***
Balada morþii
Cobora pe Topolog
Dintre munþi, la vale…
ªi la umbra unui stog
A cãzut din cale.
În ce varã? În ce an?
Anii trec ca apa…
El era drumeþ sãrman
Muncitor cu sapa.
Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul cãtre sat
Taie-n lung pãdurea.
ªi de-atunci, lângã mormânt,
Plopi cu frunzã rarã
S-au zbãtut uºor în vânt,
Zile lungi de varã.
Soarele spre asfinþit
ªi-a urmat cãrarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea ºi uitarea.
Dimineaþa ca un fum
Urcã pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Pânã-n preajmã-i vine.
Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioarã când ºi când
Liniºtea pãdurii…
Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în luminã,
Stã pe-o creangã de arþar
Pasãre strãinã.
Stã ºi-aºteaptã fãrã glas
Parcã — sã mãsoare
Cum se mutã, ceas cu ceas,
Umbra dupã soare…
*
Astfel, tot mai neºtiut
Spre adânc îl furã
ªi-l îngroapã-n sânu-i mut
Veºnica Naturã.
Vara trece; pe cãrãri
Frunza-n codru sunã.
Trec cernite înserãri,
Nopþi adânci cu lunã.
Iar când norii-nvãluiesc
Alba nopþii Doamnã,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnã…
