Păunul
Se ploconea, răsăritean şi moale,
Mălai din mîna ta să ciugulească.
Albastru pîlpîia şi cald, în poale,
Ca pînzele alcoolului din ceaşcă.
Pe butură, nebunul tău cu scufă
Ochi inegali grozav de trişti rotea,
Şi mîna ţi-a sucit, cum storci o rufă,
Şi-a rupt şi gîtul păsării, care bătea.
***
Paralel romantic
Numisem nunţii noastre-un burg,
Slăvit cu ape-abia de curg,
Ca un dulău trîntit pe-o labă –
Vechi burg de-amurg, în ţara şvabă.
Scări, unghiuri, porţi! În prag de uşe,
O, troli domoli, o, troli cu guşe,
La ce vărsări, ca de venin,
Vis crud striviţi şi gînd cretin!
Stîngi cuburi şubrede, intrate,
De case roşii, zaharate;
Verzi investiri, prin cîte-un gang,
Sub ceasuri largi – balang, balang!
***
Riga Crypto şi lapona Enigel
Baladă
– Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul-mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Multîndărătnic menestrel,
Un cîntec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
– Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar cîntecul tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
– Zi-l, menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l stins, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
*
Des cercetat de pădureţi
În pat de rîu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bîrfeau bureţii
De-o vrăjitoare mînătarcă,
De la fîntîna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau, să-l ocărască,
Sterp îl făceau, şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcînd verdeaţă,
Cînd lîngă sîn un rigă spîn
Cu eunucul lui bătrîn
Veni s-o-îmbie cu dulceaţă:
– Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi;
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
Rigă spîn, de la sîn,
Mulţumesc dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
– Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
– Te-aş culege, rigă blînd?
Zorile încep să joace,
Şi eşti umed şi plăpînd,
Teamă mi-e, te frîng curînd,
Lasă. – Aşteaptă de te coace.
– Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar, vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
– Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump, cu margini verzi,
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fîntînă-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpînă,
Ce zace-n sufletul-fîntînă.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vînt şi umbră iar o umflă?
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Zvîrlit în sus, ca un inel.
– Plîngi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă,
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi să treacă?
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adînc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte,
Ascunsa-i inimă plesneşte;
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fîntînă
Decît la om, fiară bătrînă,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gîndul, cu otravă –
Ca la nebunul rigă Crypto,
Cu focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască;
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
***
Oul dogmatic
Dogma: Şi Duhul Sfînt se purta deasupra apelor
E dat acestui trist norod
Şi oul sterp, ca de mîncare,
Dar viul ou, la vîrf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!
Cum lumea veche în cleştar,
Înoată în subţire var
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.
Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atît de galeş, de închis,
Ca trupul drag surpat în vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pămînturilor n-a ajuns,
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.
*
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfînt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolţi pe Sfîntul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou-simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.
Nu oul roşu.
Om fără saţ şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau, plocon, acum de Paşte;
Îl urcă-n soare şi cunoaşte!
*
Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar,
Ce singur scrie cînd să moară
Şi ou, şi lume. Te-nfioară
De ceasul galben, necesar?
A morţii frunte-acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma-dogma.
*
Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el.
Şi nici la cloşcă să nu-l pui!
Îl lasă-n pacea întîie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfînt – doar nunta, începutul.
Ajunul Paştilor, 1925
***
Ritmuri pentru nunţile necesare
Cînd planuri sună a cădere
Şi găzduieşti la rea putere
La neagra Damă Miriam
În bande încinsă, de dinam.
Capăt al osiei lumii!
Ceas alb, concis al minunii,
Sună-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!
An al Geei, închisoare,
Ocoleşte roatele interioare:
Roata Venerii
Inimii
Roata capului
Mercur
În topire, de azur,
Roata Soarelui
Marelui.
I
Înspre tronul moalei Vineri
Brusc, ca toţi amanţii tineri,
Am vibrat
Înflăcărat:
Vaporoasă
Rituală
O frumoasă
Masă
Scoală!
În brăţară tu fă-mi loc
Ca să joc, ca să joc,
Danţul buf
Cu reverenţe
Ori mecanice cadenţe.
Ah, ingrată,
Energie degradată,
Brută ce desfaci pripită
Grupul simplu din orbită,
Veneră,
Inimă
În undire minimă:
Aphelic (a)
Perihelic (b)
Conjunctiv (dodo)
Oponent (adio!)
