| Căldura era nesuferită. Nopţile erau mai greu de trecut decât zilele, fiindcă nu se putea dormi. Cu toată grija ce punea Aglaia în ţinerea casei, zăpuşeala era nesuferită.Matei, deprins acum cu mersul trebilor, luase mai tot din mâna lui Eftimiu. Baciul Micu redobândise încrederea de mainainte, şi în toate serile venea la curte de lua ordinele stăpânului său. Din cauza asta, Eftimiu şi mai cu seamă nevastă-sa nu-l puteau suferi. El spunea lucrurile cum erau, pe când dl Nae le spunea cum îi venea la socoteală. Astfel, ceasurile de muncă, la arie, nu începeau niciodată ca la lumea cealaltă. Zadarnic istorisea baciul:— Soarele era sus, coane, când s-au luat de treabă. Dl Nae vine la arie târziu, neamţu aşijderea, iar lumea stă şi bea tutun, că dacă nu umblă damfu…Matei hotărî să se culce într-o noapte la arman. După ce prânzi, îşi luă o pernă şi o manta de drum şi se duse de se culcă pe vârful şirei de paie, cu faţa către cer şi cu baciul Micu la picioare.— Ce făceau oile, Micule? — Ce să facă, coane, dormeau. — Dar Floarea? — Da’ cine-o vede!… Ia, doar când îmi spală câte-o cămaşe. — Te spală cam des, Micule, după vorba cucoanei Aglae. — Unde se pomeneşte, coane! Dacă te-i potrivi matale la gura coanei Aglae, e vai de noi.— Vorbeşte lumea. Ai să-ţi găseşti beleaua cu Stângă. — D-apoi nea Stângă, ştie el. — Bine… Eu atâta-ţi spui: să-ţi cauţi de treabă. Cine-a rămas la oi?— A rămas Ion şi cu Panţu. — Cine-i Panţu ăsta?— E dintr-un sat cu mine, coane. Om bun e el, da’ cam bea când are cu ce.— Rea treabă. Atunci oile rămân în plata lui Dumnezeu. — Nu, coane, că eu sunt acilea. Te servesc pe matale de unsprezece ani; până acum n-am dat greş şi cu voia lui Dumnezeu m-oi purta bine şi de-acu-ncolo. Numai câinii să-mi trăiască.— Ce câini mai ai? — Apoi am unu, coane, de plăteşte cât toţi ciobanii. — Cum îl cheamă? — Corcoduş. — Voinic? — Pii!… Voinic nevoie mare! Omoară lupu cu chieptaru. — Cu ce? — Cu chieptaru, coane. I-am bătut nişte cuie într-o curea şi i-am căptuşit-o c-o ţâr’ de lână, şi numai i-am prins-o de gât, ca o gură de ham, că de se repede-n lup, îl doboară cu cuile.— Să mi-l arăţi şi mie. — Bine, cucoane. — Acuma, noapte bună. — Noapte bună. Liniştea singurătăţii cuprinsese din temei toate celea. Întunericul se coborâse din fundul depărtărilor, parcă s-ar fi deschis zăgazurile vremilor trecute, şi haosul ar fi inundat lumea. Rar, câte un zgomot din sat venea să turbure paşnica tăcere a câmpului. Un câine lătra în somn, înăbuşit, or un buhai mugea cu glas adânc; cucovele de baltă ţipau câteodată în marginea trestiilor, or rânchezatul vreunui mânz venea ascuţit despre pădure. Ţârâitul bălăriilor părea a face parte el însuşi din tăcere.În farmecul încântător al ceasului acela, în loc de a adormi, mintea se simţea şi mai mult, şi, ca o rază de lumină, năzuiasă curgă în spaţiu. Unde? În lina întindere a dorurilor propriului suflet, ce atât de bine se uneşte cu aceea a cerului. Cine eşti tu, călător de o clipă pe pământul tău, trăitor de o zi, când atâtea pământuri umplu veşnicia deasupra?O blândă descurajare păru că învăluise sufletul lui Matei, care, cu trupul rămas pe paiele uscate, plutea în văzduh cu întreaga sa fiinţă nematerială. Ca