I
Cine-ar putea sã spunã
Câþi secoli au trecut
De-o lunã,
De când nu te-am vãzut?…
Salcâmii plini de floare
Se uitã lung spre sat,
ªi-n soare
Frunziºul legãnat
Le-atârnã ca o barbã…
Acolo mi-am gãsit
În iarbã
Refugiul favorit.
Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineþi
Contemplu
O tufã de scaieþi.
Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Rãsare
Un astru inutil…
II
Iubito, fãrã tine
Începe-o nouã zi…
Dar cine
Le poate socoti?
Cã zilele-n restriºte
Se-nalþã ºi apun
Ca niºte
Baloane de sãpun…
Cu mâinile sub tâmplã
Cum stau aºa culcat,
Se-ntâmplã
Un fenomen ciudat:
Privirea mea distratã
Prin negre rãmuriºti
Mi-aratã
Doi ochi adânci ºi triºti
ªi-n orice strop de rouã
Vãd douã braþe, mici
Ca douã
Picioare de furnici.
Dar dacã o lãcustã,
Din verdele talaz,
Robustã
Îmi sare pe obraz, —
Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrãvit mai sus,
ªi-n ochii mei deodatã,
Ca-n alte dimineþi,
S-aratã
O tufã de scaieþi…
III
Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Sã cânte-ncet pe nas.
Prin ierburile crude,
Sub cerul fãrã fund,
S-aude
Un bâzâit profund
ªi pânã la amiazã
Pãmântul încropit
Vibreazã
Adânc ºi liniºtit.
Sunt gâze ºi gângãnii
Ce sar ºi fac mereu
Mãtãnii
Când trec prin dreptul meu,
ªi-mpreunându-ºi zborul,
În ierburi îºi ascund
Amorul
Multiplu ºi fecund.
IV
ªi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare —
Ce face dorul meu?
Iubirea mea nebunã,
De-abia trezitã-n zori,
Adunã
Mãnunchiuri mari de flori.
Se-ntreabã — ce sã facã?
ªi fãr-a pregeta,
Ea pleacã
Întins, la casa ta.
ªi nici nu bagi de seamã
Cum pasu-i furiºat
Cu teamã
S-apropie de pat,
Ci doar treasari deodatã
ªi parcã-þi pare rãu.
Miratã,
Te uiþi în jurul tãu…
Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu pãrul desfãcut
La mine,
Sã-mi spuie ce-a fãcut…
Aºa, spre zarea largã,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargã
Pe drumuri lungi de flori.
V
Târziu, când peste lanuri
Coboarã spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;
Când luminosul crainic,
Luceafãrul stingher
ªi tainic
S-aprinde iar pe cer
ªi cu lumina nouã
Sclipeºte ca un strop
De rouã
Pe vârful unui plop,
Iubirea mea fugarã
De-abia s-a liniºtit,
ªi-afarã,
Ca un copul trudit,
Pe-un maldãr de sulfine,
Cu cel din urmã gând
La tine,
Adoarme suspinând.