II
Paj al Venerii,
Oral
Papagal!
În cristalul tău negat
Spre acel fumegat
Fra Mercur
De pur augur,
Peste îngeri, şerpi şi rai
Sună vechi:
I-ro-la-hai,
Mercur, astră aurită,
Ce peri doi împodobită
Lungi
Cu pungi
Pe boamba mare,
Oarbă, de cercetătoare,
O, Mercur,
Frate pur
Conceput din viu mister
Şi Fecioara Lucifer,
Înclinat pe ape caste
În sfruntări iconoclaste,
Cap clădit
Din val oprit
Sus, pe Veacul împietrit,
O, select
Intelect
Nunta n-am sărbătorit?
III
Uite, ia a treia cheie,
Vîr-o în broasca – Astartee! –
Şi întoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porţile ce ard,
Că intrăm
Să ospătăm
În cămara Soarelui
Marelui
Nun şi stea,
Abur verde să ne dea,
Din căldări de mări lactee,
La surpări de curcubee,
– În Firida ce scînteie
eteree.
***
Paznicii
Înaltă conexiune,
Gardă eficace nunţilor,
Drum şi Carte:
Pentru sumbrul rac al lui Marte,
Pentru Jup
– Acel Trup –
Saturn centurat în aparte,
Uran ca un tiv,
Neptun aditiv;
Cădelniţare în cor a nunţilor,
Din zece Lune, în rampă,
O foarte cerească şi amplă
Mătanie a Frunţilor!
Salut de pe scară de noapte,
La sceptrul seral,
De trei ori spiral:
Al lumii rîu static de lapte;
Plecăciune joasă,
La faţa păroasă,
Suptă, care ajună
Apusă-n cărbunii din lună;
Mătanie adîncă,
Îndoită încă
Norului violaceu,
Fumat lung, de soare,
La ziua-n revărsare,
Cînd pipăie sufletul meu.
***
Înfăţişare
“Lol ’tis a gala night.”
Edgar Poe
Pudrează rîul tragic în oglindă,
Cu de-amăruntul, cristalin, de bal;
Săltate-n coc, volutele să prindă
Perucii de argint – un encefal.
La balul liniştit, de mare gală,
De vrei să placi frumosului tău Domn:
Treaz, poleieşte-ţi masca facială
Şi dinţii înverziţi de duh de somn;
Luminile odăilor le stinge!
Să-nceapă marea pară de opal,
Cînd îngheţat, din iarna care ninge
În creştet, ca-ntr-un parc, pe encefal.
– Fii Domnului statură luminoasă,
Cu gîndul – sprinten fulger viitor!
Să-ţi fie braţul spadă bătăioasă
Şi ochiul: disc lunar lunecător.
***
Falduri
Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o, cristal!
Sub mături, fluturi şi urîturi
Mort – chipul meu, pe crengi de gîturi.
Un glas din ceruri, cere: – Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?
Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:
– Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;
Student stufos, Bostonian,
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!
(De şase ori, în ape grele
Sting fier aprins, pînă-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)
Piei chip! Rămîi, cortină spartă,
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mîini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:
Valuri frînte, gemene,
Ruptură de cremene.
Ce gînd tîrziu mă suflă-acu?
Să vîntur nopţi “Bu-hu-hu”
Ca la cîntec, altădată?
Se toarce vorba, închegată,
Cutia încet se-ncuie-n piept
În scrisul apei caut drept.
***
Uvedenrode
La rîpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode !
Suprasexuale
Supramuzicale ;
Gasteropozi !
Mult limpezi rapsozi,
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă :
Uvedenrode
Peste mode şi timp
Olimp !
Ceas în cristalin
Lîngă fecioara Geraldine !
Dantelele sale
Ca floarea de zale,
Prin braţele ei
Gheţari de idei,
La soarele sfînt,
Egal – acest cînt :
Ordonată spiră,
Sunet
Fruct de liră,
Capăt paralogic,
Leagăn mitologic,
Din şetrele mari
Apari :
O cal de val
Peste cavală
Ca varul deasupra-n spirală !
Încorporată poftă,
Uite o fată :
Lunecă o dată,
Lunecă de două
Ori, pînă la nouă,
Pînă o-nfăşori
În fiori uşori,
Pînă-o torci în zale
Gasteropodale ;
Pînă cînd, în lente
Antene atente
O cobori :
Pendular de-ncet,
Inutil pachet,
Sub timp,
Sub mode
În Uvedenrode.