la toţi oamenii echilibraţi, dar cu fantazia caldă, nimicnicia făpturei noastre faţă cu natura uriaşe, era o cauză statornică de melancolie, iar pe de altă parte, scânteia ce arde în noi, facultăţile noastre sufleteşti, un continuu îndemn de a trăi. A pricepe că nu poţi pricepe şi că nu eşti în stare de-a împiedica împlinirea legilor firei, este deja interesant; dar a pricepe pentru ce nu poţi pricepe, e minunat, fiindcă dacă ai putea înlătura pricina pentru care nu poţi pricepe şi care e parte în tine, parte afară din tine, ai pricepe totul! Viaţa e plină de durere şi de farmec. Ce somn adânc doarme spaţiul dintre stele! Între fiecare stropitură de lumină din Calea Lactee sunt milioane de poşte de singurătate. Şi unde ne ducem noi, după moarte? noi, partea aceasta ce se desprinde din tiparul de acum? Nicăiri. Murim în noi înşine, cum mor făpturile unui vis, în vis. Un car trecea pe drum, iar căruţaşul cânta din fluier, singur. Închide ochii şi dormi sub straja stelelor. Saşa e-naltă. Ca ce? Ca nimic…Când deschise ochii din nou, cerul scânteia din luceferii săi ca din diamante.— Micule, dormi? — Nu, cucoane. — Târziu să fie oare? — Păi… cam pe la miezul nopţii. El se gândi întru sine de ce oare nu doarme baciu. Cine ştie ce-l munceşte şi pe el. Poate vorba cu Floarea.— De unde ştii tu că e miezul nopţii? — Da’ cum, Doamne, să nu ştiu! că doar am petrecut o tinereţe întreagă la munte.— Ei, după ce cunoşti? — După cer, coane. Că ajungi să citeşti în zodie mai ghine ca-n carte.— Taci, bre!… Ia spune cum citeşti. — Păi ce doreşti matale să ştii? — În ce zodie suntem acum? — Păi suntem în luna lui cuptor — în zodia Leului. — Poţi să mi-o arăţi pe cer? Baciul îşi adânci ochii în stele şi tăcu. — O să fie cam greu, coane, că mergem spre sfârşitul lunei. Luna şi zodia: a trecut una, trece şi alta. Eu acum văd zodia Fecioarei, a Cumpenei, a Scorpiei, a Arcaşului şi a Capricornului. Toate sunt de faţă. Dar a Leului a apus, bat-o vina ei… A ha, ha, uite-o, coane!— Unde-i, Micule? întrebă Matei, ridicându-se cu grabă pe un cot, parc-ar fi fost vorba de cine ştie ce minune trecătoare.— Păi cum să-ţi spun eu matale… Uite colea, la mâna mea stângă, luceafărul ăla de scăpăra scântei…— Da, îl văd, ăla de merge în prelungirea oiştei carului. — Fă-te mai la stânga, jos spre marginea cerului, şi ai să dai de altă stea, care străluceşte parcă şi mai şi. O vezi, coane? E gata să apuie şi ea.— Da. — Primăvara e ea minunată. În luna lui mai, gândeşti, Doamne, că se sfărâmă în sufletul ei fecioresc de tare ce arde.— O văd. — Aceea e steaua holdelor când dau în schic, iar cu cele dimprejurul ei alcătuiesc zodia Fecioarei. Acu de te laşi matale şi mai la vale, dai de patru stele de parcă nici nu se mai văd.— Aşa este. — Acolo e zodia Leului. Cea mai mândră, pe care ciobanii o cheamă “inima Leului”, nu se vede deloc. Halal de cine se naşte sub steaua aceea!— De ce, Micule? — Ajunge împărat. — Da?… O fi “Regulus”… — O fi. Cine se naşte în zodia asta e plin de noroc. Matei se gândi, fără voie, la steaua şi la zodia lui şi-i veni până-n gură să-ntrebe pe baciu ce ştie. Însă o temere ascunsă să nu-l audă vorbind rău despre ele, îl făcu să tacă. Era cerul de o frumuseţe nespusă; ceasul era târziu; vorbele baciului aveau o gravitate profetică. Dar biruind înrâurirea aceasta, se hotărî să întrebe.