De la târg la Vadul-Mare
Taie drumul prin poieni,
Legãnându-se cãlare,
Popa Florea din Rudeni.
ªi-n priveliºtea bogatã
Sus pe culme, jos pe drum,
Iarna palidã-ºi aratã
Plãzmuirile de fum.
Somnul revãrsat în fire,
Gerul sfânt al Bobotezii
A-nchegat argint subþire
Peste faldurii zãpezii
ªi, legând în gheaþã stropii,
Bura care-n aer joacã
A þesut pe barba popii
Fire lungi de promoroacã.
Bolta surã ca cenuºa,
Codrii vineþi — dorm adânc.
Sunã numai cãldãruºa
Atârnatã de oblânc.
Bate Surul din potcoavã
Drum de iarnã, fãrã spor,
Calcã rar ºi cu zãbavã
Lunecuºuri de pripor.
ªi-n tãcerea care creºte,
Adâncit ca-ntr-o visare,
Popa când ºi când ºopteºte
Legãnându-se cãlare…
Scuturã din treacãt salbe,
Reci podoabe care mint,
Surpã bolþi de ramuri albe
Cu portaluri de argint.
Lângã drum bãtut de sãnii
Unde malul stã sã cadã,
Vede urme de dihãnii
Înstelate pe zãpadã.
Iar pe culmea unei creste,
Ameþit de zare multã,
Strânge frâul fãrã veste
ªi-mpietrit pe cal ascultã.
Nici o ºoaptã… nici un ropot…
Numai din adâncuri sure
Vine vuiet lung de clopot
Peste-ntinderi de pãdure…
Lung îi sunã în ureche,
Pe când el cu grijã scoate
Pântecoasã ploscã veche
Din desaga de la spate.
ªi cu plosca ridicatã,
Zugrãvit pe cerul gol,
Popa capãtã deodatã
Mãreþie de simbol.
*
Colo-n vale, unde drumul
Taie luminiºuri rare,
Printre plopi se vede fumul
Hanului din Vadul-Mare.
Calul, vesel, simte locul
ªi s-abate scurt din cale, —
C-a-nvãþat ºi dobitocul
Patima sfinþiei-sale…
Iar hangiþa iese-n uºã,
Bucuroasã de câºtig.
Ochii-i râd spre cãldãruºã:
— Frig, pãrinte?
— Straºnic frig!
