasma ierbii sui-n vânt,
Vazduhu-adie lin si blând.
E totul zâmbitor si pur
În frumusetea dimprejur.
In câmp de flori, în fata mea
Un put de marmura albea
Clatind un alb vesmânt, aici
O mândra fata se ivi.
Un dulce chip, un chip de rai,
Cu ochii blânzi, cu par balai;
Iar chipul ei mi s-a parut
Strain – si totusi cunoscut.
Spala copila mea de zor
Si-un cântec îngâna usor:
“Curgi, tu apa, curgi din plin,
Spala-mi pânza cea de in !”
Ma îndreptai încet spre ea
Soptind: “Ia spune-mi, fata mea,
Tu, mândra cum o alta nu-i:
Acest vesmânt o fi al cui ?”
“Fii gata ! Ast vesmânt de tort
Va fi camasa ta de mort !”
Abia vorbise fata – si
Ca spuma totul se topi.
De vraja visului rapit,
În codru des m-am pomenit.
Copacii sa-naltau spre cer;
Stateam îngândurat, stingher…
Auzi ! Din funduri de paduri,
Ce sunet surd, ca de securi !
Zoresc prin crâng, razbat piezis,
Si iata-ma-ntr-un luminis.
În verde crâng, în fata mea,
Un vechi stejar se înalta –
Si iata ! Mândra, iar si iar,
Cioplea în trunchiul de stejar.
Cu barda-n trunchi tot dând si dând
Îngâna fata mea un cânt:
“Toporasule-topor,
F~a un scrin încapator !”
Si iar ma-apropiai de ea
Soptind: “Ia spune-mi, fata mea,
Copila mândra ca-n povesti:
Tu scrinul cui îl mesteresti ?”
Rosti grabita: “E târziu !
Fac pentru tine un siciu !”
Abia vorbise fata – si
Ca spuma toiul se topi…
Si se facea apoi ca sunt
Pe un pustiu, pustiu pamânt
Si nu stiu cum s-a întâmplat
Ca stam acolo-nfiorat…
Când tocmai dam sa ma desprind,
Vad parca-o dunga-n zari albind.
Ma-ndrept spre ea, ma-ndrept gragit –
Si iata ! Chipul ei vrajit.
Cât poti vedea, sta dalba ea,
Sapând adânc cu o cazma.
Nu cutezam spre ea sa cat:
Frumoasa – dar m-nfiorat.
Sapând adânc, sapând de zor,
Un cânt ciudat îngâna-usor:
“Sapa, sapa cu tais,
Groapa-n lat si în lungis !”
Ma îndreptai încet sprea ea
Soptindu-i: “Spune-mi, fata mea,
Copila minunata, zi:
Cu-aceasta groapa ce-o fi ?”
Rosti grabita: “Fii barbat !
O groapa rece ti-am sapat !”
Abia vorbise fata – si
Deodata groapa se largi,
Si când zaresc al gropii fund,
Simt reci fiori cum ma cuprind,
În bezna de mormânt deschis
Ma prabusesc – si sar din vis.
Cules de Emanuela Boros