— Cu mine ce-i, Micule? — În ce lună eşti născut matale? — În septemvrie. — Sărăcan de mine! — Ce este? întrebă Matei mişcat. — Părinţii matale s-au cununat în postul Crăciunului! Matei începu a râde: — Fii liniştit, omule, s-au cununat în câşlegi, dar eu m-am grăbit să viu în lume.— Păi matale eşti născut în zodia Cumpenei… Şi aşa este, coane, cu zodia nu te poţi pune: îţi este scris să hii om drept.— Iar bine, zise Matei râzând. Dar acum să-mi spui cum cunoşti ceasul.— Apoi lesne. Uite matale deasupra capului nostru, spre crivăţ. Vezi un ghiduş de luceafăr, de tremură subţiratic şi nu se mişcă niciodată de la locul lui?— Da. — Acu, pe stânga lui, vine Caru, iar pe dreapta Chirostriile. Amândouă se învârtesc toată noaptea împrejurul luceafărului din mijloc, din mâna stângă spre mâna dreaptă. Şi dacă am zice, aşa de-o prubă, că bunăoară iarna nu mai este, vară nu mai este, cum cică ar hi pentru corăghieri pe ape, tot poate omul să ştie dacă-i postul Crăciunului, or al SânteiMării că de-i în postul Crăciunului, Carul răsare dedesubtul luceafărului şi e cu tânjala-n jos, şi apune deasupra, cu tânjala-n sus; iar de-i în postul Sântei-Mării, răsare din stânga cu tânjala în sus, şi apune la dreapta, cu tânjala în jos. Şi Chirostriile tot aşa se învârtesc şi ele, pe partea cealaltă. Acu, de vrei matale să ştii ceasurile, iar la Car te uiţi, că de-i vară, el răsare tot în mâna mea stângă, cu tânjala drept în sus; la miezul nopţei e cu tânjala de-a curmezişul, iar despre zori se întoarce-n jos. Iarna ne mai luăm şi după Cloşca cu pui.Matei se uită rătăcit pe bolta senină. O adevărată ploaie de stele căzând venea din cer. Calea robilor sticlea ca o pârtie de zăpadă. Constelaţia Lebedei şi a Acvilei păreau a se deschide şi a lăsa ochiului drumul liber spre regiuni mai înalte. Aceeaşi taină fermecătoare peste tot! Un gând rătăcitor despre mamă-sa îi adie prin minte şi parcă îi fu milă de steluţele ce alunecau în haos. Despre ziuă, un aer rece îl făcu să se ghemuiască în manta şi să-şi strângă împrejur o mână de paie mai mult, ca să nu-l pătrundă umezeala. Şi astfel adormi.Când deschise ochii a doua zi, soarele era sus. Un senin încântător se desfăşura privirei, până în slava cerului. Singur, străveziu, un nouraş ca de bumbac plutea prin aer. Oamenii erau deja în arie; maşina treiera, iar duba, încărcată prea mult cu snopi, huia ca o vijelie. Din când în când se auzea vocea lui Nae: “Incet, măă! că rupi maşina!” Se făcuse de o hărnicie nespusă d. Nae, fiindcă, precum ziceau ţăranii, bâja era pe vârful şirei.Cam ruşinat că-l apucase soarele dormind, Matei se dete jos şi se amestecă printre muncitori, care, foarte firesc, se făceau că nu-l văd, şi lucrau nevoie mare. Puteti copia si distribui liber lucrarile prezentate in aceasta sectiune. |
E-BOOKS | CARTI OFERITE DE UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
MATEMATICA: Olivian Simionescu-Panait - Matematica FIZICA: Conf. dr. Sabina ªtefan - FIZICA MOLECULARÃ - Lucrãri practice -Prof. dr. Ion Munteanu - FIZICA SOLIDULUI (PDF)I. Munteanu, L. Ion, N. Tomozeiu - FIZICA...
