REFERAT FILOSOFIE | Vasile Conta – Conceptia determinista

Filozofia lui Vasile Conta include ca o idee principala a sa ideea determinismului universal. Si in aceasta problema el s-a oprit asupra problemelor mai complexe, a caror cercetare a inceput sa fie realizata cu succes abia în secolul XIX-lea, cum sunt cele psihice si sociale, spre a demonstra ceracterul lor legic . Militând cu fermitate în favoarea determinismului materialist, gânditorul român a fost un adversar intransigent, al teoriilor indeterministe, în special al teoriei liberului arbitru, care puneau la baza lumii vointa, indiferent cum era conceputa ca o forta oarba, inconstienta, ori ca o forta constienta naturala sau supranaturala. În conceptia sa asupra determinismului se manifesta clar doua tendinte ce corespund clar celor doua directii ale luptei duse de el în aceasta problema: pe de o parte combate voluntarismmul indeterminist, iar pe de alta parte repudiaza “fatalismul religios”, predeterminarea. Împortriva teoriei liberului arbitru , Conta afirma ca toate fenomenele sunt conduse de legi imuabile “fatale” care exclud întâmplarea si libertatea vointei; fatalismul religios îi opune o conceptie ce admite într-o oarecare masura libertatea de actiune a omului, bazata pe cunoasterea cauzalitatii problemelor.
Militând in special împotriva indeterminismului, Conta releva de la început legitatea fenomenelor lumii, afirmând ca toate fenomenele de care se ocupa stiintele pozitive ” sunt reulate de catre legi inflexibile” . Respingând liberul-arbitru el exclude deplina libertate a vointei: “Prin urmare nu exista nimic din ceea ce s-a numit vointa libera, lumeasca sau dumnezeiasca “.
Desi Conta îsi îndreapta eforturile spre a demonstra legitatea fenomenelor psihice si a celor sociale, el urmareste în primul rând sa argumenteze ideea ca determinismul recunoscut în domeniul fenomenelor fizice exista si în celelalte domenii. Este evident ca facând clasificarea legilor, el recunoaste specificul legitatii fenomenelor psihice si sociale dar nu asupra acestui specific îsi concentreaza atentia. În ultima instanta el se limiteaza la extinderea ideii determinismului asupra altor domenii, asa incât, trasaturile determinismului sustinut de el sunt similare trasaturilor acelei conceptii care a aparut mai devrememe fiind conditionata de dezvoltarea mecanicii si fizicii. El are meritul de a fi adus argumente convingatoare în sprijinul determinismului social. Deoarece el nu s-a preocupat de specificul legii societatii si a conceput necesitatea ca un lant neântrerupt de cauze si efecte, Conta a ajuns inevitabil la un determinism metafizic, denumit de el, Fatalism. În conceptia sa , fatalism înseamna o necesitate absoluta in fata careia vointa omului este neputincioasa, fiindu-i subordonata complet.
Filozofia materialist dialectica a folosit termenii obiectiv , obiectivitate, care exprima mult mai precis însusirile legilor de a fi proprii lucrurilor, de a nu putea fi desfiintate sau modificate de oameni.
Termenul de fatalism utilizat de Conta se apropie foarte mult de obiectivitate , obiectivism; el pastreatza însa o anumita nuanta metafizica imprimata de caracterul filozofiei materialiste, care l-a consacrat.
Notiunea de legi fatale se opune , în conceptia lui liberului arbitru. Categoria de lege fatala este incompatibila în filozifia sa cu notiunea de vointa libera sau dumnezeiasca, dar în acelasi timp si cu întâmplarea.
Pentru a dovedi determinismul fenomenelor psihice Conta le-a împartit în doua mari grupe:
— Procesele psihice care conditioneaza cunoasterea;
— procesele psihice care determina comportarea omului.
