O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur — omãtul târziu
Pãteazã aleile mute
ªi parcul e încã pustiu.
Vãd iarãºi castanii ºi plopii.
Prin ramuri suspine strãbat.
Acum cu sfialã m-apropii
De banca pe care ai stat.
ªi pieptul începe sã-mi batã.
De sus fluturând a cãzut
Pe bancã o foaie uscatã,
O frunzã din anul trecut…
***