O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneºti o casã cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridicã fum,
Când te prinde noaptea cãlãtor la drum!
Sania coboarã clinul de pãdure.
Fug în urma noastrã luminiºuri sure
ªi-n singurãtatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinþitul rece
Strãbãtând podoaba crengilor subþiri
Lumineazã-n aer bolþi de trandafiri.
Dar amurgul palid a-nceput sã scadã.
Noaptea, ca un abur, creºte din zãpadã.
Se ivesc departe mãguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
ªi-o fântânã strâmbã pe lumina zãrii
Pare cã sporeºte liniºtea-nserãrii…
Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopþii zboarã pe câmpii,
Când singurãtatea umbrele-ºi aratã
ªi departe-n ºesuri Ziua alungatã
Lângã reci fruntarii alergarea-ºi curmã,
Cu ochi mari de spaimã sã priveascã-n urmã,
Sã-ºi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaþã pãrul despletit.
Ca-ntr-o presimþire sufletul þi-e-nchis.
Unde eºti? Îþi pare cã trãieºti un vis…
Treci lãsând în urmã, la rãspântii mute,
Umbre solitare ºi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeþea lor,
Un suspin, o rugã, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamã
ªi-þi strecoarã-n suflet un fior de teamã,
Singur cu povara cugetului tãu
Te cuprind deodatã lungi pãreri de rãu
Dupã-o fericire care întârzie,
Dupã câte n-au fost, dar puteau sã fie,
Dupã cele duse pentru totdeauna…
Astfel, cu mirare, te trezeºti când luna
Lumineazã somnul unei lumi din basme,
Iar omãtul umple noaptea de fantasme.
………………….
………………….
O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneºti o casã cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridicã fum,
Când te prinde noaptea cãlãtor la drum!