Meritul lui în analiza acestor probleme consta în aceea ca a vazut determinismul proceselor psihice în activitatea de reflectare ce se realizeaza cu ajutorul reflexelor, ca a dovedit cu date stiintifice caracterul legic al fenomenelor psihice. Orice actiune reflexa, fiind un fenomen curat fiziologic, atârna cu totul de cauze materiale adica de fortele naturale ale materiei.
“Si fiindca aceste legi sunt stapânite de legi fatale, urmeaza ca si actiunile reflexe iau nastere si se executeaza în chip real.”
Conta admite existenta unor reflexe despre care avem cunostinta si considera actiunile omului ca fiind mijlocite de constiinta, deosebite deci de miscarile corpurilor neânsufletite. Referindu-se la o piatra împinsa de un uragan ce se va rosotgoli de pe dealuri pâna ce se va aseza intr-o vale, sau la un loc adapostit si la un om surprins de un asemenea uragan, care va fugi si se va ascunde, dupa ce va chibzui poate în deplina cunostinta, Conta insista doar asupra indentitatii miscarii corpurilor neânsufletite si a celor dotate cu constiinta, din punctul de vedere al actiunii cauzale, fara a rlevea specificul determinismuli la fiintele vii, la cele înzestrate cu constiinta în special( desi recunoaste acest specific).
Filozoful român vede unilateral legatura organismului cu mediul, ca o legatura univoca: conditiile externe determina toate actiunile omului, chiar daca aceste actiuni sunt rezultatul uneia sau al mai multor cauze, chiar daca aceste cauze sunt cunoscute de om.
Conta afirma: ” Din natura fatalismului rezulta ca, daca noi am cunoaste cu preciziune toate cauzele care au sa influenteze asupra cutarei persoane la cutare moment din viitor, am putea prezice asemenea cu preciziune , tot ce acea persoana are sa simta, sa gândeasca si sa faca in acel moment, întocmai cum putem prezice apropierea unei comete sau momentul fazelor lunii ori al eclipselor de soare si luna.”
În cel de-al doilea grup al proceselor psihice , asa-numitele “procese determinative” Conta vede numai “determinari pe care le pecrepem ” (vointa) si pe care nu le percepem (instinctul). Aceste procese reprezinta si ele o parte din lantul cauzelor si efectelor. “Fatalitatea ” acestor doua procese este dovedita de Conta prin explicarea bazei lor fiziologice. Parerea lui este ca ceea ce sta la baza actiunilor si a fenomenelor psihice este actul reflex. Este adevarata ipoteza ca fenomenele exterioare sunt cauza determinista a psihicului, în sensul ca psihicul le reflecta în activitatea sa si afirmatia lui Conta ca ” fiecare determinare este o simpla veriga întru-un lant nesfârsit de cauze si efecte” pune în evdenta unilateralitatea conceptiei sale. El nu considera relevant faptul ca aceste conditii externe determina actiunuile psihicului însa in mod mediat de conditiile interne, de “organizatiunile corporale” asa cum însusi afirma uneori. Deci psihicul nu este o simpla veriga întru-un lant de cauze si efecte , ci o veriga care influenteaza cauza care îl determina.
Conta studiaza si problema determinismului social într-un capitol din “Teoria fatalismului” si atunci foloseste date din istorie, economie politica si unele statistici. Filozoful iesean priveste istoria într-un mod cu totul aparte,de ceilalti filozofi care privesc istoria cea pe stiinta cu rol educativ-moralizator.Conta o vede ca pe o stiinta care ne arata legatura dintre cauza si efect , o legatura de evolutie sau de ” metamorfozare între faptele sociale ce se succed in curgerea vremii”. Vasile Conta studiaza istoria cautând legaturile dintre anumite “fapte sociale” .În tratarea acestei probleme, Conta a folosit unele ideii ale lui A. Compte si Th. Buckle.
Conta afirma ca si fenomenele sociale sunt supuse unor ” legi naturale si imuabile”, deci ele nu pot fi “aproximative si schimbatoare”.
