ZOE, PRISTANDA
PRISTANDA
(dupã ce s-a asigurat cã Tipãtescu s-a depãrtat, coboarã degrab’)
Coanã Joiþico!
ZOE
(tresãrind)
Ai! Ghiþã! Iar m-ai speriat… Ce e? Ce vrei? Du-te! Lasã-mã-n pace!
PRISTANDA
Sãrut mâna, coanã Joiþico, nu vã supãraþi. (foarte cu biniºorul.) Este cineva,… cineva, pe care-l ºtiþi d-voastrã bine,… aºteaptã aici… ar voi sã vã vorbeascã… dar numai d-voastrã… De-aia eu l-am trimis pe conul Fãnicã la telegraf, pentru ca sã rãmâneþi d-voastrã singurã… Am minþit… nu-i adevãrat cã-l cheamã miniºtrii. ªtiu cã o sã mã ocãrascã, o sã mã batã cã l-am trimis la cai verzi pe pãreþi, dar lasã sã mã ocãrascã… sã mã batã… Nu e mai-marele meu? Nu e stãpânul meu, de la care mãnânc pâne eu ºi unsprece suflete? L-am minþit, dar pentru bine d-voastrã, coanã Joiþico… Îl primiþi?… Da?
ZOE
(care a stat pe gânduri ºi n-a ascultat tirada lui Pristanda)
Pe cine sã primesc?
PRISTANDA
Pe cine – pe cine?… Pe d. Nae Caþavencu…
ZOE
(sãrind din loc)
Pe Caþavencu? E aici? Unde e, Ghiþã? Sã vie acu, numaidecât: mergi, adu-l iute. (e în culmea nerãbdãrii.)
PRISTANDA
Ascult! (merge în fund la stânga ºi aduce pe Caþavencu.) Poftim stimabile, poftim. (îl introduce ºi iese repede.)
