Peste fagi cu vârfuri sure
A cãzut amurgul rece.
Înserarea mutã trece
Furiºatã prin pãdure.
Spre apus abia s-aratã
Printre crengi, întunecatã,
O vãpaie de rubin…
Din frunziºurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de pãsãrele…
Reci ºi palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.
*
ªi deodatã, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Depãrtat ºi monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revãrsate peste maluri…
Creºte-n luncã, mai aproape,
Umple vãile vecine
De rãsunet mare…
Vine!…
Fulger negru… trãsnet lung
Dus pe aripi de furtunã,
Zguduind pãmântul tunã,
Zãrile de-abia-i ajung…
Parcã zboarã,
Parcã-noatã.
Scuipã foc, înghite drum,
ªi-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pãdurea toatã…
A trecut…
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierãrie
Se destramã în tãcere…
Scade-n depãrtare…
Piere…
*
Iar în urmã-i, din tufiºuri,
De prin tainice-ascunziºuri,
Se ivesc pe jumãtate
Pãsãrele ciufulite,
Alarmate
ªi-ngrozite:
Cine-i?… Ce-i?… Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze ºi pitulici.
Doar un pui de piþigoi,
Într-un vârf de fag pitic,
Stã cu penele vulvoi
ªi fãcând pe supãratul:
— Ce sã fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul…