Pe baza unor studii statistice Conta a afirmat ca faptele sociale se gasesc in “raporturi fixe si necesare”, atunci când se refera de exemplu la numarul casatoriilor si al delictelor , sau numarul falimentelor ce reprezinta cifre medii , aproape stabile , luate în raport cu unele cauze ca ” starea recoltei, repartitia bogatiei publice ” si altele.
În studiile sale, Conta se foloseste de unele studii statistice ale lui A. Quételet (statistician belgian). Conta apeleaza si la cunostintele sale de economie politica. Studiind mersul economiei si fluctuatiile acesteia, Conta se refera la oerioadele de regres economic. El nu considera esential cautarea firmelor, a persoanelor fizice sau juridice care au determinat aparitia unei stari de regres, ci crede ca aceste stari sunt inevitabile , ele având un caracter periodic; considera ca acese stari sunt “efectul ordinar al unei cauze permanente” . De aceea Conta critica pe cei care arunca vina pe “cutare sau cutare casa comerciala imprudenta sau doloasa “.
Studiind tezele lui Conta despre evolutia economiei se pot oberva unele influente marxiste . Conta afirma ca ceea ce va face “un industrias” în activitatea sa va fi doar sa întreprinda lucruri impuse de o cauza exterioara. Conta afirma: “Un comerciant sau un industrias îsi bata zi si noapte capul ca sa faca pentru întreprinderea lui cele mai bune combinatiuni … si nu pune în lucrare un plan decât numai dupa o deliberare matura. Si , cu toate acestea , se gaseste la urma urmei ca libera sa determinare n-a facut decât ceea ce trebuia pentru ca sa se îndeplineasca cutare fenomen periodic…”. se completeaza astfel teza sa cu privire la determinismul social. Conta spune ” Fatalitatea domnesta asupra fenomenelor sociale, întocmai ca si asupra fenomenelor fizice si fiziologice”. Analizând mai profund se pot observa unele contradictii intre exemplele sale concrete si concluziile teoretice limitate, asa cum afirmau Marx si Quételet: “el a vazut dincolo de întâmplarile aparente din viata sociala necesitatea interna a fenomenelor ce se repeta periodic. El nu a reusit însa, ca rgula sa explice aceasta necesitate.”
Parcurgând tezele lui Conta se poate ajunge pe o cale gresita aceea a predeterminarii , însa Conta respinge aceasta idee. El afirma: ” Fatalismul meu nu are a face cu fatalismul oriental ” . Conta respinge ipoteza ca o persoana (divina ) s-ar opune intentiilor noastre si ne-ar face sa actionam doar într-un anume sens. Fatalismul lui Conta “dovedeste ca în lume nu sunt decât cauze necesare, care dau nastere la efecte tot necesare. Orice miscare din lumea asta e nascuta dintr-o cauza anterioara si la rândul sau , va cauza numaidecât un efect.”
Admitând ca omul poate sa obtina rezultatul pe care îl doreste numai daca actioneaza, înseamna ca el are libertatea vointei. Cu toate acetea Teoria fatalismului se ridica tocmai împotriva acestei libertati a vointei. Chiar un paragraf al acestei lucrari se intituleaza nu exista libertatea vointei. Se poate conchide ca Vasile conta nu întelege libertatea deciziei ca liber-arbitru,ca actiune arbitrara care nu se supune derminismului ci ca o necesitate inteleasa (fara a o numi liber-arbitru). Se poate observa aici o anumita contradictie : referindu-se la omul urmarit de uragan, care se ascunde si isi sapa un bordei, deci care actioneaza dupa cum crede de cuviinta pentru a scapa de primejdie, Conta este de acord ca omul are libertatea de a actiona cum crede ca estre mai bine, deci are libertatea vointei.
