Din asfinþit, de peste munte,
Rãsfrângeri roºii de amurg
Se sfarmã-n licãriri mãrunte
ªi-n Dunãrea umbritã curg.
Dar unda tulbure le-ngroapã
Când, sub rãchitele din vale,
De-abia mai tremurã pe apã
Ca niºte coji de portocale.
Acolo jos, peste cununa
Întunecatului boschet,
Sclipeºte-n aer semiluna
Din vârful unui minaret.
ªi parcã zugrãvit anume,
κi culcã umbra pânã-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.
El pare-o navã fermecatã
Ce-a ancorat aici, sub munte,
Minune îndelung visatã
De valul Dunãrii cãrunte!
A aºteptat în nopþi senine
Strãlucitoarea dimineaþã,
Când din adâncul apei line
S-a ridicat la suprafaþã
Ca o grãdinã plutitoare
Cu pomi ºi pãsãri împreunã,
Cu florile-i ce râd în soare
ªi noaptea tremurã sub lunã.
