Cad din cer mãrgãritare
Pe oraºul adormit…
Plopii, umbre solitare
În vãzduhul neclintit,
Visãtori ca amorezii
Stau de veghe la fereastrã,
ªi pe marmura zãpezii
Culcã umbra lor albastrã.
Iarna!… Iarna tristã-mbracã
Streºinile somnoroase,
Pune vãl de promoroacã
Peste pomi ºi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare —
Umple noaptea de fantasme
Neclintite ºi bizare.
Din ogeagul de cãrbune
Face albã colonadã
ªi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zãpadã,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmurã aninã, —
O ghirlandã de buchete
Care tremurã-n luminã.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouã fãrã sã le scuturi,
Ici, risipã de petale,
Colo, roi uºor de fluturi…
*
ªi din valul de zãpadã,
Ca o mutã arãtare
Legãnându-se pe stradã,
Un drumeþ ciudat rãsare…
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mãtãnii.
Câte-odatã stã s-asculte
Clopoþeii de la sãnii.
Alteori uimit tresare,
Dã din mâini ºoptind grãbit —
Parcã spune-o tainã mare
Unui soþ închipuit…
Ca o umbrã din poveste
Se strecoarã-ncet, ºi iar
Stã deodatã fãrã veste
Rezemat de-un felinar.
Faþa lui se lãmureºte, —
Pare-nduioºat acum…
Visãtor ºi lung priveºte
Casele de peste drum:
Poartã micã… pomi în floare…
O fereastrã luminatã…
Streºini albe de ninsoare…
Toate-i par ca altãdatã!
ªi pãreri de rãu trecute
Cad pe inima-i truditã,
Ca un stol de pãsãri mute
Pe-o grãdinã pãrãsitã:
,,Bulgãraº de gheaþã rece,
Iarna vine, vara trece
ªi n-am cu cine-mi petrece…
Bulgãraº topit în foc,
Dacã n-am avut noroc!
Dacã n-am avut noroc…”
Glasul, înecat, se curmã.
Omul, ºovãind în stradã,
Pleacã iar, lãsând în urmã
Pete negre pe zãpadã.
***