Ca urmare a unor contradictii a tezelor sale, lui Conta i s-au adus unele critici, ceea ce l-a facut pe Conta sa revina asupra ideilor sale initiale.
Discutând despre pozitivism, Conta critica pe reprezentantii acestui curent, care neaga legaturile cauzale între natura si societate. El se pronunta in favoarea legii cauzalitatii, baza a legitatii: “Notiunea lege se uneste cu principiul scos prin inductie din experienta noastra: “<<Aceeasi cauza produce îmtotdeauna acelasi efect>>.”
Conta a analizat mai pe larg notiunea de legitate si a aparat-o, împotriva criticii pozitiviste. El este de parere ca legea reflecta numai legaturile esentiale si permanente. El este astel de acord cu afirmatiile pozitivistilor care sunt de parere ca legile nu pot fi cunoscute, datorita fluentei realitatii. De aceea Conta spune ca nu este necesar sa cunoastem toate cauzele fenomenelor pentru a le putea întelege ci este strict necesara doar cunoasterea cauzelor lor principale. Gânditorul iesean considera ca miscarile si schimbarile permanente din natura nu pot împiedica cunoasterea fenomenelor; el este de parere ca desi fenomenele se schimba, cauzele si caracterele lor generale se mentin mai mult timp. Conta îsi argumenteaza teoria prin exemple din viata oamenilor si prin experiente de laborator.
În lucrarea “Întâiele principii care alcatuiesc lumea”, Conta revine asupra unor teze ale sale exprimate în “Teoria fatalismului”. El spune ca ” nu toate legile sunt absolut trebuitoare “. Se refera astfel la o anumita elasticitate a materiei. Conta spune: ” cu cât forma materiei este mai complexa si , prin urmare, contine o cantitate mai mica de materie, cu atât legile ei sunt mai putin exacte si în acelasi timp mai putin generale.”
Conform marelui gânditor român, Vasile Conta, fenomenele lumii anorganice sunt conduse dupa legi foarte exacte si în acelasi timp foarte generale, fenomenele biologice dupa legi mai putin exacte ( sub raport matematic ), iar cele psihologice dupa legi si mai putin exacte, cele mai inexacte fiind legile sociale.
În Teoria fatalismului, Conta se apropie de o întelegere mai justa a acestora, renuntând la conceptia determinista a lui Laplace care afirma ca toate fenomenele stau în raporturi matematice exacte si pot fi calculate efectele lor cele mai îndepartate.
Pe baza informatiilor oferite de stiintele naturii, Conta realizeaza o clasificare a legilor în functie de complexitatea formelor si de cantitatea de materie pe care o dirijeaza. Conform clasificarii lui , legile se împart în:
1. Legi mecanice, fizice si chimice;
2. Legi biologice propriu-zise;
3. Legi psihologice;
4. Legi sociologice.
Se observa astfel o renuntare la ideea ca fatalitatea domneste
asupa fenomenelor si legilor societatii prin diferentierea lor în functie de specificul lor, de gradul de complexitate si dupa forma de miscare a fenomenelor pe care le guverneaza.


Bibliografie:

“ISTORIA FILOZOFIEI ROMÂNESTI”- Editura Academiei R.S.R.,1972
“TEORIA FATALISMULUI”, Vasile Conta.

 

NOTA IMPORTANTA: ARTICOLELE PUBLICATE IN PAGINA DE REFERATE AU SCOP DIDACTIC SI SUNT ELABORATE IN URMA UNEI DOCUMENTARI SUSTINUTE. ESTE STRICT INTERZISA PRELUAREA ARTICOLELOR DE PE SITE SI PREZENTAREA LOR LA ORELE DE CURS. Referatele din aceasta sectiune sunt trimise de diferiti colaboratori ai proiectului nostru. Referatele va sunt prezentate pentru COMPLETAREA STUDIULUI INDIVIDUAL, si va incurajam si sustinem sa faceti si voi altele noi bazate pe cercetari proprii.