Ea-ºi pune voalul cu miºcãri discrete.
El stã cuprins de-o presimþire gravã.
Cerºindu-i mut o clipã de zãbavã.
Sãrutã braþul zâmbitoarei fete.
— Sunt trist, Manon: mi-e inima bolnavã…
Atât ºopti, cu faþa la perete,
Cãci se temea acum sã nu-l îmbete
Ameþitoarea ochilor otravã.
ªi ea s-a dus… În clipa asta mare
I-a aruncat din prag o sãrutare
ªi n-a-nþeles durerea-i fãrã nume…
O, tu cea mai nebunã dintre toate,
Manon, Manon! de ce-ai lãsat pe lume
Atâtea zeci de mii de strãnepoate!…